Cursurile sunt suspendate joi, 6 februarie, în toate școlile și grădinițele din județele Brăila, Buzău, Călărași și Ialomița, anunță Ministerul Educației

Foto: INQUAM Photos - Adriana Neagoe

Cursurile vor fi suspendate mâine, 6 februarie, în toate școlile și grădinițele din județele Brăila, Buzău, Călărași și Ialomița, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, anunță Ministerul Educației. În județul Tulcea, orele de curs vor fi suspendate la unitățile de învățământ din județ, cu excepția municipiului. În județul Harghita, cursurile vor fi suspendate la Liceul “Liviu Rebreanu” și la Școala Gimnazială “Geo Bogza” din localitatea Bălan.

În urma întrunirii Comitetului pentru Situații de Urgență, Inspectoratele Școlare din județele: Brăila, Buzău, Călărași și Ialomița, au luat decizia că mâine, 06 februarie 2020, cursurile vor fi suspendate din cauza condițiile meteo nefavorabile – intensificări puernice ale vântului, viscol, vizibilitate redusă semnificativ/COD ROȘU“,  a anunțat Ministerul Educației, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Reprezentanții Ministerului Educației au declarat, pentru Edupedu.ro, că orele vor fi suspendate “în absolut toate unitățile de învățământ (din cele 4 județe) din cauza condițiilor meteo“.

UPDATE Tot din cauza condițiilor meteo, vor fi suspendate cursurile de la Liceul “Liviu Rebreanu” și Școala Gimnazială “Geo Bogza” din localitatea Bălan, județul Harghita, spun reprezentanții Ministerului.

Aceștia precizează că în județul Tulcea cursurile vor fi suspendate la unitățile de învățământ din județ, cu excepția municipiului.

Potrivit atenţionărilor ANM, în judeţul Călărași sunt aşteptate căderi de ninsori de aproximativ 30 de litri pe metru pătrat, iar vântul va bate la rafale cu viteze de până la 90 de kilometri la oră, transmite Agerpres.

Foto: Inquam Photos – Adriana Neagoe

Exit mobile version