Părinții din țările vest-europene unde școlile și-au redeschis porțile săptămâna trecută, pentru noul an, au primit în multe cazuri scrisori de la conducerea unităților de învățământ, înaintea primei zile de școală. În scrisori, ei sunt informați detaliat despre măsurile luate pentru redeschidere în condiții de pandemie și despre regulile de distanțare și de siguranță care trebuie urmate, după caz, în efortul explicit de a diminua temerile legate de revenirea copiilor la clasă.
EduPedu.ro vă prezintă două astfel de scrisori, primite de părinți și profesori de origine română, din Anglia și Belgia.
Scoala Europeană – Bruxelles IV
În Belgia, Școala Europeană -Bruxelles IV – instituție ce servește îndeosebi familiile angajaților și demnitarilor internaționali din instituțiile UE și NATO – a transmis părinților, cu o săptămână înaintea redeschiderii școlilor, obișnuitul pachet de informații privind organizarea activităților școlare pentru toate nivelurile – preșcolar, primar și secundar. Pachetul este complet adaptat, anul acesta, pentru a include măsuri de prevenție Covid-19. El este însoțit de o scrisoare către părinți, în care aceștia sunt asigurați că instituția școlară a luat toate măsurile posibile pentru a asigura buna desfășurare a orelor, în condițiile pandemiei.
Pachetul de informații pentru părinți – care poate fi consultat aici – include natural măsurile anti-Covid în regulile și procedurile generale aplicate în școală. Nu aceste reguli sunt adaptate la condițiile de epidemie, ci cele referitoare la prevenirea Covid-19 sunt înglobate în regulile generale – vezi, de exemplu, măsura de anulare a ședințelor cu părinții în luna septembrie, ședințele fiind înlocuite cu acțiuni de informare prin secretariat.
Apare, în plus, un capitol legat de regulile de acces etapizat în școală, reguli ce prevăd că părinții pot să-și lase copiii în zone speciale ale parcării, de unde sunt preluați de supraveghetori, având în vedere că nu este permisă intrarea părinților în școală.
În scrisoarea transmisă părinților, separat pentru preșcolari-școala primară și pentru învățământul secundar, conducerea Școlii Europene dă asigurări că “punem în aplicare toate regulile de igienă și sanitare pentru sănătatea și siguranța copiilor și angajaților, iar informații detaliate vor fi comunicate în zilele ce vor urma”. În plus, reprezentantul conducerii se adresează direct părinților care se tem, în condițiile epidemiei:
- “Deși sunt sigur că mulți dintre dumneavoastră sunteți îngrijorați de lunile care ne așteaptă și de posibilul impact al Covid-19 asupra anului școlar, vreau să profit de ocazie pentru a vă asigura că echipa de management va continua să implementee cele mai stricte măsuri sanitare și de igienă, in conformitate cu recomandările emise de autoritățile belgiene, de Biroul Secretarului General și protocolul nostru intern, pentru a asigura sănătatea și siguranța elevilor și personalului școlar”.
Liceul englez Allerton High School (Leeds)
În Anglia, un cititor EduPedu.ro a semnalat cazul unui liceu din Leeds, unde conducerea instituției a informat părinții din timp în legătură cu toate măsurile luate pentru reînceperea școlii, în condițiile în care “așteptarea guvernului este ca toți elevii să revină la școală cu program complet din septembrie, iar participarea la ore e obligatorie”.
Într-o scrisoare către părinți, conducerea Liceului Allerton din orașul englez îi informează pe părinți, mai întâi, în legătură cu regulile generale redeschiderii școlilor așa cum au fost elaborate de guvern, după care detaliază măsurile specifice aplicate în școală.
Pe parcursul a cinci pagini, sunt descrise în amănunt fiecare acțiune și regulă de urmat, de la accesul în incinta liceului, la cele de respectare a bulelor de elevi (limitarea contactelor dintre elevi la nivelul unei clase), la cele din ora mesei și la transport (elevii sunt încurajați să vină pe jos sau cu bicicleta la școală). Părinții sunt informați, între multe altele, că elevii nu vor avea acces la dulap pentru depozitarea caietelor sau a unor haine și că, în zile friguroase, ei pot purta haine peste uniformă, având în vedere că e necesară ventilația constantă a claselor.
Documentul prioritizează informarea directă și detaliată a părinților. În partea a doua sunt incluse, și în acest caz, asigurări pentru părinți:
- “În ultimele luni au fost foarte multe informații de asimilat pentru elevi și părinți. Situația Covid-19 și ghidul asociat se schimbă continuu și apreciem că doriți să aflați cum este afectat copilul dumneavoastră. În timpul programului de școală, prioritatea noastră este să ne asigurăm că toți elevii și personalul școlar se simt în siguranță, înapoi la clasă, adoptând noi rutine.”
1 comment
scolile private din Romania s-au organizat la fel de bine – pe cand un articol despre ele si adaptarea lor la pandemie ?