Trei legi ale educației adoptate până în iunie 2019 – promisiuni pe bandă făcute de Guvernul Dăncilă în fața Sindicatelor

2.645 de vizualizări
SURSA: gov.ro
Trei legi ale educației promite Guvernul Dăncilă să finalizeze până pe 31 martie 2019. PSD s-a angajat în fața Sindicatelor să le aprobe în Parlament până în iunie 2019. “Există o condiție foarte clară de realizare a unui pachet legislativ, respectiv o lege a învățământului preuniversitar, o lege a învățământului superior și statutul personalului didactic”, a declarat pentru Edupedu.ro liderul Federației Sindicale ”Spiru Haret”, Marius Nistor.

Aceste legi au ca termen de adoptare de către Guvern data de 31 martie, dacă nu mă înșel, iar până la sfârșitul lunii iunie ele vor trebui adoptate de Parlamentul României”, a precizat liderul sindical, pentru Edupedu.ro.

Realizarea celor 3 legi ale educației este prevăzută într-un acord încheiat de Sindicate cu Guvernul Dăncilă, acord care “este întărit de Memorandumul adoptat în Ședința de Guvern de la Alba Iulia”, de ieri, a declarat Marius Nistor pentru Edupedu.ro.

Legea Statutului personalului didactic, promisă de Executivul PSD, este cea care ar urma să cuprindă parte din majorările anunțate ieri de Guvern: două salarii brute în plus pentru dezvoltarea personală și materiale didactice, pentru profesorii cu minimum 30 de ani vechime – 6 salarii medii brute pe economie la pensionare.

De ce 3 legi ale educației?

Va exista o legătură între ele, dar este bine să abordăm fiecare domeniu în parte separat, pentru că sunt probleme specifice fiecărui nivel de învățământ. Ele vor forma un pachet legislativ. Pe actuala lege, dacă ne uităm la drepturile și obligațiile cadrelor didactice, le găsim vag. Este și o formă de respect adresat cadrelor didactice, când vor dispune de un statut în care să fie trecute și drepturile pe care le au”, a declarat pentru Edupedu.ro liderul FSE Spiru Haret.

Întrebat ce drepturi va cuprinde acest statut, Nistor a dat exemplul “dreptului la reducerea normei didactice, recâștigat ulterior legii 1/2011 prin modificări ale acelei legi”.

Au vreo legătură cele 3 legi promise de PSD cu proiectul Președinției?

Nu există niciun conflict între ceea ce va face guvernul și ce s-a gândit administrația prezidențială. Administrația prezidențială a declarat din start că nu are dreptul de a face legi. Dar președinția, pe baza acelor grupuri pe care le-a consultat, poate în urma discuțiilor purtate cu toți actorii să stabilească problemele, soluțiile pe care le oferă toți cei implicați și să pună la dispoziția unui guvern o strategie și o viziune: cam ce ne-am dori noi de la sistemul educației”, a declarat pentru Edupedu.ro Marius Nistor.

Ce le promitea sindicatelor un alt guvern PSD – condus de Victor Ponta, înaintea alegerilor din 2014

Guvernele PSD au o istorie în a face promisiuni în fața sindicatelor din educație, înainte de alegeri. În 2014, cu doar o săptămână înainte de alegerile prezidențiale în care premierul de atunci Victor Ponta candida împotriva lui Klaus Iohannis, Ponta și 8 miniștri din guvernul condus de el semnau un acord de înțelegere cu sindicatele din educație, scria HotNews.ro.

Potrivit documentului obținut la acea vreme de HotNews.ro, Guvernul PSD din 2014 le promitea următoarele sindicatelor din educație:

  • Adoptarea unei noi Legi a educației
  • Majorarea salariilor profesorilor cu 10% în 2015, cu alți 10% în 2016 și din nou cu 10% în 2017
  • Să le acorde profesorilor anual minimum 100 de euro pentru dezvoltare profesională
  • Să permită pensionarea profesorilor la cerere cu 3 ani înainte de atingerea vârstei, fără diminuarea pensiei
  • Modificarea programelor școlare și a sistemului de evaluare a elevilor
  • Deblocarea a 2.500 de posturi didactice auxiliare și nedidactice din școli până în 2016

Foto: gov.ro

Citește și:


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Săptămâna viitoare va fi o întâlnire la Ministerul Finanțelor pentru a discuta propunerea de rectificare, a anunțat Ligia Deca, întrebată când se vor plăti stimulentele pentru profesori prevăzute în legea educației

„Am fost solicitați chiar săptămâna viitoare la o întâlnire la Ministerul Finanțelor pentru a discuta propunerea de rectificare”, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, în contextul unei discuții legate de…
Vezi articolul

Aproape 5.000 de doctoranzi la studii cu frecvență primesc burse de 3.200 de lei pe lună. Modul de acordare a acestora, după schimbarea Legii – explicat de secretarul de stat Gigel Paraschiv / Ministerul a solicitat 46 de milioane de lei de la Fondul de rezervă bugetară pentru a putea să acopere bursele de studii doctorale până la sfârșitul anului

Bursele studenților doctoranzi sunt cuprinse, conform noii Legi a învățământului superior, în granturile studiilor de doctorat, granturi care, pe vechea lege a educației, nu includeau aceste sume. Ce înseamnă această…
Vezi articolul

OFICIAL Școlile trebuie să le dea elevilor până la 342 de lei pentru navetă, de pe 12 decembrie, în avans pentru luna aceasta, iar pe 15 decembrie să le deconteze sumele din noiembrie / Tabel cu sumele forfetare și procedura pentru școli

Sumele dublate pentru naveta elevilor care învață în altă localitate decât cea de domiciliu vor trebui acordate de către școli din această lună, în avans pentru luna decembrie, dacă vor…
Vezi articolul