Cei 7 ani de acasă înseamnă, pentru un copil, „un bagaj destul de consistent când vine vorba de cum ne comportăm, ce trebuie să facem, ce nu trebuie să facem, cum să nu-i deranjăm pe ceilalți, cum să fim ascultători la ore”, spune psihologul Monica Dinulescu pentru radioromaniacultural.ro. Aceasta vorbește și despre „copiii cărora nu li s-a spus niciodată „nu” sau care nu au făcut cunoștință cu interdicția în familie, acei copii crescuți să facă ce vor ei”.
Psihologul atrage atenția asupra faptului că „începem să fim din ce în ce mai sensibili la ideea de critică”, iar acest comportament este influențat și de rețelele de socializare, „unde se promovează foarte mult această apreciere în exces, această gratificare a persoanei și asta se vede și în viața de zi cu zi”.
Părinții care sunt afectați de treburile zilnice, de stresul de la muncă sau din trafic, sunt expuși la a-și descărca nervii în familie, în relația cu copiii, iar asta „ne poate fura foarte ușor acest peisaj al societății moderne, ne poate contamina relația cu proprii copii”, atenționează Monica Dinulescu. Aceasta spune că „trebuie să mai găsim o fărâmă de răbdare, să-i ascultăm și să înțelegem ce s-a întâmplat acolo”, pentru că și copiii au propriile probleme pe care părintele ar trebui să le asculte și să contribuie la rezolvarea lor.
Realizator: Facem adeseori celor din jurul nostru tot felul de corecturi, mai ales copiilor. Vrem să se poarte într-un anumit fel, vrem să aibă un anume comportament pe care noi îl considerăm adecvat, vrem să evolueze, dar adeseori nu folosim nici tonul potrivit, nici comparațiile de rigoare. Ce atitudini ar trebui să avem noi, ceilalți?
Monica Dinulescu: Într-adevăr, să știți că generația actuală, cât și noi, în momentul de față, societatea modernă, începem să fim din ce în ce mai sensibili la ideea de critică. Nu ne mai place neapărat să fim corectați sau ceilalți să vorbească într-un sens negativi de noi.
Ne dorim foarte mult complimente, ne dorim să fim apreciați, să fim văzuți și asta se datorează și rețelelor de socializare, unde se promovează foarte mult această apreciere în exces, această gratificare a a persoanei și asta se vede și în viața de zi cu zi. Bineînțeles ca părinți în societatea modernă suntem supuși stresului zilnic, treburilor administrative, stresului din trafic și așa mai departe. Și atunci, de multe ori nu ne dăm seama și când ajungem acasă ne descărcăm nervii sau pur și simplu decompensăm după o zi încărcată. Unde? Și anume în relația cu copiii. Și trebuie să fim foarte atenți, pentru că ne poate fura foarte ușor acest peisaj al societății moderne, ne poate contamina relația cu propriii copii și este păcat. Pentru că dacă stăm să ne gândim realist, să tragem aer în piept și să raționalizăm un pic, copiii, indiferent de vârstă, au și ei problemele lor, au și ei provocările lor. Și atunci cumva trebuie să mai găsim o fărâmă de răbdare, să-i ascultăm și să înțelegem ce s-a întâmplat acolo. Pentru că prima tendință a părintelui este să critice instant, să ridice tonul, să pedepsească copilul fără să înțeleagă exact, fără să asculte ce are copilul de spus. Și, în primă fază, asta ar trebui să facem, să ascultăm ce are de spus, să înțelegem punctul copilului de vedere, să înțelegem dacă a fost nedreptățit, dacă într-adevăr a greșit cu ceva și să explicăm cât se poate de diplomat că se întâmplă. Toți greșim și este important să învățăm ceva din experiența respectivă, pentru că o urmare constructivă a criticii ar fi responsabilizarea sau determinarea copilului să-și asume greșelile, atunci când ele se produc și pozitivarea experienței. Adică ce învăț eu de aici, astfel încât data viitoare să nu mai fac așa și să nu mai îl supăr pe tati sau să o supăr pe mami.
Realizator: Noi greșim, așadar, supuși stresului, cum spuneți dumneavoastră, dar avem alte pretenții – și poate chiar așa ar trebui să fie – să avem alte pretenții mult mai mari îndreptate asupra profesorilor care educă copiii?
Monica Dinulescu: În ceea ce privește școala, într-adevăr, sunt așteptări și este normal să fie. Se poate întâmpla ca școala să nu livreze la standardele așteptate de părinți.
Pe de altă parte, trebuie să ne amintim că educația începe de acasă. Vorbim de cei 7 ani de acasă. După aceea, copilul merge la școală. Or copilul trebuie să meargă cu un bagaj destul de consistent când vine vorba de cum ne comportăm, ce trebuie să facem, ce nu trebuie să facem, cum să nu-i deranjăm pe ceilalți, cum să fim ascultători la ore. Și în societatea modernă nu prea se întâmplă treaba asta, pentru că există și acei mici rebeli, copiii cărora nu li s-a spus niciodată „nu” sau care nu au făcut cunoștință cu interdicția în familie, acei copii crescuți să facă ce vor ei și să își ia ei singuri deciziile în viață. Însă aceste lucruri se pot vedea în comportamentul copilului la școală, pentru că un copil căruia nu i s-a spus niciodată „nu” va avea un comportament asemănător și la școală și se va aștepta ca și profesorii, poate și mediu înconjurător să se muleze după cum își doresc ei sau să vină în întâmpinarea așteptărilor lor.
Or de asta este foarte important să punem bazele acestei responsabilizări încă de acasă, acestei bune creșteri încă de acasă și atunci, cumva trecerea către interdicțiile sau regulile pe care le vor întâmpina copiii la școală să fie mult mai ușoară.
Pe de altă parte, există și posibilitatea ca școala sau unul dintre profesori să fie abuziv sau să aibă un comportament mai puțin diplomat, ca să spun așa. Și în acest caz este important ca un părinte să țină legătura și cu copilul, și cu diriginta sau profesoara de la clasa respectivă, astfel încât să înțeleagă exact ce s-a întâmplat, pentru că nu e bine nici să lăsăm copilul în starea de victimă „am fost nedreptățit”, „mi s-a pus o notă pe nedrept”, „mi s-a pus absență pe nedrept”. Trebuie în fiecare zi să vorbim cu copilul, să înțelegem ce s-a întâmplat și dacă considerăm că trebuie să intervenim, să intervenim, dar să nu lăsăm copilul în starea de victimă, pentru că aceasta este o stare care se poate perpetua și copilul respectiv poate crește, considerând că de fapt el va fi tot timpul victima și tot timpul va exista un agresor, fie că este colegul de clasă, fie că este profesorul respectiv și așa mai departe.
Deci, părerea mea este că până la intrarea la școală trebuie să asigurăm copilului o bază comunicațională foarte bună, să-i câștigăm încrederea, să aibă încredere în noi ca părinți, să ne spună ce se întâmplă și să intervenim acolo unde este cazul. Dacă nu intervenim și ne ducem în extrema cealaltă, în care lăsăm copilul să se descurce singur, atunci de multe ori copilul se poate simți abandonat sau neajutorat sau nesusținut și comportamentele următoare pot să fie unele de rebeliune, nu neapărat cele mai indicate”.
Foto: © Fizkes | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
C.I.
Ioana Nicolescu
Raluca Pantazi