Trei din patru elevi de clasa a VIII-a nu au obținut niciun punct la ultimul item al subiectului III, de geometrie, la simularea Evaluării Naționale 2024 / La acest subiect, mai puțin de 1% au luat punctaj maxim

Sursa: Ministerul Educației

Aproape 3 din 4 elevi de clasa a VIII-a care au participat la simularea Evaluării Naționale 2024 nu au obținut nici un punctaj la ultimul item, la subiectul III, de geometrie. Ministerul Educației a publicat date pentru fiecare item, pentru prima oară, pentru că lucrările au fost corectate digital pe o platformă care permite mai multe tipuri de analize. La subiectul III, mai puțin de 1% au luat punctaj maxim. Amintim, mai mulți părinți și elevi au scris pe grupuri sau rețele sociale că subiectele au fost grele și doar cei care au făcut meditații ar fi putut să le rezolve.

75% elevi de clasa a VIII-a nu au obținut niciun punct la ultimul item al subiectului III, de geometrie, la simularea Evaluării Naționale 2024. La acest subiect, mai puțin de 1% au luat punctaj maxim, adică 0,70%.

La subiectul I, rezultate mai bune s-au înregistrat la itemii 1 (peste 81% dintre elevi au luat punctaj maxim) și la itemul 3 (73,63% dintre elevi).

La cel de-al doilea subiect primii doi itemi au fost rezolvați de 81,64% dintre elevii de clasa a VIII-a, respectiv 56%.

În total, 69.347 de elevi, adică 42,37%, au obținut la Matematică note mai mari sau egale cu 5, potrivit datelor oficiale.

S-a înregistrat un record în privința notelor sub 5 la Matematică, peste 57% anul acesta. Din 2019 și până în prezent, cel mai mare procent de note egale sau mai mari ca 5 a fost înregistrat în 2022. Atunci 60% din elevii de clasa a VIII-a care au participat la simularea Evaluării Naționale au luat note egale sau mai mari decât 5.

Au fost recorectate la proba de matematică 406 lucrări, adică 0,25%.

De la proba de Matematică din cadrul simulării Evaluării Naționale 2024 au lipsit peste 1000 de elevi care au participat la proba de Română nu au mai venit la proba de Matematică.

Au participat peste 163.600 de elevi din totalul celor 176.266 de elevi înscriși în clasa a VIII-a la începutul anului școlar curent, anunță Ministerul Educației. În urma unor tentative de fraudă au fost eliminați 10 elevi.

Notele obținute nu se trec în catalog. Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare”, se arată în informarea Ministerului Educației.

Elevii de clasa a VIII-a au primit 18 exerciții și probleme la simularea probei de Matematică de la Evaluarea Națională 2024, potrivit subiectelor consultate de Edupedu.ro. La primul Subiect au fost 5 itemi de tip grilă și unul de precizat dacă o afirmație este adevărată sau falsă.

Subiectul al II-lea a fost integral grilă și majoritatea problemelor au fost de geometrie. Iar la subiectul al III-lea itemii au solicitat scrierea pe foaia de examen a rezolvărilor complete. La problema de geometrie în spațiu, ultimul item, elevii au avut un cub.

Vezi aici subiectele și Baremele de corectare și notare pentru Limba română, simularea Evaluării Naționale 2024, publicate de Ministerul Educației

Informații de context

Ligia Deca a spus despre subiectele de la simularea Evaluării Naționale 2024, în urma unor controverse, că subiectele au fost echilibrate, au asigurat atât grad mediu, dar și înalt de dificultate, să putem avea departajare. Ministrul Educației a spus că, în ultimii ani, a văzut o inflație de note mari și „trebuie să avem și subiecte care departajează între copiii cu performanță medie și copiii cu performanță înaltă”.

Amintim, subiectele de la proba de matematică au stârnit controverse în mediul online. Părinții și elevii au acuzat că subiectele au fost prea grele, că nu le putea face orice elev de clasa a VIII-a, ci doar cei care au făcut meditații, sau că nu au avut suficient timp la dispoziție.

Secretarul de stat Sorin Ion a spus, la Euronews, referitor la subiectele de la proba de matematică, simularea Evaluării Naționale 2024, că sunt “așa cum trebuie să fie niște subiecte la un examen național”.

“Nu știu dacă este sănătos să vorbim despre subiecte foarte ușoare sau dacă e bine să avem subiecte ușoare și oricum e discutabil. Nu veți găsi niciodată unanimitate în părerile profesorilor de matematică cu privire la nivelul de dificultate. Unii vor spune că sunt ușoare, alții vor spune că sunt grele. (…)” – Sorin Ion.

Citește și:

Rezultate simulare Evaluare Națională 2024 la Matematică: Aproape 60% dintre elevi nu au luat nota 5 / Doar 91 de elevi au luat nota 10

Record negativ la simulare – Evaluarea Națională 2024: Cel mai mic procent de note peste 5 din ultimii 4 ani, la Matematică / La Română, aproape trei sferturi dintre elevii de clasa a VIII-a au luat note egale sau mai mari ca 5
Exit mobile version