Turcan, despre pensionarea la 70 de ani a profesorilor: Luăm în calcul posibilitatea ca până la 70 de ani, dacă sunt oameni care doresc să muncească, să poată să fie în continuare în câmpul muncii

11.151 de vizualizări
Scenariul pesionării opționale la cel mult 70 de ani pentru profesori este din nou adus în discuție de guvernanți. Vicepremierul Raluca Turcan a declarat la Realitatea TV că o astfel de soluție „ar acoperi o lipsă de personal în domeniul educației, în sănătate”.

Redăm declarația vicepremierului Raluca Turcan:

„Vreau să vă spun că luăm în calcul posibilitatea, și aici… și de asemenea aș vrea ca ceea ce spun, sper eu, să nu fie răstălmăcit. Sunt anumite sectoare unde lipsa de forță de muncă este acută și unde sunt oameni pregătiți, care și-ar dori să lucreze (n.r. peste vârsta legală de pensionare) dar sunt condiționați de tot felul de avize, de prelungiri de la 6 luni, un an sau așa, cu țârâita. Luăm în calcul posibilitatea ca până la 70 de ani, dacă sunt oameni care doresc să muncească, să poată să fie în continuare în câmpul muncii. E o soluție care, cred eu, că ar acoperi o lipsă de personal în domeniul educației, în sănătate”.

Declarația vine în contextul în care premierul Ludovic Orban a adus în discuție acest subiect pe 10 decembrie. “Nu modificăm vârsta de pensionare, dar există domenii în care unele persoane pot lucra şi peste 65 de ani”, a declarat premierul Ludovic Orban.

Premierul a spus că “în anumite domenii cum sunt educația, cultura, sănătatea sunt persoane care pot să lucreze și după vârsta de 65 de ani în măsura în care își păstrează capacitatea de a lucra. Până la o vârstă, să zic până la 70 de ani”. Acesta a dat exemplul profesorilor, care ar trebui, în opinia sa, să poată decidă dacă vor să rămână la catedră şi până la ce vârstă vor asta, nu să se întâmple ca acum, când, mai spune Ludovic Orban, “dacă vrea directorul școlii, pe ochi frumoși, să-l mai lase un an să vină să predea cu ora”.

FOTO: gov.ro


4 comments
  1. Sunt un profesor care dorește să-și continue activitatea până la 70 de ani. Am 45 de ani de vechime în aceeași școală, Liceul Constantin Brâncoveanu Horezu.
    În

  2. Va rugam sa introduceti chestia asta la pachet cu posibilitatea de iesire la pensie anticipata cu 3 ani fara penalizare. Unii dintre noi nu au genele asa de bune ca sa rezistam nici pana la 63, 65 de ani. Sa stea cine doreste pana la 70 dar pe altii sa ne lasati la pensie mai devreme, ca sa fie loc pentru toata lumea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Câte un cadru didactic desemnat de fiecare școală va primi formare și suport de la specialiști în programul „Profesor și Părinte azi” / Înscrieri până pe 24 iunie (P)

Fiecare școală, dintre cele 17.000 existente, merită un Ambasador. Avem nevoie de un cadru didatic din fiecare școală care va primi formare și suportul unei echipe de specialiști, pentru a contribui la optimizarea relației Școală-Familie…
Vezi articolul

Regulile pentru concursul de directori de școală vor fi modificate față de varianta inițială, anunță ministrul Cîmpeanu: Propunerile vizează în principal calendarul concursului, ponderea punctajelor celor două probe, înscrierea la concurs pentru mai multe poziții și contestarea ambelor probe

Propunerile de modificare a proiectului de metodologiei pentru concursul național de directori și directori adjuncți de școli vizează în principal calendarul concursului, ponderea punctajelor celor două probe, înscrierea la concurs…
Vezi articolul