Afacerea diplomelor fără cursuri prosperă, potrivit unui reportaj al Știrilor TVR. Jurnaliștii scriu că în toată ţara ”sunt firme care le dau – contra unor sume de bani – şi persoanelor cu 8 clase, certificate recunoscute în Uniunea Europeană. Sunt însă domenii în care pot pune vieţi în pericol pentru că nu au o pregătire adecvată”, potrivit specialiștilor citați de TVR. Aceste firme sunt autorizate de Ministerul Muncii.
Anunțurile de pe internet ale acestor firme sună în felul următor: “Este urgent? Vrei un salariu mărit dar nu ai diplomă de calificare? Acum se poate rezolva rapid. Diplome recunoscute național și în UE. Nu pierde timpul!” Reporterii prezintă mai multe discuții cu reprezentanți ai acestor firme, din care reiese că nu li se cer diplome de absolvire sau să dea vreo probă, ori vreo testare, ci doar plata unei taxe și câteva fotografii din câmpul muncii.
Legea spune că cei care emit astfel de documente trebuie să aibă la bază o evaluare serioasă, atât teoretic cât și practic. Să dețină săli de examinare și baza materială necesară pentru testarea profesională.
Citește și: