UPDATE Bacalaureat 2024 începe pe 1 iulie cu proba de Limba română scris – calendarul anunțat în dezbatere de Ministerul Educației

131.763 de vizualizări
Foto: © Claraaa | Dreamstime.com
Examenul de Bacalaureat 2024 începe pe 16 iunie cu proba de evaluare a competențelor în limba română, potrivit calendarului publicat de Ministerul Educației, aflat în consultare. Spre deosebire de anii trecuți când probele scrise începeau în jurul datei de 20 iunie, proba la Limba și literatura română ar urma să fie pe 1 iulie în 2024.

UPDATE: calendarul oficial al Bacalaureatului este acesta, variantele de mai jos fiind cele puse în dezbatere înainte de varianta oficială.

Ministerul Educației scrie pe Facebook că „proiectele de ordin de ministru privind organizarea și desfășurarea examenului național de bacalaureat și a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2023-2024, vor fi dezbătute în Comisia de Dialog Social. Vom reveni cu forma finală”.

Elevii de clasa a XII-a termină cursurile pe 7 iunie 2023, potrivit calendarului anului școlar 2023-2024. Perioada de înscriere pentru sesiunea de vară nu este menționată de Minister în anunț. În perioada 1-4 iulie ar urma să fie probele scrise. Nici despre afișarea primelor rezultate nu se menționează nimic, dar dat fiind că acestea vin de regulă la o săptămână după prima probă scrisă, ar putea veni pe 8 iulie 2024.

Spre comparație, în acest an primele rezultate pentru sesiunea de vară – Bac 2023 au venit pe 3 iulie.

DRAFT Calendarul examenului național de Bacalaureat 2024, Sesiunea iunie – iulie 2024

3 – 7 iunie 2024: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen

7 iunie 2024: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a

  • 17 – 19 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 19 – 20 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 20 – 21 iunie 2024: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 25 – 27 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 1 iulie 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 2 iulie 2024Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 3 iulie 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 4 iulie 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

8 iulie 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12,00 – 18,00

9 – 11 iulie 2024: Rezolvarea contestațiilor

12 iulie 2024: Afișarea rezultatelor finale

Foto: Ministerul Educației – Facebook.com
DRAFT Calendarul Bacalaureatului de toamnă 2024

15 – 22 iulie 2024: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe

  • 8 – 9 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 9 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 12 august 2024: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 13 – 14 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 19 august 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 20 august 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 21 august 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 22 august 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

26 august 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12,00 – 18,00)

27 – 29 august 2024: Rezolvarea contestațiilor

30 august 2024: Afișarea rezultatelor finale

Foto: Ministerul Educației – Facebook.com

Foto: © Claraaa | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
BREAKING Evaluarea Națională 2024 de la finalul clasei a VIII-a va avea loc între 25 și 28 iunie, potrivit calendarului în dezbatere anunțat de Ministerul Educației

8 comments
  1. Datele sunt eronate. Examenele se sustin in 1-2-4.07. Va rog sa modificati.
    induceti lumea in eroare

  2. Chiar nu gândește nimeni logic perioadele de stabilire a examenelor ? Avem nevoie de timp pentru anunțarea rezultatelor finale și înscrierea la facultate ! Cu aceste date clar copiii vor pierde înscrierea la unele facultati, sa nu mai vorbim de facultățile internaționale …

  3. Buna ziua!
    Nu inteleg de ce se da asa de tarziu examenul de Bacalaureat! Eu as opta sa se inceapa cu probele scrise, iar evaluarile pentru competente sa se dea ulterior. Luna iulie este luna caniculara, copiii sunt mai obositi plus ca vor intra in posesia diplomei de Bacalaureat mult prea tarziu si nu au sansa de a se putea incadra in deadline-urile impuse de universitatile din strainatate.

  4. Sa înceapă bacalaureatul cu probele scrise, în saptamana 17-21 iunie, înaintea evaluării naționale, probele de competență putând avea loc înainte de sfârșitul lui iunie,oricum multe din ele sunt deja echivalate de liceenii silitori. Se evita astfel susținerea examenelor in zilele caniculare din iulie si se permite celor care vor obține diploma de bacalaureat sa faca in timp util demersurile administrative pentru a fi admiși în universități din străinătate la care vor fi fost in prealabil acceptați.

    1. Dacă nu se susțin competenţele lingvistice de către un candidat acesta poate susține probele scrise ale examenului de bacalaureat?

  5. Avand in vedere ca o cauza importanta a numeroaselor greseli de corectare si transcriere la bacalaureat este f. probabil si timpul insuficient avut la dispozitie de catre inspectorate, comisii de organizare si comisii de corectare (pentru transportul in alte localitati, repartizarea, corectarea si recorectarea lucrarilor in urma contestatiilor etc) o solutie foarte logica si la indemana pentru aceste probleme ar fi programarea probelor de competente la l. romana, l. materna, l. straina si TIC dupa probele scrise, care sunt “cele care conteaza”, cele cu note- conform perceptiei generale.😔

    Nu vad niciun argument pentru care bacalaureatul sa nu inceapa cu probele scrise; s-ar castiga cel putin 10 ZILE IN PLUS pentru organizare, corectare, recorectare etc. Probele de evaluare a competentelor, la care nu se poate pica decat prin neprezentare si care la care nu se dau decat niste calificative, s-ar putea desfasura fara probleme in timp ce corectarea la probele scrise ar fi deja in curs. Comisiile pt competente se constituie la nivelul fiecarui liceu si privesc doar catedrele de specialitate, pe rand; nu ar pune probleme cu o planificare atenta, pentru a evita eventualele suprapuneri pentru profesorii de limba romana, poate. Ar fi singurul punct care ar necesita doar putina atentie si ar putea fi rezolvat prin programarea probelor de competente la romana dupa cele la limba materna, limbi straine si TIC, care dureaza 8-9 zile in total. Mai exista si alte solutii.

    Sau, si mai bine din toate punctele de vedere, echivalati-le cu notele din timpul liceului (ar fi mai relevante si ar lua mult mai putin timp), sau renuntati de tot la ele! Niciun elev nu se pregateste in mod special pentru aceste probe; un alt succes notabil al ultimilor ani!😒

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Anca Vasiliu, cercetătoare premiată de Academia Franceză pentru Filosofie în 2022: A face doctorat în Franța este un lux / În momentul în care îl începi, știi că ai în fața ta cel puțin 10 ani de muncă / Dacă plagiezi, ești exclus și nu te mai poți prezenta niciodată cu o lucrare

A face un doctorat în Franța “este un lux” și presupune înainte de toate “un concurs extrem de dificil” pentru accesul la o bursă sau un contract doctoral, spune în…
Vezi articolul

Dezbaterea Edupedu.ro – UiPath Foundation - Brio.ro

VIDEO Ministrul Cercetării, Ciprian Teleman: Până în 2025 vom garanta o viteză mare de conectivitate pe 90% din teritoriul țării de care va beneficia și Educația

Investițiile în digitalizare prin PNRR vor fi de 80 de milioane de euro pentru extinderea rețelei broadband, iar Ministerul Cercetării și Dezvoltării își propune să asigure conexiune la internet de…
Vezi articolul

Inspectorii școlari și directorii să fie aleși prin concurs – campanie Declic cu peste 1.500 de semnături: „Detașarea trebuie să fie o excepție, nu regulă, așa cum dictează acum partidele” / Toți inspectorii școlari și 1.300 de directori sunt puși din pix

Peste 1.500 de persoane cer încetarea numirilor politice pentru inspectorii școlari și directorii de școli, printr-o petiție adresată ministrei Educației, Ligia Deca, lansată de platforma Declic. „Detașarea [în funcție –…
Vezi articolul