ULTIMA ORĂ Cele mai bune universități din România: Babeș-Bolyai, Universitatea din București și Politehnica București se mențin pe primele locuri în Metarankingul universitar 2022 / Primele universități de medicină își întăresc poziția, Universitatea de Vest din Timișoara și Al. I. Cuza din Iași coboară ușor

29.137 de vizualizări
locuri în cămine - Studenția online
Foto: Pexels.com
Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, Universitatea din București și Universitatea Politehnica din București se mențin pe primele locuri și în ediția din acest an a Metarankingului universitar, realizat independent de un grup de experți din mai multe centre de învățământ superior pe baza principalelor clasamente internaționale și publicat, în noua ediție, de Centrul Qualitas al UBB. În top 10 se fac simțite mișcări față de anul trecut: universitățile de medicină din București și Cluj și Universitatea Transilvania își întăresc poziția, în condițiile în care instituții precum Universitatea de Vest – Timișoara sau Al. I. Cuza – Iași coboară ușor.

Metarankingul universitar 2022:

Nr.UniversitateaPunctaj cvintilePoziție
1.Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca201
2.Universitatea din București162
3.Universitatea Politehnica București153
4.Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca144
5.Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila București135
6.Universitatea Transilvania din Brașov135
7.Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași126
8.Universitatea de Vest din Timișoara107
9.Academia de Studii Economice din București88
10.Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca88
11.Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași69
12.Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași510
13.Universitatea din Oradea510
14.Universitatea Politehnica Timișoara510
15.Universitatea din Craiova411
16.Universitatea Dunărea de Jos din Galați411
17.Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava411
18.Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie George Emil Palade din Târgu Mureș312
19.Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca312
20.Universitatea Lucian Blaga din Sibiu312
21.Universitatea Ovidius din Constanța312
22.Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova213
23.Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș Timișoara213
24.Universitatea Aurel Vlaicu din Arad114
25.Universitatea din Pitești114
26.Universitatea Maghiară Sapientia din Transilvania114
27.Universitatea Titu Maiorescu114
28.Universitatea Valahia din Târgoviște114
29.Academia Tehnică Militară Ferdinand I114
30.Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București114
31.Universitatea Tehnica de Construcții București114

Până anul trecut, Metarankingul universitar a fost elaborat sub egida Asociației Ad Astra a Cercetătorilor Români, după ce, în 2016, fusese inițiat sub egida Ministerului Educației și Cercetării. Acum un an, pe lângă acest clasament realizat sub umbrela Ad Astra, Ministerul Educației a anunțat propriul metaranking, care a fost publicat în martie a.c., având rezultate similare cu cele din rankingul independent.

  • Despre Metarankingul Național inițiat astfel de minister, comunicatul autorilor actualului metaranking notează: “corelația între cele două este una atât de mare, încât este neclar în această etapă dacă informațional Metarankingul Național aduce ceva în plus față de Metarankingul Universitar”.

Cum se explică trecerea acestui clasament realizat până acum de Ad Astra la Centrul Qualitas al UBB, realizat de un grup de experți din mai multe universități? 

  • Potrivit comunicatului oficial: “Considerându-se schimbările în modalitatea de înțelegere a rankingurilor universităților și a noului demers CoARA (https://coara.eu/), din 2022 Metarankingul Universitar va fi publicat sub egida Centrului Qualitas al UBB, cu un grup de experți (coautori) interni și externi, cu metodologia elaborată de unii dintre aceștia în 2016 și folosită apoi constant între 2017-2021. În acest fel, prezentarea rezultatelor și concluziilor într-un format mai congruent cu CoARA poate fi mai ușor realizată, practica publicării rankingurilor de o universitate (sau mai multe), cu grup extins de experți, fiind una practicată internațional (ex. rankingul Shanghai între 2003-2009; rankingul Leiden, rankingul NTU, rankingul URAP, rankingul Scimago etc.), alături de rankingurile efectuate de diverse companii private.”
Principalele mișcări în top 10, comparativ cu anul trecut:
  • Top 3 se păstrează, însă Universitatea din București (locul 2) și Politehnica București (3) au mai puține puncte față de anul trecut, când aveau 19 puncte, ocupând ambele locul 2.
  • UMF Iuliu Hațieganu rămâne singură pe locul 4, pe care anul trecut îl împărțea cu Universitatea de Vest din Timișoara (locul 3 în 2021, având în vedere că UB și UPB erau la egalitate)
  • UMF Carol Davila din București se menține pe locul 5
  • În schimb, UMF Grigore T Popa din Iași coboară de pe locul 6 pe locul 12
  • Câștigă puncte și se poziționează mai bine în clasament Universitatea Transilvania, care depășește atât Universitatea de Vest din Timișoara, cât și Cuza – Iași, care înregistrează puncte mai puține

Clasamentul a fost realizat pe baza următoarelor rankinguri internaționale, folosite și în ediția inițială:

ARWU; CWUR; CWTS; NTU; QS; SCIMAGO; THE-Times; URAP; US News

Cu aceeași ocazie a fost publicat încă o versiune, Metarankingul Universitar 2022 +, ce include și două rankinguri din Rusia, folosite “exploratoriu” din 2019, RUR și MOSIUR. Acel clasament păstrează în linii generale ierarhia rankingului principal, însă apar unele diferențe: între altele, UMF Iuliu Hatieganu depășește Politehnica București și ajunge pe poziția 3, Universitatea Al. I. Cuza se poziționează peste Universitatea Transilvania – detalii aici

Citește și:
Cele mai bune universități din România în 2021 rămân Babeș-Bolyai, Universitatea din București și Politehnica – Metarankingul independent al Ad Astra / Ministerul Educației face un alt clasament, cu alți specialiști numiți luna aceasta / Daniel David: “Noi suntem experți fără cupolă”
Cele mai bune universități din România – metaranking 2021, clasamentul Ministerului Educației: Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea din București și Politehnica București – în top 3

1 comment
  1. Sunt absolut de acord cu această clasificare a universităților,doar că respectiva clasificare nu se aplică și absolvenților pe piața muncii.De pildă,dacă ne uităm pe criteriile din anexa 2 a fișei de evaluare pentru etapele de mobilitate din preuniversitar,dacă e vorba să se facă o departajare între un absolvent de Babeș-Bolyai care are doar vreo 50 de puncte și unul de universitate particulară care are vreo 80 de puncte(după niște criterii care n-au nicio legatură nici cu nivelul de cunoștințe,nici cu fișa postului) care dintre ei va fi câștigătorul?”Te întreabă și socoate”…,vorba poetului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Salariile profesorilor, în urma economiei: salariile din școli au crescut, în medie, cu 230% din 2010 și până în 2024, într-o economie unde salariile medii și minime au crescut cu 312%, respectiv 450% în aceeași perioadă

Veniturile profesorilor și angajaților din educație au crescut, din 2010 și până în 2024 de 2,3 ori, potrivit evoluției costului standard per elev pentru cheltuieli salariale, indicator publicat de Ministerul…
Vezi articolul

La „vânătoare” de chirii în cea mai scumpă piață rezidențială din țară, în prag de reîntoarcere a studenților. Harta prețurilor în orașul universitar Cluj-Napoca și experiența de chiriaș

În Cluj-Napoca, sumele cerute pentru chirii au crescut cu 12% în interval de un an, arată datele unui portal care monitorizează piața imobiliară din țară, scrie Economedia.ro. Studenții sunt nemulțumiți…
Vezi articolul

Când democrația este sub asediu, așa cum se întâmplă acum în toată lumea, universitățile trebuie să-și facă auzită vocea și să se pronunțe împotriva autoritarismului și ignoranței – avertismentul unor profesori americani

Fenomene care se fac simțite puternic inclusiv în România, precum dezinformarea, subminarea cunoașterii științifice, politizarea justiției și a structurilor militare sunt incluse de doi profesori americani printre semnele unui asediu…
Vezi articolul

Corectarea digitalizată a lucrărilor de la examenele naționale din Franța. Profesorii corectează pe calculatoare personale și nu sunt toți formați pentru acest tip de corectare nici în 2022 după 6 ani de folosire / Ce fac cadrele didactice în aplicația specială de evaluare – VIDEO

Corectarea digitalizată a lucrărilor de la examenele naționale este o realitate în alte state europene, așa cum se desfășoară efectiv sesiunile de Bacalaureat din Franța. Pentru a analiza un proces…
Vezi articolul