Medicul Mihai Gafencu avertizează că protecția oferită de vaccin față de coronavirus are o valabilitate de aproximativ 270 de zile și trebuie să ne grăbim să vaccinăm și cu doza a treia, în special categoriile expuse cum sunt profesorii. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei dezbateri online organizată de Salvați Copiii – „Cum ne protejăm copiii, odată ce începe școala?”.
„Și noi, vaccinații, începem să nu mai fim feriți. Sunt state, care după 270 de zile trecute de la ultimul rapel în cazul vaccinurilor bazate pe ARN, nu ne mai permit intrarea. Trebuie să ne punem problema că și noi, dacă nu ne grăbim un pic cu vaccinarea cadrelor medicale și a cadrelor didactice, o să avem o situație de mult mai aprigă răspândire a acestei infecții virale cu care ne confruntăm pentru că noi credem că vom fi protejați, că vaccinați fiind stăm cu pieptul dezgolit în fața virusului, dar nu va fi așa și asta se va întâmpla.
Am calculat pentru colegii noștri exact când va fi momentul vârfului acestui val 4, adică la începutul lunii octombrie pentru noi, cei care ne-am vaccinat acum 9 luni”, a spus Gafencu, medic primar pediatru și medic primar nefrologie pediatrică, coordonatorul Centrului regional de toxicologie și al laboratorului de dializă de la Spitalul de copii Louis Țurcanu din Timișoara.
Declarația, de la minutul 50:00, în video-ul de mai jos:
În momentul de față, se știe că 60% din profesorii și angajații sistemului sunt vaccinați împotriva COVID-19. Ministerul Educației distribuie de la 1 septembrie formulare în școli, pentru profesori, pentru a aduce datele la zi, ca părinții să știe pe 13 septembrie care este gradul de vaccinare din sistem.
„În acest ritm, dacă nu înțelegem importanța vaccinării, este posibil ca Bucureștiul să ajungă în a doua jumătate a lunii octombrie la 6 la mie. A nu se confunda atingerea pragului cu carantina”, a declarat Cîmpeanu.
Nu este pentru prima dată când ministrul Educației vorbește de atingerea pragului de infectare de 6 la mia de locuitori în zonele urbane mari. Cîmpeanu a declarat acum două săptămâni că orașele aglomerate ar putea ajunge la pragul de infectare cu SARS-CoV-2 de 6 la mia de locuitori în octombrie, dacă trendul crescător actual se menține și oamenii nu se vaccinează. Întrebat când ar putea ajunge Bucureștiul la șase la mie, Cîmpeanu a răspuns „în șase-șapte săptămâni, dacă nu se încetinește acest ritm, e posibil”.
Foto: © Pojoslaw – Dreamstime.com
Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.