“Masteratul didactic ar fi putut fi în vigoare încă de acum 7 ani. Vă dați seama unde am fi fost acum? Dacă îmi permiteți o analogie, știți că e o dezbatere intensă pe legea recursului compensatoriu, în justiție. Proiectul nostru pe abrogarea recursului compensatoriu a fost depus în februarie, timp în care au mai fost eliberați 10.000 de infractori, dintre care 7.000 au recidivat”, a declarat astăzi vicepremierul Raluca Turcan.
Masteratul didactic prevăzut de legea educației încă din 2011 a fost anunțat de ministrul Educației, Monica Anisie, ca măsură ce va fi implementată începând cu următorul an universitar. Dar chiar și acum, când va fi operaționalizat, el va fi introdus “prin pilotare”, în doar 5 universități. De precizat că masteratul didactic a fost respins de toate universitățile, care continuă și astăzi să formeze profesori prin DPPD-uri, atâta vreme cât legea educației nu a interzis formarea prin actualele Departamente de Pregătire a Personalului Didactic (DPPD).
Prezent la o conferință de prezentare a proiectului “Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” – CRED, proiect în valoare totală de peste 40 de milioane de euro finanţat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, care se desfășoară de-a lungul a două zile, la Rin Grand Hotel a lui Robert Negoiță, vicepremierul Raluca Turcan a declarat că aplicarea masteratului didactic și abrogarea recursului compensatoriu “sunt niște comparații care ar trebui să ne rămână undeva în suflet, ca să ne dăm seama ce dezastre se pot întâmpla în timpul pe care decidenții îl pierd în adoptarea unor soluții necesare”.
Vicepremierul nu a spus, însă, de ce masteratul didactic este doar pilotat în guvernarea sa, și nu implementat obligatoriu.
Declarațiile vicepremierului Raluca Turcan:
- Acest proiect [CRED] este un pas înainte și o gură de oxigen pentru sistemul de educație românesc, care a fost din nefericire ani la rând măcelărit de tot felul de soluții heirupiste, după ureche, luate la cald, uneori prin lupă electorală, din punct de vedere legislativ.
- Proiectul pe care dvs. l-ați inițiat ar trebui să completeze o acțiune a statului român care a lipsit și care ar fi putut fi pusă în practică încă de acum 7 ani, când am adus în atenția opiniei publice necesitatea unui masterat didactic pentru profesori, adică să începem să formăm profesori, să existe școli de profesori.
- Proiectul acesta, CRED, pe partea de formare profesională, oferă exact ceea ce statul nu a reușit să ofere și sper eu să ofere ceea ce statul va începe, o dată cu această guvernare, să pună la dispoziția profesorilor.
- Dincolo de partea de formare profesională, evident că există efortul dvs. în consolidarea curriculei, astfel încât aceasta să fie centrată pe competențe și în momentul în care un tânăr iese din școala românească să poată să aibă garanția – cel puțin din punctul de vedere al statului român – că poate să își clădească un rol și o carieră pe educație.
- Avem nevoie de soluții rapid și lucrul acesta cred că îl conștientizăm cu toții. Proiectul acesta, așa cum am spus, a pus degetul pe rană și poate să constituie un instrument pentru redobândirea încrederii în sistemul de educație românesc. Practic, putem ajunge în același timp la o reducere a abandonului școlar, la evaluări care să tragă o linie după un sistem de predare centrat pe aptitudini și competențe, iar evaluările să fie flexibile în funcție de traseul educațional și după ce iese tânărul din școală să își găsească un loc pe piața muncii, fie în România, fie în străinătate.
- Problema noastră este una majoră care, din nefericire, venind din sistemul de educație, ne ține oarecum departe de comunitatea internațională, pentru că noi prin ceea ce predăm în școala românească trebuie să fim compatibili cu ceea ce există în jurul nostru. Și aici este provocarea pe care dvs trebuie să vă o asumați.
- Acest proiect pune bazele unor schimbări binevenite: profesori mai bine pregătiți, capabili să insufle încredere și cunoștințe și, de asemenea, un curriculum bazat pe nevoile copiilor. De asemenea, pentru noi, ca reprezentanți ai statului, reprezintă un proiect pilot, pe care o să încercăm să îl multiplicăm la nivel de universități pentru implementarea masteratului didactic.
- O să lansam provocarea universităților să înceapă să pregătească profesori. Trebuie doar ca și universitățile să își dorească să implementeze masteratul didactic.
- Și vă spun un lucru: masteratul didactic ar fi putut fi în vigoare încă de acum 7 ani. Vă dați seama unde am fi fost acum? Dacă îmi permiteți o analogie, știți că e o dezbatere intensă pe legea recursului compensatoriu, în justiție. Proiectul nostru pe abrogarea recursului compensatoriu a fost depus în februarie, timp în care au mai fost eliberați 10.000 de infractori, dintre care 7.000 au recidivat. Sunt niște comparații care ar trebui să ne rămână undeva în suflet ca să ne dăm seama ce dezastre se pot întâmpla în timpul pe care decidenții îl pierd în adoptarea unor soluții necesare.
4 comments
CRED este doar pentru primar si gimnaziu>La liceu se considera ca nu e cazul
Turcan vorbeste cu fraze structurate pe discursul politic, ca altceva nu stie. Si nu stie pentru ca o tradeaza fata. Isi mai aminteste frenezia cu care incerca sa o cucereasca pe Udrea? Doamna asta ar face ORICE numai sa ocupe o functie cat mai importanta. Cum sa raspunda de educatie o persoana care nu intelege nici ceea ce rosteste ea insasi, dar ce inseamna “EDUCATIE”? Uitati-va la expresia fetei sale! O tradeaza!
La 65 de ani , cat e varsta de pensionare , moș sau babă ? Tanara speranta a sistemului de invatamant ! Dupa varsta de pensionare , iti poti prelungi lejer activitatea cel putin inca 3 ani !
In 2011, imediat după intrarea în vigoare a legii educației, am întrebat un mare specialist din Ministerul educ in ce va consta masterul didactic. S a uitat la ca la avioane. A tăcut asurzitor. Deși e prevăzut în lege nu exista o metodologie care sa reglementeze organizarea și funcționarea lui. Un master presupune că ai deja o licență. Daca vrei sa predai la liceu îți trebuie obligatoriu master, in concordanță cu specializarea licenței, altfel de scuipa afara aplicația titularizare. După care mai faci un master didactic. Deci în total vreo 7 ani. Pe tehnice ia vreo 8. Când ajungi și tu sa predai ești deja mos sau baba. Cum se vor face masterele clasic și didactic? Unul după altul sau in paralel? Nimeni n a știut să mi răspundă cu 8 ani in urma. Cel mai sfânt e modulul. Da ce știe Turcan… a vorbit ca Ion , că și el e om…Dar cel mai tare la conferința asta m a amuzat imaginea: Turcan la tribuna, Anisie idem, penaliști sadea, iar în sala generalii pesedisti din inspectorate… Le vorbeau Turcan și Anisie de aplicarea principiilor liberale in educatie…Pupat toți piata independentei…. Sublim!!!!