Luni au fost depistate 86 de cazuri detectate pozitiv în școli, după prima zi de testare pe bază de salivă, anunță ministrul Educației, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Oficialul precizează că doar 700 de școli au aprobat să se facă teste elevilor în clase, unele parțial, altele pentru toți elevii.
„În cursul zilei de luni, 6 decembrie, până la ora 19:00, în urma utilizării testelor rapide antigen noninvazive efectuate din proba de salivă, au fost raportate 86 de cazuri detectate pozitiv”, potrivit comunicatului.
„În ceea ce privește modalitatea de utilizare a testelor rapide antigen noninvazive efectuate din proba de salivă, conducerea a 16.956 de unități de învățământ cu personalitate juridică sau structuri arondate a decis ca acestea să fie administrate la domiciliu. În 216 unități de învățământ testele se vor administra la școală, iar în cazul a 467 de unități de învățământ vor fi administrate fie la domiciliu, fie la școală, diferențiat, pe niveluri de studiu. (Nu sunt incluse în aceste statistici unitățile conexe, elevii și preșcolarii acestora provenind din unități de învățământ)”, se arată în documentul semnat de ministru.
Cîmpeanu mai anunță că din cele 17.915 de școli, 17.677 de unități de învățământ cu personalitate juridică sau structuri arondate funcționează cu prezență fizică, incluzând și unitățile conexe. Asta înseamnă că peste 99% din numărul total de elevi și preșcolari pot fi prezenți la cursuri, față în față.
Un număr de 238 de unități de învățământ continuă cursurile în sistem online – cele mai multe în județele Bihor (52), Arad (36) și Hunedoara (20).
Vaccinarea în rândul angajaților: În 13.728 de unități de învățământ cu personalitate juridică sau structuri arondate, procentul de vaccinare în rândul personalului angajat este de cel puțin 60%, în 2.697 dintre acestea procentul de vaccinare fiind de 100%.
Vaccinarea în rândul elevilor: S-au vaccinat 437.800 de elevi (130.000 de elevi în categoria de vârstă 12-15 ani, respectiv 307.800 de elevi cu vârsta peste 16 ani), număr echivalent cu peste 35% din numărul total al elevilor eligibili pentru vaccinare.
Vineri, 3 decembrie, 1.831 de elevi/preșcolari (circa 0,6/1.000) și 499 de angajați erau infectați cu Covid-19 (circa 1,8/1.000).