Trei candidate la Titularizare din județul Prahova, care au luat nota 10, nu au obținut un post pe perioadă nedeterminată și vor fi suplinitoare / Ele trebuie să dea din nou concursul anul viitor

5.840 de vizualizări
Foto: © Simon Kadula | Dreamstime.com
Trei candidate care au luat nota 10 la examenul de titularizare 2023 nu au obținut un post pe perioadă nedeterminată la una dintre școlile din Prahova și vor fi suplinitoare, scrie Observatorul de Prahova. Chiar dacă au avut lucrarea perfectă, „nu există posturi titularizabile la disciplinele respective”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Prahova. Amintim că o petiție pentru desființarea titularizării pe școală și înființarea, în schimb, a titularizării pe normă, semnată de peste 4.000 de profesori, a fost lansată pe platforma online Declic și este adresată Ligiei Deca, ministrul Educației.
  • Titularizarea este angajarea într-o școală, pe o perioadă nedeterminată. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – candidații trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) la proba scrisă. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) la proba scrisă.

Există situații paradoxale când profesori cu nota maximă la titularizare vor fi doar suplinitori, pentru că nu sunt scoase posturi titularizabile la unele discipline. În această situație se află trei candidate din Prahova, care deși au luat nota 10, vor fi suplinitoare anul acesta școlar, iar anul viitor vor fi nevoite să participe din nou la concursul de titularizare pentru a putea obține un post în învățământ pe o perioadă nedeterminată.

„Nu sunt posturi titularizabile la materiile lor. Vor merge pe suplinire anul acesta. Regulamentul spune că la anul, dacă doresc, pot încerca să se titularizeze din nou. Asta înseamnă, însă, că vor da din nou examen”, a precizat Aurel Graur, purtător de cuvânt ISJPH.

Cele trei candidate sunt Andreea Elena Năstase (educație socială), Denisa Elena Popescu (educatoare) și Teodora Raluca Vasilescu (educatoare), potrivit publicației Observator de Prahova.

Pentru a putea obține o normă întreagă de 18 ore, profesoarele trebuie să se angajeze la mai multe unități de învățământ, ca suplinitoare.

Informații de context

O petiție pentru desființarea titularizării pe școală și înființarea, în schimb, a titularizării pe normă, semnată de peste 2.000 de profesori, a fost lansată pe platforma online Declic și este adresată Ligiei Deca, ministrul Educației. Semnatarii cer și renunțarea la repetarea examenului de angajare a potențialilor profesori, după cum se arată în textul petiției, și propun ca acest concurs să fie susținut o singură dată, de cei care încearcă pentru prima oară sau, de mai mute ori, doar de către cei care nu reușesc să obțină peste nota 7.

Petiția a fost lansată de profesoara de discipline socio-umane Nina Vasile care susține, într-un text trimis Edupedu.ro, că „regândirea statutului de titular depind atât noii profesori care intră în sistem, cât și eficiența educației din ce în ce mai slăbită în prezent”. „Nu așteptați să iasă din sistem cei care ar trebui să iasă la pensie, nu așteptați ca natura și timpul să îi înlocuiască pe cei care ar urma să lase locul altor generații de profesori, căci educația nu așteaptă. Este nevoie acum de profesori noi, și cei mai buni vor veni la salariul decent dar și la Concursul care nu se repetă până îmbătrânesc și îi lasă puterile, în timp ce au note de titularizare!”, le transmite aceasta autorităților din Educație.

Edupedu.ro a scris și despre un caz similar: Radu Alexandru Dincă este absolvent al Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București și unul dintre puținii candidați din București care au obținut nota 10 la Titularizare. Cu toate că a luat nota maximă, nu are post pe care să se poată angaja pe perioadă nedeterminată, adică să devină titular. El va fi profesor suplinitor de Educație socială la gimnaziu, dacă după actualii profesori din sistem care își împart orele îi va mai rămâne și lui o fracție de normă didactică.

Radu se află în imposibilitatea de a-și putea forma o catedră cu normă întreagă, într-o singură școală. Și asta pentru că nu există sau sunt extrem de rare posturile cu viabilitate de cel puțin 4 ani pentru această disciplină cu o singură oră pe săptămână în sistemul actual. Tinerii absolvenți care intră în învățământ, deși cu rezultate excelente, trebuie să aștepte „la rând” după profesorii deja titulari care doresc pretransfer și care beneficiază de prioritate (deși poate că au luat inițial acest examen cu o notă mult mai mică). Astfel, un tânăr absolvent, chiar dacă are 10 la concursul de angajare în Învățământ și ar fi capabil de inovație, trebuie să mai aștepte. 

Foto: © Simon Kadula | Dreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Titularizare 2023. Lista posturilor a fost actualizată. Catedrele vacante/rezervate pe fiecare județ în parte
Petiție pentru titularizarea pe normă și desființarea repetării examenului de titularizare semnată de peste 2.000 de profesori, adresată Ligiei Deca
INTERVIU Radu Alexandru Dincă, profesor de 10 la Titularizare, dar fără post: Este nevoie ca toată lumea să fie testată la un moment dat, în mod egal, și să nu mai existe permanență în sistem

10 comments
  1. Bataie de joc. Eu am sustinut la limba germana, Bucuresti si aceeasi situatie. In rest se plang ca nu sunt profesori si cand luam 10, nu gasim posturi. O sa plecam toti, nu mai stam in invatamant ca suplinitori. Rusine sistemului!

  2. dle Profesor vechi
    nu generalizati cu profii de 65+…am vazut parinti care au plans dupa acestia cand a venit un exponent din tineret…acest tineret in loc sa predea,discuta despre haine si machiaje…cool,pe moment…tragic la final de an cand copiii nu stiau nimic…dar deh…sa nu mai vina cei de 65+…

  3. Da,stim ,am trecut prin aceste probleme,emotii,incertitudini,etc…
    Lupti si obtii ce iti doresti,si la anul obtii nota potrivita postului,clar!

  4. Cadre didactice de 65+++ care STAU (la propriu), fiindcă legea permite, fără perfecționări, fără reevaluări, fără metode moderne, fără să știe să utilizeze tehnicile digitale, în timp ce oameni tineri care chiar doresc sa fie profesori nu au șansa, posturile fiind ocupate de bunicii lor

    1. 65 e vârsta de pensionare la bărbați, pentru femei e încă undeva pe la 62 în prezent, și va crește până la 63 în 2027, dacă nu se schimbă legea actuală. Există posibilitatea să fie (anual) prelungită activitatea cu până la maxim 3 ani.

      Dacă există pensionari pe unele catedre/ore… Unde-s oamenii cu note mari care le puteau ocupa? Nu prea cred că la IL Caragiale, Sava sau alte colegii naționale din centrul Bucureștiului rămân pensionarii la catedre în dauna celor cu note bune la CNU. Mai degrabă prin creieri de munte, unde nu vrea nimeni să se ducă, că e departe, drumul e prost, elevii slabi, nu se obțin rezultate etc…

    2. Corect! Aceea nu au mai dat titularizarea și stau bine și frumos la catedră,pe când noi tinerii acasă

  5. 3 din cele 4 note sunt la concursul pentru un post de EDUCATOARE. Puteți bate apa-n piuă cât vreți cu petiția respectivă, DAR un post de educatoare nu poate fi realizat din bucăți la mai multe școli. Nu poți avea 3 ore aici, 2 ore dincolo, 10 ore te miri unde, ca să faci o parte-ntreagă.

    Iar pentru cei care vor post din bucăți, de ce se presupune mereu că se găsesc suficiente ore la două, maxim trei școli? La socio-umane (unde intră și orele acelea de ”gândire critică și drepturile copilului” și cum mai sunt numite, la gimnaziu, sunt doar câte o oră pe clasă, iar unele sunt deja ocupate. Rămân de regulă câte o oră, două, pe școală (unde rămân), iar școlile NU sunt aproape unele de altele. Cel care le ocupă, dacă le ocupă, e obligat să facă slalom prin 10 școli ca să le facă, timp de o săptămână, de reușește să lucreze 40 de ore + timpul de transport, de parcă ar avea normă dublă neplătită. Dacă are noroc, există transport public convenabil, dacă nu, trebuie să-și ia mașină sau să facă autostopul. Iar orarul trebuie făcut astfel încât să-i dea posibilitatea să-și facă orele. Omul respectiv e mereu pe fugă, mereu în criză de timp, adio viață de familie, adio timp de pregătire pentru ore, adio orice altceva decât navetă, intrat-ieșit din școală, iarnă, vară, veme frumoasă, caniculă, ploaie, ninsoare, orice. De aceea astfel de posturi nu se ocupă. Oamenii (în special cei care au deja familie) nu acceptă aceste petice de catedră pentru că e inuman să lucrezi în așa condiții.

    Dar o țineți mereu cu petiția – cei cu petiția își închipuiesc că vor apărea din neant posturi complete, viabile, perfecte (în orașul în care locuiesc, aproape de casă, unde să poată ajungă cu transportul public, civilizat, cu elevi care știu măcar să citească și nu sunt chinuiți de sărăcie sau ostracizați social – gen anumite etnii). Sau dacă nu posturi întregi, atunci mâcar din două, maxim trei bucăți, plasate convenabil, aproape, curat, frumos, la îndemână. Dacă le spui că nu există (cel mult câteva excepții de la regulă), ești dușman, le vrei răul, ești ”cu ei, împotriva noastră” etc.

    Nota e lăudabilă, dar, ca întotdeauna… de context. Când mergi la concurs dar ȘTII de la bun început că nu sunt posturi, îți asumi că de fapt concurezi pentru un post de 1 an, cel mult, în speranța că poate devine titularizabil pe viabilitate, cel mult. Pentru că, în ciuda celor care vor titularizare oricum, atunci când iau notă mare, dar ar vrea concurs anual pentru toți ceilalți, că doar sunt SIGURI că și ei vor lua aceeași notă maximă an de an, ca să rămână pe post, nu?, există reguli pentru publicarea pe perioadă determinată sau nedeterminată a unui post, iar ele cam au sens.

    Singura modificare care ar avea sens ar fi să fie reintrodusă repartizarea la nivel de țară – cei cu 10 să aibă posibilitatea să aleagă un post titularizabil oriunde în țară, dacă în județul lor nu există. Asta ar fi echitabil – același concurs în toată țara, concurează pe toate posturile disponibile.

  6. Acum sa ii vad pe cai care blamau articolul legat de programa de la titularizare, cine le da pot pe perioada nedeterminată acestor doamne? Cu ce ai greșit ca au luat 10 și anul următor alt examen, alt stres, alta vacanta irosita cu învățat, ședințe publice, eventual căutare de ore, căci directorii le țin sa le dea la plata cu ora, asta dacă nu au pus deja în planurile de încadrare asta.
    Isjurile ar trebui sa ia la purificat fiecare plan de încadrare și sa ia orele peste norma ale titularilor ca să le dea celor care iau note la concursul de suplinire naționala.
    Apropo de ce la acest concurs nu sunt coduri, nu se aplica GDPR ca în alte domenii când sunt concursuri de angajare?

  7. sa treaca examenul asta!!!
    doamnele cu 10 (felicitari!) stiau de dinainte de proba scrisa ca NU sunt posturi…ma indoiesc ca au aflat dupa examen…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Pedeapsă cu închisoare de la 8 luni la 4 ani și interzicerea pentru o perioadă de până la 5 ani de a mai preda pentru profesorii care cer sau primesc favoruri sexuale de la elevi sau studenți – noua prevedere din Codul Penal se aplică din 6 ianuarie

Pedepse mai mari pentru profesorii care cer sau primesc favoruri sexuale de la elevi sau studenți, din 6 ianuarie. Noua lege adoptată de Parlament și publicată în Monitorul Oficial pe…
Vezi articolul

Școlile să fie dotate cu sisteme de supraveghere audio-video, biblioteci online sau offline cu ghiduri pentru părinți, elevi, profesori și un concurs anual – măsuri propuse în Planul Național de Combatere a Violenței Școlare pe următorii 3 ani – proiect

Planul Național de Combatere a Violenței Școlare pentru 2024-2027 a fost pus în dezbatere publică vineri, 29 martie, de ministerul Educației. Documentul prevede o serie de măsuri, cum ar fi…
Vezi articolul

OFICIAL Primăriile împreună cu inspectorate școlare, ONG-uri, părinți și operatori economici pot înființa ludoteci și grădinițe comunitare în localitățile unde nu sunt creșe / În aceste centre sunt incluse și servicii de informare și consiliere a părinților

Hotărârea de Guvern privind Metodologia de organizare și funcționare a serviciilor de educație timpurie a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 30 decembrie 2022. Potrivit documentului, centrele pot…
Vezi articolul