ULTIMA ORĂ Calendarul înscrierii pentru clasa pregătitoare 2025, aprobat de Ministerul Educației: Cererile se depun în perioada 31 martie – 6 mai

17.167 de vizualizări
Calendarul înscrierii pentru clasa pregătitoare 2025
Foto: Ministerul Educației și Cercetării
Înscrierile pentru clasa pregătitoare în anul școlar 2025-2026 au loc în perioada 31 martie-6 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Copiii care împlinesc 6 ani până la 31 august 2025, inclusiv, trebuie să fie înscriși în clasa pregătitoare. Calendarul întreg îl găsiți mai jos în articol.

Părinții pot depune cerere pentru înscrierea copilului la pregătitoare în perioada 31 martie-6 mai, în cadrul primei etape, potrivit calendarului de înscriere în învățământul primar pentru anul școlar 2025-2026, aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.

Copiii care împlinesc 6 ani până la 31 august 2025, inclusiv, trebuie să fie înscriși în clasa pregătitoare, potrivit metodologiei.

Calendarul înscrierii pentru clasa pregătitoare 2025

Copiii care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2025, inclusiv, pot fi înscriși în clasa pregătitoare în baza unei recomandări (dacă au frecventat grădinița) respectiv a unei evaluări (dacă nu au frecventat grădinița sau se întorc din străinătate) în vederea înscrierii în învățământul primar. Evaluarea copiilor aflați în această situație se va face în perioada 10 – 27 martie 2025.

Pentru copiii care au frecventat grădinița recomandarea este eliberată de către grădinița frecventată. Modelul de cerere pentru solicitarea recomandării va fi afișat pe 7 martie pe canalele de comunicare ale inspectoratelor școlare/Inspectoratului Școlar al Municipiului București și ale grădinițelor.

Pentru copiii care nu au frecventat grădinița sau au revenit din străinătate evaluarea pentru obținerea recomandării se face de către centrele județene de resursă și asistență educațională (CJRAE)/ Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CMBRAE). Modelul de cerere pentru evaluarea dezvoltării copiilor va fi afișat de CJRAE/CMBRAE pe 7 martie.

Toate unitățile de învățământ au obligația de a oferi informații referitoare la procedura de înscriere a copiilor în învățământul primar, indiferent dacă părinții fac parte sau nu din circumscripția respectivă.

Foto: Ministerul Educației și Cercetării


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Telefonul mobil poate fi confiscat de la elevii din clasele primare și gimnaziu și predat părinților, potrivit unui amendament susținut și de ministrul Educației și votat în comisia de învățământ din Camera Deputaților / Pentru elevii de liceu, decizia privind interzicerea telefoanelor rămâne la dispoziția școlii

Un amendament adus legilor Educației, susținut și de ministrul Educației, Ligia Deca, și de PNL, PSD, AUR, UDMR și minorități, votat luni în comisia de învățământ din Camera Deputaților, prevede…
Vezi articolul

Daniel David: Agresivitatea în public trebuie refuzată pur și simplu din jurul tău, chiar dacă „lovește în ceva care și pe tine te deranjează”, fiindcă „se va întoarce și împotriva ta”. Nu trebuie susținută în poziții de putere fiindcă este periculoasă

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării și profesor de științe cognitive clinice a spus despre agresivitatea în public că: „Trebuie să o refuzăm, să nu o acceptăm în jurul nostru,…
Vezi articolul
Marcel Ciolacu

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, la început de an școlar: „Toaletele din fundul curții sunt o rușine și trebuie să dispară definitiv / #RomâniaEducată trebuie să funcționeze pentru toți, nu doar pentru elitele privilegiate”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a transmis într-un mesaj cu ocazia începerii noului an şcolar că „toaletele din fundul curţii sunt o ruşine” şi trebuie să dispară definitiv într-o ţară europeană,…
Vezi articolul

Ministrul Sorin Cîmpeanu: Vom face propunerea, eventual, de vaccinare prioritară a educatorilor și învățătorilor, pentru corelare cu prioritatea acordată grădinițelor și școlilor primare

Ministerul Educației ar putea face, “eventual” propunerea de vaccinare prioritară a educatorilor și învățătorilor, “pentru a fi corelată cu (…) prioritatea acordată grădinițelor și învățământului primar”, în vederea redeschiderii, a…
Vezi articolul

Consiliul Național al Rectorilor va elabora un ghid, cu proceduri și practici internaționale „în domeniul comportamentului inadecvat în mediul universitar”, împreună cu experți și reprezentați ai studenților, până la 1 octombrie, anunță președintele CNR Sorin Cîmpeanu

Consiliul Național al Rectorilor a stabilit într-o ședință convocată în regim de urgență miercuri seara, constituirea unui grup de lucru care să elaboreze un Ghid de bune practici privind proceduri…
Vezi articolul