Trei ani și jumătate de închisoare pentru ‘creierul’ unei rețele de corupție pentru admiterea la universități de prestigiu din SUA

400 de vizualizări
Sursa: Captura Youtube – NBC News
“Creierul” unei rețele de corupție prin care era facilitată admiterea la universități americane prestigioase a fost condamnat, miercuri, la trei ani și jumătate de închisoare la Boston, într-un caz care a afectat inclusiv mai multe familii bogate și celebre din SUA, relatează AFP și Reuters, citate de Agerpres.

William “Rick” Singer, care a pledat “vinovat” în 2019 și a cooperat cu justiția, este considerat artizanul vastei fraude care a durat circa zece ani și pentru care au fost deja condamnați peste 50 de părinți, antrenori sportivi universitari și alți complici.

Între aceștia se numără actrița Lori Loughlin, care a efectuat în 2020 două luni de închisoare după ce a plătit împreună cu soțul ei 500.000 de dolari pentru a asigura admiterea celor două fiice ale lor la University of South California.

La rândul ei, vedeta serialului ‘Desperate Housewives’ Felicity Huffman a petrecut 11 zile în spatele gratiilor în 2019, după ce s-a stabilit că a plătit 15.000 de dolari pentru falsificarea testelor de admitere la universitate a fiicei sale mari.

Scandalul, care a scos la iveală inegalitățile din sistemul universitar american, a izbucnit în martie 2019, când Rick Singer, fost director al unei societăți care asigura pregătire pentru examene, a recunoscut că a creat un sistem de corupție ce cuprindea de la ‘trișarea’ testelor de admitere până la mituirea de antrenori sportivi universitari, cu scopul de a garanta accesul unor copii proveniți din familii înstărite la universități de prestigiu, foarte costisitoare și foarte selective, cum sunt Yale, Stanford, Georgetown sau UCLA.

Rick Singer a fost condamnat și la restituirea a peste 10 milioane de dolari către fiscul american, la confiscarea de active în valoare de peste 5,3 milioane de dolari și la confiscarea sumei de circa 3,4 milioane de dolari, potrivit biroului procurorului federal din statul Massachusetts.

Singer a încasat circa 25 de milioane de dolari în cadrul acestei fraude și a dat mită în sumă totală de circa 7 milioane de dolari unor antrenori universitari sau supervizori de examene, au stabilit procurorii.


2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sorin Hagiu, director de școală: Am avut o clasă întreagă fără profesori până în 10-12 septembrie / Nu mai avem profesori de chimie, de fizică, de matematică, spune liderul sindical Simion Hăncescu

„Am avut o clasă întreagă fără profesori până în 10-12 septembrie”, a spus Sorin Hagiu, directorul Şcolii Gimnaziale Giarmata din județul Timiș, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info. Simion Hăncescu,…
Vezi articolul

Marius Nistor, FSE, replică pentru Ligia Deca, după adoptarea în Guvern a deciziei care ar „răspunde cerinței sindicatelor”: Nu poate stabili niciun ministru ce este acceptabil pentru profesori. O țară care nu găsește bani pentru a-și plăti dascălii, nu are niciun fel de viitor

„Nu poate stabili niciun ministru ce este acceptabil pentru ei (angajații din Învățământ – n.red). Nu poate stabili niciun premier dacă ceea ce apare în memorandumul respectiv se ridică la…
Vezi articolul

SURSE Întâlnire tensionată la Ministerul Educației, marți, pe proiectul de lege a învățământului preuniversitar. Ligia Deca a cerut amendamente de la experții partidelor, iar aceștia i-au cerut studii și justificări pentru măsurile cuprinse în legi. Deciziile „sensibile” legate de Admiterea la liceu, Bacalaureat și Admiterea în clasa a V-a vor fi luate politic, în Coaliție

Nicio concluzie clară legată de modificarea Admiterii la liceu, a Bacalaureatului sau a Admiterii la clasa a V-a, la întâlnirea experților desemnați de partidele PNL, PSD și UDMR cu ministra…
Vezi articolul