„U” Cluj le-a oferit studenților din anul I din oraș o broșură cu scandările galeriei – mesaje pline de derapaje rasiste, sexiste și îndemnuri la violență / Clubul invocă o „regretabilă eroare”, Universitatea Babeș-Bolyai spune că broșura a fost eliminată din kiturile pentru studenți

Foto: © LCVA | Dreamstime.com

Clubul ”U” Cluj a înmânat studenților din anul 1 la universitățile din oraș pachete care conțin, printre altele, și carnete cu scandările galeriei, unele dintre ele suburbane, cu multiple derapaje, informează Actual de Cluj, preluat de G4Media.ro. În timp ce clubul invocă o „regretabilă eroare”, Universitatea Babeș-Bolyai a anunțat că acea broșură a fost eliminată din kiturile pentru studenți.

Campania a fost gândită pentru ca „miile de boboci din oraș să afle că studenții din Cluj au echipa lor de suflet”, după cum se arată pe site-ul clubului.

Pachetele conțin un tricou de suporter, o invitație la meciul cu Oțelul Galați, programat pe 18 octombrie, ora 21:00, și un „carnet de student” care conține cântecele galeriei.

În carnetele tipărite de club sunt incluse și câteva dintre cântecele reprobabile ale galeriei, pline de derapaje rasiste și sexiste sau îndemnuri la violență.

Clubul susține că restul pachetelor nu vor mai fi distribuite, iar totul a fost cauzat din cauza unei erori: a fost trimis la tipar documentul greșit:

Citește mai mult despre poziția clubului „U” Cluj pe G4Media.ro

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) transmite la rândul ei, luni, într-un. comunicat de presă că „a promovat și continuă să promoveze tradiția și excelența academică, spiritul universitar fiind cel care ne ghidează toate acțiunile”, iar  „campania „stUdent la Cluj”, în care UBB  a intrat ca partener la invitația FC Universitatea Cluj, este una menită să atragă studenții către mișcarea sportivă clujeană și să închege comunitatea din care Universitatea noastră face parte, alături de toate celelalte universități publice din Cluj, ca membru fondator al Asociației Sportive Universitatea Cluj”. Potrivit UBB, „broșura cu versurile galeriei U Cluj a fost eliminată din kit-urile distribuite studenților,  Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) fiind împotriva oricăror forme de manifestare a comportamentelor necorespunzătoare mediului academic, agresive, indecente sau lipsite de fair-play”. 

Potrivit universității, „UBB promovează valorile multiculturalității, diversității și incluziunii, precum și pe cele ale excelenței în toate domeniile de activitate pe care le abordează, iar implicarea în campania „stUdent la Cluj” urmărește tocmai închegarea unei comunități academice guvernată de spiritul sportivității. Din această perspectivă, este important ca ideea frumoasă a campaniei care s-a bucurat de un foarte mare succes în rândul studenților să nu fie umbrită de o eroare regretabilă”.

Foto: © LCVA | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version