Trecerea inspectoratelor școlare la consiliile județene, așa cum prevede ordonanța Guvernului, ar bulversa sistemul de învățământ și ar crea premise pentru numiri în funcții pe criterii politice, atrage atenția Federația Părinților, deși toate numirile în inspectorate sunt politice de cel puțin 2 ani

2.624 de vizualizări
Foto: © Jure Gasparic | Dreamstime.com
Trecerea inspectoratelor școlare la consiliile județene, așa cum prevede ordonanța Guvernului, ar bulversa sistemul de învățământ și ar pune piedici reformelor pe noua lege a Educației, atrage atenția Federația Națională a Părinților (FNP) într-un comunicat primit la redacție. Legea învățământului care va intra în vigoare peste mai puțin de o lună prevede ca inspectoratele școlare (ISJ) să fie reorganizate sub formă de direcții județene (DJIP) coordonate de Ministerul Educației, dar pe ordonanța discutată de Executiv zilele acestea, aceste instituții trec la autoritățile județene, ceea ce ar putea însemna numiri în funcții politice și bugete alocate mult prea mici pentru nevoile locale, semnalează organizația.

Actualele inspectorate școlare județene (ISJ) sunt deja puternic politizate de cel puțin 2 ani, după cum am arătat în repetate rânduri, iar trecerea lor, sub formă de direcții județene de învățământ preuniversitar (DJIP) la consiliile județene, ar însemna o politizare a funcțiilor de conducere și mai vizibilă pentru cei care vor fi numiți să administreze bugete alocate de președinții de consilii județene care au apartenență politică.

Un raport publicat în martie 2023 de Ministerul Educației, instituție care refuză de doi ani să organizeze concursuri, așa cum îi cere legea, arată că toate funcțiile de conducere din inspectoratele școlare și casele corpului didactic sunt ocupate politic, prin detașare. Federația Părinților nu a reacționat până acum la acestea. Peste 1.700 de directori de școli sunt puși tot politic – detalii aici.

„Înțelegem nevoia de a adaptare a politicilor educaționale în funcție de specificul fiecărui județ, înțelegem că gestionarea resurselor trebuie să răspundă nevoilor locale, însă transferul subordonării inspectoratelor școlare județene de la Ministerul Educației la autoritățile publice județene poate avea un efect contrar, consecințele fiind extrem de grave.

Legea învățământului preuniversitar are la bază principii precum asigurarea echității și egalității de șanse, nediscriminarea, incluziunea, calitatea actului educațional. Resursele financiare și potențialul de dezvoltare la nivel local sunt inegale, existând decalaje foarte mari între anumite județe. Astfel, există un risc foarte mare ca unele autorități publice județe să nu aibă capacitatea de a susține activitatea direcțiilor județene de învățământ, afectând în mod direct calitatea învățământului pentru copiii noștri”, scrie Federația Națională a Părinților.

„În același timp, suntem preocupați de urmările pe care o astfel de descentralizare le poate produce, creând premise pentru numiri în funcții pe criterii politice, abuzuri, lipsa de control și/sau manipularea resurselor în scop politic, subminând integritatea și obiectivitatea sistemului de învățământ”, mai atrage atenția organizația.

Federația atrage atenția asupra unui aspect care ar bulversa întreg sistemul de învățământ, potrivit comunicatului. Mai exact, este vorba de trecerea inspectoratelor școlare la autoritățile județene, după prevederile ordonanței de urgență cu măsuri fiscale a Guvernului, lucru ce contrazice noua legea învățământului care va intra în vigoare din septembrie, care prevede ca inspectoratele să devină direcții județene de învățământ coordonate de Ministerul Educației:

  • „Modificarea modului de coordonare și de organizare a inspectoratelor școlare județene chiar înainte de intrarea în vigoare a Legii 198/2023 (prin care a fost dispusă reorganizarea actualelor inspectorate școlare județene în direcții județene de învățământ preuniversitar) va bulversa întreg sistemul de învățământ, Ministerul Educației nemaiputând gestiona implementarea politicilor de reformă prevăzute în lege”.

Context. Guvernul Ciolacu a anunțat un proiect de OUG pentru măsuri bugetare în domeniul cheltuielilor publice“, stârnind controverse în zona bugetară și în cea privată, precum și în rândurile societății civile.

Mai exact, inspectoratele școlare trec la autoritățile județene, dar sunt coordonate de Ministerul Educației, de la 1 ianuarie 2025, potrivit unei variante actualizate a proiectului de ordonanță de urgență pentru a reduce deficitul bugetar, document publicate de stiripesurse.ro. Miercuri, 9 august, Ministerul Educației a reacționat la propunerile din proiectul de ordonanță pe care Ministerul Finanțelor îl pregătește: „în prezenta ordonanță de urgență sunt introduse o serie de măsuri care afectează funcționarea și reforma sistemului național de învățământ prevăzută în Legea învățământului preuniversitar și în Legea învățământului superior“, a scris instituția.

Deputatul UDMR Szabo Odon a anunțat miercuri că, dacă prevederile ordonanței s-ar aplica în Educație, 40 din cele 42 de inspectorate școlare s-ar desființa, iar școlile cu mai puțin de 50 de angajați ar pierde personalitatea juridică. Prima variantă de proiect de ordonanță (OUG) a fost publicată pe 1 august de Economedia.ro.

Redăm comunicatul integral mai jos:

„Federația Națională a Părinților urmărește cu profundă îngrijorare măsurile propuse de Guvernul României în Proiectul Ordonanței de Urgență privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, descentralizarea serviciilor publice, disciplină economico-financiară, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, prin care inspectoratele școlare județene ar urma să treacă în subordinea autorităților publice județene.

Atragem atenția asupra faptului că aceste măsuri vor afecta funcționarea sistemului de învățământ și pun în pericol implementarea reformelor prevăzute în Legea învățământului preuniversitar.

Modificarea modului de coordonare și de organizare a inspectoratelor școlare județene chiar înainte de intrarea în vigoare a Legii 198/2023 (prin care a fost dispusă reorganizarea actualelor inspectorate școlare județene în direcții județene de învățământ preuniversitar) va bulversa întreg sistemul de învățământ, Ministerul Educației nemaiputând gestiona implementarea politicilor de reformă prevăzute în lege.

Înțelegem nevoia de a adaptare a politicilor educaționale în funcție de specificul fiecărui județ, înțelegem că gestionarea resurselor trebuie să răspundă nevoilor locale, însă transferul subordonării inspectoratelor școlare județene de la Ministerul Educației la autoritățile publice județene poate avea un efect contrar, consecințele fiind extrem de grave.

Legea învățământului preuniversitar are la bază principii precum asigurarea echității și egalității de șanse, nediscriminarea, incluziunea, calitatea actului educațional. Resursele financiare și potențialul de dezvoltare la nivel local sunt inegale, existând decalaje foarte mari între anumite județe. Astfel, există un risc foarte mare ca unele autorități publice județe să nu aibă capacitatea de a susține activitatea direcțiilor județene de învățământ, afectând în mod direct calitatea învățământului pentru copiii noștri.

În același timp, suntem preocupați de urmările pe care o astfel de descentralizare le poate produce, creând premise pentru numiri în funcții pe criterii politice, abuzuri, lipsa de control și/sau manipularea resurselor în scop politic, subminând integritatea și obiectivitatea sistemului de învățământ.

Federația Națională a Părinților solicită Guvernului României să ia act de aceste îngrijorări, să fie precaut în luarea deciziilor privind descentralizarea serviciilor publice pentru ca acestea să nu producă efecte negative asupra sistemului de învățământ. Este esențială asigurarea distribuirii resurselor financiare în mod echitabil, este nevoie de transparență decizională și de recrutarea resursei umane pe bază de competențe, nu de afiliere politică.

Fiecare copil al României trebuie să beneficieze de un act educațional de calitate, respectând principiul egalității de șanse”.

DOCUMENT Comunicatul integral al Federației Părinților din 11.08.2023:

Foto: © Jure Gasparic | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
De la 1 ianuarie 2025, inspectoratele școlare trec la autoritățile județene, dar sunt coordonate de Ministerul Educației, potrivit unei noi variante a proiectului de OUG pentru reducerea deficitului bugetar / Până atunci, trebuie să îndeplinească două condiții pentru a nu fi desființate
Ministerul Educației: Proiectul de ordonanță de urgență cu măsuri fiscale afectează funcționarea sistemului de învățământ, asigurarea dreptului la educație și drepturile personalului didactic
BREAKING 40 de inspectorate școlare din cele 42 s-ar desființa dacă ordonanța de urgență cu măsuri de reducere a cheltuielilor ar fi aplicată și în Educație, atrage atenția deputatul Szabo Odon. La fel, toate centrele judeţene de excelenţă și cluburile sportive şcolare din România / Peste jumătate din şcoli şi-ar pierde personalitatea juridică, „ceea ce nu poate fi acceptat”
Partidul REPER acuză guvernul că pregătește baronizarea României prin trecerea inspectoratelor de sănătate și educație la consiliile județene
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, pune lipsa unor salarii decente pentru profesori pe seama “optimizărilor fiscale” ale unor companii din mediul privat, în contextul proiectului de ordonanță menit să acopere găurile bugetare / Reducerile de cheltuieli pregătite pentru sectorul bugetar evită multe surse ale risipei de bani publici
Inspectoratele școlare județene și direcțiile de sport și de cultură vor trece în subordinea autorităților locale, de la 1 ianuarie 2025 – măsură de reducere a cheltuielilor, anunțată de Ministrul Finanțelor / În noua lege a Învățământului, inspectoratele sunt înlocuite cu direcții județene subordonate Ministerului Educației

4 comments
  1. DJIP sau ISJ, cui îi pasă? Aceeași Mărie cu altă pălărie. Politizat e și acum ISJ-ul.
    “…subminând integritatea și obiectivitatea sistemului de învățământ.” – asta mi-a plăcut cel mai mult, ideea că sistemul de învățământ ar fi la acest moment integru și obiectiv. Federația părinților ar trebui să se pună la curent cu realitatea din teren. Dacă așa gândesc oamenii din FNP, organizația asta este inutilă.

  2. oare chiar ne credeti copii?!:))
    Auzi acolo…cata suferinta ar fi daca s ar desfiinta inspectoratele sau ar trece in subordinea Cj…
    Ar fi plansi profesorii nonstop…

  3. Deja e neimportant. Mai grav e ca se va trece la comasari de scoli, ceea ce, in contextul unei rate mari de abandon deja stiute, inseamna condamnarea la lipsa de educatie. Vor trebui sa mearga la 100 km dus-intors zi de zi. Nu, nu exagerez. Sunt zone in care, de la o scoala mica la alta sunt zeci de kilometri. Si oricum sunt cel putin 5-10 km intre majoritatea. Prostia se va generaliza. In loc sa ia de la pensionarii speciali necontribuabil sau ca*catul ala de impozit la IT si constructii, comaseaza scoli, desfiinteaza posturi, creeaza implicit premisele unor noi asistati social sau someri. Cine dracu’ i-a invatat pe astia economie politica???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Marius Nistor, FSE: După 8 zile de grevă în luna mai, avem colegi care au mai primit 85 de lei salariu. Și sunt hotărâți să continue / Declarațiile necugetate venite din partea factorului decizional, la cel mai înalt nivel, ne-au dus în situația în care pur și simplu nu mai vorbim de grevă generală, vorbim de o revoltă în rândul corpului profesoral

Primele zile de grevă le-au afectat mult salariul pe luna mai al celor care sunt angajați în acest conflict de muncă, a declarat liderul sindical Marius Nistor. Acesta a dat,…
Vezi articolul

MODEL DE CERERE Cei 15.000 de lei decontați de stat pentru cel mult 3 proceduri de fertilizare in vitro se acordă sub forma a două vouchere: unul electronic – card și unul pe suport hârtie / Condițiile în care se acordă banii și actele necesare pentru dosar

A fost pusă în dezbatere publică metodologia programului prin care sunt decontate până la 3 proceduri de fertilizare in vitro pe an, program aprobat deja de Guvern. Dosarele se pot…
Vezi articolul

CCR a admis sesizarea PSD pe proiectul de modificare a legislaţiei în domeniul transportului de persoane / Consiliul Elevilor: Problema transportului elevilor rămâne nerezolvată până când serviciile de transport nu vor redeveni publice

Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea PSD asupra proiectului pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea. Agerpres…
Vezi articolul

DOCUMENT Procedura pentru organizarea simulărilor județene ale Evaluării Naționale și examenului de Bacalaureat 2024, publicată de ISJ Ilfov. Elevii din Ilfov vor avea două simulări județene, în noiembrie 2023 și ianuarie 2024

Inspectoratul Școlar Ilfov a publicat procedura de organizare pentru simulările județene ale examenelor naționale din 2024. Elevii din județul Ilfov vor avea simulări pentru Evaluare Națională și Bacalaureat în perioada…
Vezi articolul