Turneul Internaţional de Informatică Shumen a adus șapte medalii pentru echipele de seniori și juniori ale României. Olimpicii români au obținut trei medalii de argint și patru medalii de bronz. La competiţia din informatică au participat peste 60 de elevi (din loturile de seniori și juniori) din Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Elveţia, Moldova, Polonia, România și Serbia.
Aceasta a fost ediția a X-a a Turneului Internaţional de Informatică Shumen, Bulgaria, și s-a desfășurat în perioada 21-25 noiembrie.
Medaliile de argint au fost cucerite de:
- Maria-Alexa Tudose – elevă în clasa a X-a la Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” din Ploiești
- Theodor-Pierre Moroianu – elev în clasa a XI-a la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București
- Flaviu-Cristian Verde – elev în clasa a VII-a la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București
Medaliile de bronz au fost obținute de:
- Tiberiu Ioan Mușat – elev în clasa a IX-a la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București
- Matei Tinca – elev în clasa a IX-a la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București
- Luca Mihnea Metehău – elev în clasa a VII-a la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București
- Eduard Valentin Dumitrescul – elev în clasa a VIII-a la Colegiul Naţional „Ștefan cel Mare” din Suceava
Din echipa de juniori a făcut parte și Alexandru Raul Todoran, elev în clasa a VI-a la Colegiul Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie.
Olimpicii români au fost însoțiți și pregătiți de profesorii Gheorghe-Eugen Nodea – de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu și Dan Octavian Dumitrașcu – de la Colegiul Național „Dinicu Golescu” din Câmpulung, respectiv de Radu Muntean – student al Universității din București.
Subiectele de la Turneul Internaţional de Informatică Shumen
Seniori
Juniori