Calendarul oficial al examenelor de Evaluare Națională 2020 a fost publicat în Monitorul Oficial, cu semnătura ministrului interimar al Educației, Daniel Breaz. Elevii care acum intră în clasa a VIII-a vor susține examenele de Evaluare Națională în perioada 15 – 18 iunie 2020. Calendarul final al probelor din acest an respectă datele discutate în ședința Comisiei de Dialog Social a Ministerului și publicate în exclusivitate de Edupedu.ro.
Ministerul Educației schimbă anul acesta diferența dintre nota de la contestații și nota inițială pornind de la care lucrarea unui elev intră în a treia corectare și notare: instituția a scăzut la 1 punct (de la 1,5 puncte cât era până acum) diferența dintre cele două note, diferență care trimite lucrarea în evaluarea finală.
Ordinul privind organizarea și desfășurarea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2019-2020 a fost publicat în Monitorul Oficial joi seara, 29 august. Evaluarea Națională este examenul susținut de absolvenții gimnaziului la finalizarea clasei a VIII-a, iar nota obținută la aceste probe contează în proporție de 80 la intrarea în liceu.
Calendar Evaluarea Națională 2020
2 – 5 iunie 2020 Înscrierea absolvenților clasei a VIII-a la Evaluarea Națională 2020
5 iunie 2020 Elevii de clasa a VIII-a termină școala
15 iunie 2020 Limba şi literatura română – examen scris
17 iunie 2020 Matematică – examen scris
18 iunie 2020 Limba şi literatura maternă – examen scris
22 iunie 2020 Afişarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 12:00), urmată de înregistrarea contestațiilor (între orele 14:00 – 20:00)
27 iunie 2020 Afișarea rezultatelor finale
Potrivit surselor Edupedu.ro, Ministerul Educației va menține nota 5 ca limită pentru admiterea la liceu în 2020. Învățământul profesional ar urma astfel să devină obligatoriu pentru elevii care dau Evaluarea Națională anul acesta și nu obțin media de admitere 5, necesară intrării la liceu. Intenția Ministerului condus interimar de Breaz, după al patrulea mandat plin al Ecaterinei Andronescu, a fost publicată în premieră de Edupedu.ro, dar face subiectul unui alt ordin, și anume Ordinul privind organizarea și desfășurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul școlar 2020-2021. La această admitere participă elevii care susțin Evaluarea Națională în 2020.
Media generală obținută de elevi la Evaluarea Națională intră în alcătuirea mediei de admitere la liceu. Metodologia și calendarul admiterii la liceu 2020 sunt aprobate prin ordin separat, care încă nu a fost făcut public de Minister.
Noutățile examenului de Evaluare Națională 2020:
Ministerul Educației a scăzut la 1 punct (de la 1,5 puncte cât era până acum) diferența dintre nota inițială și cea de la contestație pentru care o lucrare este evaluată pentru a treia oară. Ordinul privind organizarea și desfășurarea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2019-2020 a fost publicat în Monitorul Oficial joi seara, 29 august.
Concret, ordinul publicat în Monitorul Oficial stabilește că, la contestații, “în situația în care se constată o diferență de notare mai mare de 1 punct, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații, președintele comisiei de contestații numește o a treia comisie formată din alți doi profesori cu experiență, alții decât cei care au evaluat inițial lucrările în centrul de contestații. (…). Nota acordată de a treia comisie este nota finală a comisiei de contestații”.
Până acum, comisia recurgea la a treia reevaluare a lucrării dacă exista o diferență de cel puțin 1,5 puncte între nota inițială și nota de la contestație.
O altă noutate pe care o aduce ordinul din acest an se referă la datele personale ale elevilor, afișate odată cu rezultatele:
“Art.13. (1) Informaţiile ce conţin datele de identificare a elevilor și rezultatele obținute de aceștia în cadrul Evaluării Naționale, care se afişează atât în format letric, la avizierul unităților de învățământ/centrelor de examen, cât şi pe pagina de internet a Ministerului Educației Naționale şi a inspectoratelor şcolare sunt următoarele: numele, inițiala tatălui și prenumele candidaților, unitatea de proveniență, notele obținute la fiecare probă scrisă, media sau mențiunile “absent”, “eliminat din examen”, după caz.
(2) Ştergerea de pe pagina de internet a Ministerului Educației Naționale şi a inspectoratelor şcolare a informaţiilor menționate la alin.(1) se realizează după împlinirea termenului de 2 ani de la data afișării. Afișarea în format letric, la avizierul unităților de învățământ/centrelor de examen a acestor informaţii se realizează pe o perioadă de o lună de la data afișării.
(3) Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) se aplică în mod corespunzător.
(4) Comisiile din unitățile de învățământ/centrele de examen afișează, atât la avizier cât şi pe uşile sălilor de examen, o notă de informare a persoanelor cărora li se prelucrează datele cu caracter personal. Modelul notei de informare este stabilit și transmis comisiilor județene/comisiei municipiului București de către Comisia Națională de Organizare a Evaluării Naționale.”
INFORMAȚII DE BACKGROUND
Structura anului școlar 2019-2020
Semestrul I (15 săptămâni)
Cursuri: Luni, 9 septembrie 2019 – Vineri, 20 decembrie 2019
Vacanță pentru grădinițe și clasele pregătitoare – a IV-a: 26 octombrie – 3 noiembrie 2019
Vacanța de iarnă: Sâmbătă, 21 decembrie 2019 – Duminică, 12 ianuarie 2020
Semestrul al II-lea (20 săptămâni)
Cursuri: Luni, 13 ianuarie 2020 – Vineri, 3 aprilie 2020
Vacanţa de primăvară: Sâmbătă, 4 aprilie 2020 – Marți, 21 aprilie 2020
Cursuri: Miercuri, 22 aprilie 2020 – Vineri, 12 iunie 2020
Vacanţa de vară: Sâmbătă, 13 iunie 2020 – data din septembrie 2020 la care încep cursurile anului școlar 2020-2021
Tezele se susțin cu cel puțin 3 săptămâni înainte de finalizarea semestrului. Vezi aici lista materiilor la care elevii dau teze în gimnaziu și liceu.
Ordinul prevede următoarele excepții la structura anului școlar 2019-2020:
- pentru clasele a XII-a, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are 33 de săptămâni de cursuri și se încheie pe 29 mai 2020
- pentru clasa a VIII-a, anul școlar are 34 de săptămâni de cursuri și se încheie pe 5 iunie 2020
- pentru clasele liceale – filiera tehnologică și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are 37 de săptămâni de cursuri
Programul Școala altfel se desfășoară în perioada 7 octombrie 2019 – 29 mai 2020, pe o perioadă de 5 zile consecutive lucrătoare, la decizia școlii.
În zilele nelucrătoare de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri.
Unitățile de învățământ și inspectoratele școlare marchează prin manifestări specifice ziua de 5 octombrie – Ziua internațională a educației și ziua de 5 iunie – Ziua învățătorului.
Recuperarea cursurilor NU se poate realiza în perioada vacanțelor, prevede ordinul, pentru cazurile în care cursurile sunt suspendate din cauza unor calamități naturale, intemperii, epidemii sau alte situații excepționale.
3 comments
Aveti cumva si calendarul simularilor?
Multumesc
Multumim de informatii!
Insa cei care vor fi in clasa a VII-a anul acesta, cei cu clasa zero/pregatitoare nu stiu nici acum procedura de admitere la liceu desi presupune (scrie in legea educatiei in vigoare) existenta unui “portofoliu educational al elevului” si un examen la mai multe materii, un soi de bac mai aiurea!!!