VIDEO Cîmpeanu, despre începerea școlii: Există propuneri de ridicare a pragului până la care școlile rămân în totalitate deschise

8.842 de vizualizări
Sorin Cîmpeanu / Foto: gov.ro
Există propuneri de ridicare a pragului până la care școlile rămân în totalitate deschise, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la Guvern, după ședința de joi. Acesta a anunțat că propunerile vor fi discutate vineri la ora 10 la Palatul Victoria cu mai mulți oficiali, printre care și premierul.

Cele mai importante declarații:

  • “Am precizat că cel puțin în perioada 1 – 3 septembrie vom avea ordinul comun al ministrului Educației și ministrului Sănătății prin care cu cel puțin 10 zile înainte de data de 13 septembrie, începerea școlii, vom prezenta în detaliu toate măsurile pe care trebuie să le cunoască atât școlile cat și părinții și elevii.
  • Am spus că rămâne, în continuare, opțiunea numărul 1: prezența fizică în data de 13 septembrie în toate școlile din România.
  • Mâine vom avea la Guvern, începând cu 10:00, o discuție convocată de către prim-ministrul României la care vor participa ministrul Sănătății și Ministerul Educației, reprezentantul Comitetului Național pentru Situații de Urgență, reprezentantul Comitetului Național pentru Vaccinare, reprezentantul INSP și un reprezentant al Administrației Prezidențiale.
  • În această întâlnire vor fi discutate toate ipotezele de lucru.
  • Există propuneri de creștere a pragului ratei de infectare până la care școlile deschise în data de 13 septembrie, cu prezență fizică pentru toți elevii, vor putea să rămână deschise.
  • Până acum, știți foarte bine că erau scenariile deja cunoscute, școlile rămâneau deschise până când localitatea atinge pragul de 1 la mie rată de infectare. Există propunerea de ridicarea acestui nivel până la care școlile rămân în totalitate deschise.
  • Pragul până la care vor putea să rămână deschise intră în competența partenerilor de dialog: Ministerul Sănătății și Institutul Național de Sănătate Publică.
  • Sper că vom putea agrea acest lucru mâine, pentru că este de foarte mare interes și îl vom anunța public chiar înainte de apariția ordinului comun de ministru din care această reglementare va face parte.
  • Atunci când se va depăși acest prag pe care repet – îl stabilim mâine -, vom vedea ce măsuri trebuie luate.
  • Fac o precizare importantă: nu vor fi restricții pentru cei nevaccinați, niciun fel de restricții, însă vor fi avantaje pentru cei vaccinați.
  • Toate ipotezele pe care le luăm în considerare, în discuția de mâine, repet, nu dezavantajează persoanele nevaccinate, indiferent că vorbim de elevi sau de cadre didactice, dar în mod firesc beneficiind de o protecție sanitară crescută, cei vaccinați, vom vedea ce avantaje au în definirea acestor scenarii.
  • În mod evident, până la clasa a VI-a vor fi o serie de reguli în ipoteza nedorită în care vom depăși acel prag până la care toate școlile rămân deschise.
  • Eu, personal, îndrăznesc să îmi exprim mai mult decât speranța, convingerea, că acel prag de la care va fi nevoie să luăm alte măsuri, în afară de școli deschise pentru toți elevii, nu va fi atins în România.
  • Îndrăznesc să-mi exprim această speranță bazată pe respectarea regulilor de protecție sanitară în școli mai riguros decât în cele mai multe alte medii cu excepția celui spitalicesc, evident, și mă bazez de asemenea pe acțiunile pe care le vom discuta mâine și le vom demara de săptămâna viitoare în parteneriat cu reprezentanții școlilor și cu reprezentanții DSP.”

Articolul este în curs de actualizare


1 comment
  1. Ati inchis scoli cu populatie mica la tara pentru 2 cazuri in toata comunna, deh, algoritmul pragurilor. Istetilor!!! Scoala trebuie sa inceapa si sa continue normal. Si, de vor fi cazuri, acestea sa se trateze la domiciliu/ spital in concediu medical/ cu scutire medicala si la doua saptamani sa se testeze. Nu e normal sa suferim toti pentru ca niste antivaccinisti s-au imbolnavit. Despre ce protectie a vaccimatului vorbesti? Despre cum vrei tu sa ma condamni pe mine, profesorul de buna credinta vaccinat, sa muncesc in plus, dublu pentru aia din online? Asta e protectia, asta e multumirea ca eu m-,am gandit si la cei din jur? NU SE POT face ore cu predare din clasa online. Intelege odata, nu avem nici macar semnal la internet in mii de localitati. De ce nu faceti o colectie de lectii, gen Telescoala, pe care o puteti posta pe Youtube? O colectie pe cicluri si discipline si programa. Si elevul isi ia de acolo ce a pierdut. Fie merge la un coleg, fie pe Youtube, fie il ajuta o colega etc. Cand poate si cum poate. Daca profesorul in medical nu preda online, ca doar n-o sa moara live, de ce copilul trebuie sa invete online? Nu se presupune ca odata ce e acasa in “medical” legal el e de fapt bolnav si nu poate face activitatea de invatare acasa cum nu poate nici la scoala? Deschideti portita ilegalitatilor. Isi vor lua ca si pana acum scutiri(care se platesc), ca sa stea acasa online. Si parintii la fel, sa fie platiti sa nu faca nimic. Lssati mana libera astfel medicilor de familie ca pt.bani sa dea scutiri la greu oricarui elev care nu are chef, timp sa mearga la scoala. Ca-l doare in fund, ca-l doare parul din cap, ca-l doare o unghie. Oricum medicul scrie la toti vreo boala de piele sau vreo viroza intestinala..inainte era moda cu bronsita. Acum nu mai scriu asta ca trebuie justificare, de cand cu Covidul. Nu vreti sa platiti profesorii de 3 ani, dar dati parintilor bani ca stau loazele in online. Cum vreti sa evolueze educatia, sa nu stsgneze economia daca voi sprijiniti doar lenea si prostia si asistatii social?? Rusine!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Metodologia de evaluare a profesorilor: Fișele se completează la final de semestru, iar profesorii prezintă elevilor, în prima săptămână din semestrul următor, propunerile de îmbunătățire a activității de la clasă / Fișa de feedback semestrial, modificată de minister

Evaluarea profesorilor de către elevi se realizează prin intermediul unei fișe de feedback semestrial, care este completată de către elevi în penultima săptămână a fiecărui semestru, se arată în metodologia…
Vezi articolul

Daria Hărăbor, studentă la Harvard, într-un mesaj către elevii de la Naționala de Astronomie: Punctajele de la olimpiadă nu arată care dintre voi este cel mai inteligent, care este cel mai pasionat sau care ar trebui să continue o carieră pe acest domeniu. Eu le văd ca pe un kilometraj care îți arată cât de departe ai ajuns

Daria Hărăbor, studentă la Harvard, a spus elevilor prezenți la festivitatea de premiere de la Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizică 2024 faptul că punctajele obținute „nu arată care dintre…
Vezi articolul