De la 1 noiembrie, studenții Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca își pot încărca abonamente gratuite de transport în comun, în urma unui acord între universitate și Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca. Noile abonamente, deși prezentate ca fiind gratuite de compania de transport, sunt limitate la 120 de călătorii lunar.
Potrivit comunicatului transmis de CTP Cluj-Napoca, noul abonament lunar, în valoare de 55 de lei, este „suportat în procent de 90% (49,50 lei) de UBB, prin accesarea de fonduri de la Ministerul Educației, și în procent de 10% (5,5 lei) de Primăria Cluj-Napoca”.
„Îi așteptăm pe studenții, masteranzii și doctoranzii cu vârsta sub 30 de ani, înscriși în anul universitar 2024-2025 la UBB, învățământ cu frecvență, cu carnetul de student vizat, la centrele de vânzare carduri pentru încărcarea noului tip de abonament lunar, care conține 120 de călătorii valabile pe toate liniile în Cluj-Napoca”, scrie în comunicatul companiei de transport local.
Universitatea Babeș-Bolyai a anunțat recent că a simplificat procesul de decontare, eliminând necesitatea ca studenții să depună documentele pentru rambursarea costurilor de transport, cum s-a petrecut în prima lună de cursuri din acest an universitar, de exemplu.
„Am încercat să venim în întâmpinarea studenților noștri tocmai pentru a nu-i pune pe drumuri pentru decontarea abonamentelor”, au precizat reprezentanții UBB, menționând că de acum „decontarea se va face direct între Universitate și Compania de Transport în Comun (CTP)”. Cu alte cuvinte, studenții își revendică abonamentele lunare fără a mai plăti ceva.
În același timp, măsura de introducere a unui număr limitat de călătorii este discordantă, având în vedere că Legea Educației 199/2023 prevede gratuitatea la transportul local fără vreo limitare a numărului de curse.