Procesul de analiză a cazului de posibil plagiat legat de teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, analiză care ar fi urmat să se încheie în perioada imediat următoare, “nu s-a încheiat pentru că nici nu a început”, a declarat luni, pentru Edupedu.ro, Mircea Dumitru, președintele interimar al forului responsabil cu evaluarea acuzațiilor de plagiat, CNATDCU. Potrivit acestuia, analiza a fost oprită în urma unei înștiințări venite de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ce transmitea o ordonanță prin care se cerea oprirea întregii analize până când un dosar penal referitor la acuzațiile de plagiat împotriva premierului să fie soluționate la parchet.
- Mircea Dumitru a precizat că nu a fost contactat direct pe această temă de către reprezentanții Parchetului și că aceștia s-au adresat Ministerului Educației și UEFISCDI/secretariatului tehnic al Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU). Edupedu.ro a solicitat informații suplimentare și le va prezenta în momentul în care le va obține.
Mircea Dumitru, întrebat de Edupedu.ro în ce stadiu se află analiza dosarului de plagiat:
- “Analiza nu s-a încheiat pentru că nici nu a început, de fapt. Nu am putut constitui nici dosarul întreg al tezei, pentru că acum vreo trei săptămâni Ministerul Educației și UEFISCDI, care asigură secretariatul tehnic al CNATDCU, au primit o înștiințare de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte care transmitea o ordonanță a acestei structuri, PICCJ, prin care se cerea oprirea întregii analize până când dosarul va fi instrumentat și se va da o soluție la parchet.
- Nu s-a putut constitui dosarul. Dosarul trebuia să se constituie, să apară pe o platformă și în urma acestor proceduri și demersuri noi urma să numim o comisie de analiză. Toate acestea au fost oprite printr-o ordonanță a parchetului. Parchetul a interzis CNATDCU și Ministerului să continue această investigație cât timp ei nu au o soluție la această problemă.
- A rămas blocat. Noi primim din partea secretariatului tehnic, prin e-mail, de pe platforma electronică, documentele generate de platformă. Procedura este digitizată și, după numărul de zile pe care îl avem în regulament, noi primim exact ceea ce trebuie să facem în continuare. Or, dosarul întreg al tezei nu s-a putut constitui pentru că s-a oprit procedura în faza aceasta.
- Parchetul nu a intrat în legătură cu mine, a intrat în legătură cu secretariatul tehnic de la UEFISCDI, deci personal nu știu aceste date și nu știu când parchetul va da o rezoluție.”
CNATDCU, instituție subordonat Ministerului Educației a admis, la sfârșitul lunii ianuarie, nu mai puțin de trei sesizări pentru analiza tezei de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, acuzat de plagiat. În termen de câteva zile, Biblioteca Națională trebuia să trimită CNATCU un exemplar al tezei premierului, iar o comisie de analiză formată din specialiști în domeniul aferent lucrării urma să analizeze tehnic documentul și să emită un referat care să fie supus deciziei finale a Consiliului, privind existența sau inexistența unui plagiat. Procedura trebuia să dureze circa o lună și jumătate. Detalii privind procedura aici.
Pe 9 februarie, Emilia Șercan scria pe Pressone.ro că Parchetul General a confirmat existența unei plângeri penale de plagiat împotriva premierului Ciucă, dar cita patru juriști potrivit cărora “o simplă plângere penală înregistrată la Parchetul General nu poate bloca procesul de analiză deja inițiat în cazul unei suspiciuni de fraudă academică”. Tot atunci, academicianul Mircea Dumitru, președintele interimar al CNATDCU, spunea că “vom merge mai departe cu analiza”.
Acuzațiile de plagiat privind teza de doctorat a premierului Ciucă au fost formulate, pe 18 ianuarie, de jurnalista Emilia Șercan într-o anchetă publicată de PressOne.ro, în care aceasta afirma că teza “include conținut plagiat în cel puțin 42 de pagini din totalul de 138.