Producătorul de software UiPath, primul unicorn românesc, a depus vineri documentaţia necesară pentru o ofertă publică iniţială (IPO) la Bursa de la New York, sub simbolul “PATH”, pentru a obţine un miliard de dolari, transmit MarketWatch şi Reuters, citate de Agerpres. În 2018, UiPath a devenit primul start-up fondat în România care a dobândit statutul de unicorn, adică a fost evaluat la peste un miliard de dolari. Între timp, compania şi-a mutat sediul general în SUA.
You May Also Like
PSD anunță că guvernul va plăti elevii cu 10 lei pentru fiecare zi în care nu au absențe. Măsura apare drept „prioritară” din semestrul II
Mihai Peticilă
- 1 iulie 2019
Vouchere de 10 lei pentru fiecare elev care are o zi cu prezență integrală, asta prevede una dintre măsurile anunțate de PSD. Un set de măsuri cu titlul „măsuri prioritare…
BREAKING Pragul de 6 la mie de închidere a școlilor va fi eliminat – SURSE
Raluca Pantazi
- 29 septembrie 2021
Pragul de infectări de 6 la mie până la care puteau funcționa fizic până acum școlile va fi eliminat, au declarat pentru Edupedu.ro surse guvernamentale. Potrivit acestora, în cursul zilei…
ULTIMA ORĂ Ministerul Educației va reglementa „în mod clar” învățarea online, a anunțat ministrul
Mihai Peticilă
- 6 aprilie 2020
Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat într-o declarație la Realitatea PLUS intenția de a reglementa printr-un act normativ procesul de învățare online. Redăm declarațiile ministrului: „Suntem conștienți că nu toți…
OFICIAL Calendar admitere 2025 în învățământul profesional / Înscrierile încep pe 3 iulie
Ramona Florea
- 5 decembrie 2024
Calendarul admiterii în învățământul profesional pentru anul școlar 2025-2026 a fost publicat în Monitorul Oficial. Înscrierea candidaților are loc în perioada 3 – 11 iulie 2025. Afișarea listei elevilor admiși…
Proiectul de lege care permite sesizările anonime în cazuri de hărțuire sexuală a fost adoptat de Camera Deputaților și merge la promulgare la președintele Iohannis
Ș.L.
- 5 noiembrie 2024
Camera Deputaţilor a adoptat marţi un proiect de lege care prevede că petiţiile anonime vor fi luate în considerare dacă acestea se referă la cazuri de hărţuire pe criteriu de…
Studenții se pot înscrie pentru programul gratuit de educație și implicare civică, Kennedy Academy for Students, până în data de 6 noiembrie
Matei Pop
- 21 octombrie 2022
Programul Kennedy Academy for Students al Consiliilor Americane pentru Educație Internațională va avea loc între 14-18 decembrie 2022 în București, iar înscrierile se pot face până în 6 noiembrie inclusiv.…