Există propuneri de ridicare a pragului până la care școlile rămân în totalitate deschise, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la Guvern, după ședința de joi. Acesta a anunțat că propunerile vor fi discutate vineri la ora 10 la Palatul Victoria cu mai mulți oficiali, printre care și premierul.
Cele mai importante declarații:
- “Am precizat că cel puțin în perioada 1 – 3 septembrie vom avea ordinul comun al ministrului Educației și ministrului Sănătății prin care cu cel puțin 10 zile înainte de data de 13 septembrie, începerea școlii, vom prezenta în detaliu toate măsurile pe care trebuie să le cunoască atât școlile cat și părinții și elevii.
- Am spus că rămâne, în continuare, opțiunea numărul 1: prezența fizică în data de 13 septembrie în toate școlile din România.
- Mâine vom avea la Guvern, începând cu 10:00, o discuție convocată de către prim-ministrul României la care vor participa ministrul Sănătății și Ministerul Educației, reprezentantul Comitetului Național pentru Situații de Urgență, reprezentantul Comitetului Național pentru Vaccinare, reprezentantul INSP și un reprezentant al Administrației Prezidențiale.
- În această întâlnire vor fi discutate toate ipotezele de lucru.
- Există propuneri de creștere a pragului ratei de infectare până la care școlile deschise în data de 13 septembrie, cu prezență fizică pentru toți elevii, vor putea să rămână deschise.
- Până acum, știți foarte bine că erau scenariile deja cunoscute, școlile rămâneau deschise până când localitatea atinge pragul de 1 la mie rată de infectare. Există propunerea de ridicarea acestui nivel până la care școlile rămân în totalitate deschise.
- Pragul până la care vor putea să rămână deschise intră în competența partenerilor de dialog: Ministerul Sănătății și Institutul Național de Sănătate Publică.
- Sper că vom putea agrea acest lucru mâine, pentru că este de foarte mare interes și îl vom anunța public chiar înainte de apariția ordinului comun de ministru din care această reglementare va face parte.
- Atunci când se va depăși acest prag pe care repet – îl stabilim mâine -, vom vedea ce măsuri trebuie luate.
- Fac o precizare importantă: nu vor fi restricții pentru cei nevaccinați, niciun fel de restricții, însă vor fi avantaje pentru cei vaccinați.
- Toate ipotezele pe care le luăm în considerare, în discuția de mâine, repet, nu dezavantajează persoanele nevaccinate, indiferent că vorbim de elevi sau de cadre didactice, dar în mod firesc beneficiind de o protecție sanitară crescută, cei vaccinați, vom vedea ce avantaje au în definirea acestor scenarii.
- În mod evident, până la clasa a VI-a vor fi o serie de reguli în ipoteza nedorită în care vom depăși acel prag până la care toate școlile rămân deschise.
- Eu, personal, îndrăznesc să îmi exprim mai mult decât speranța, convingerea, că acel prag de la care va fi nevoie să luăm alte măsuri, în afară de școli deschise pentru toți elevii, nu va fi atins în România.
- Îndrăznesc să-mi exprim această speranță bazată pe respectarea regulilor de protecție sanitară în școli mai riguros decât în cele mai multe alte medii cu excepția celui spitalicesc, evident, și mă bazez de asemenea pe acțiunile pe care le vom discuta mâine și le vom demara de săptămâna viitoare în parteneriat cu reprezentanții școlilor și cu reprezentanții DSP.”
Articolul este în curs de actualizare