Toți educatorii trebuie să facă pentru copiii din grupele mari de grădiniță un raport descriptiv de evaluare. Documentul va fi obligatoriu la înscrierea în clasa pregătitoare 2025 / Model de raport

15.030 de vizualizări
Foto: captură – raport descriptiv de evaluare grupa mare
Toți educatorii trebuie să facă pentru copiii din grupele mari de grădiniță un raport descriptiv de evaluare în anul școlar 2024-2025. Documentul va fi obligatoriu la înscrierea în clasa pregătitoare 2025, conform proiectului de ordin pentru aprobarea Metodologiei privind întocmirea raportului descriptiv de evaluare, pus în dezbatere publică de Ministerul Educației. 

Raportul reprezintă un document obligatoriu, care vine în completarea dosarului de înscriere a copilului în clasa pregătitoare. 

Părintele înmânează cadrului didactic din învățământul primar care a preluat copilul, în prima săptămână de școală, Raportul descriptiv de evaluare, potrivit proiectului. 

Raportul descriptiv de evaluare face parte integrantă din portofoliul educațional al copilului, conform dispozițiilor finale.

Proiectul de ordin mai conține modelul de raport descriptiv de evaluare, dar și instrucțiuni pentru cadrele didactice care îl completează.

Principalele prevederi din proiect:

Raportul descriptiv de evaluare, referitor la dezvoltarea fizică și la formarea competențelor cognitive și socio-emoționale ale copilului, la finalul grupei mari a grădiniței, se completează pentru toți copiii din grupele mari din cadrul unităților de învățământ cu grupe de nivel preșcolar.

Scopul întocmirii Raportului descriptiv de evaluare îl reprezintă orientarea și optimizarea procesului de predare-învățare a copiilor în etapa școlară următoare, respectiv în clasa pregătitoare, sprijinind profesorul pentru învățământ primar/învățătorul, în procesul de personalizare a abordării didactice în funcție de interesele, nevoile și potențialul fiecărui copil, precum și în procesul de construire a sarcinilor de învățare optime, pentru întreaga formațiune de studiu și pentru fiecare copil în parte”, potrivit proiectului.

Modelul Raportului descriptiv de evaluare 
Ce conține Raportul descriptiv de evaluare

„Raportul descriptiv de evaluare este un document-tip, structurat pe următoarele secțiuni: 

a) Date de identificare ale preșcolarului;

b) Conținutul raportului, cu următoarele delimitări: 

  • Dezvoltare fizică
  • Competențe cognitive (în care se realizează consemnări ale indicatorilor comportamentali realizați/îndepliniți de copil, specifici Domeniului cognitiv și cunoașterea lumii, Dezvoltarea limbajului, comunicării și a premiselor citirii și scrierii)
  • Competențe socio-emoționale (în care se realizează consemnări ale indicatorilor comportamentali realizați/îndepliniți de copil, specifici Domeniului socio-emoțional,
  • Capacități și atitudini în învățare din Curriculumul pentru educație timpurie din Profilul de formare al absolventului și din Reperele fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului de la naștere la 7 ani;

c) Observații, aprecieri si recomandări”, conform Art. 3. (1).

„Raportul descriptiv de evaluare este completat de către cadrul didactic/cadrele didactice de la grupa respectivă, în colaborare cu consilierul școlar angajat al unității de învățământ sau desemnat de CJRAE/CMBRAE, apelând la informațiile colectate din Caietul de observații și din Fișa de apreciere a progresului copilului înainte de intrarea în învățământul primar, precum și la informațiile colectate în urma discuțiilor cu părinții copilului”, conform proiectului.

Instrucțiunile de completare a Raportului descriptiv de evaluare

„Cadrul didactic/cadrele didactice asigură completarea raportului ținând cont de Instrucțiunile de completare a Raportului descriptiv de evaluare din Anexa nr.2.

Raportul descriptiv de evaluare este tipărit, semnat de cadrul didactic, de profesorul consilier școlar, de părinți, și înregistrat în unitatea de învățământ și, ulterior, la unitatea de învățământ unde copilul frecventează clasa pregătitoare.

O copie a Raportului descriptiv de evaluare întocmit este înmânată părinților/ reprezentanților legali ai copilului, cu mențiunea că aceștia au primit un exemplar și că raportul reprezintă un document obligatoriu, care vine în completarea dosarului de înscriere a copilului în clasa pregătitoare. Părintele înmânează cadrului didactic din învățământul primar care a preluat copilul, în prima săptămână de școală, Raportul descriptiv de evaluare.

În situația în care Părintele/reprezentantul legal al copilului se află în imposibilitatea de a depune Raportul descriptiv de evaluare la unitatea de învățământ unde înscrie copilul, în termenul stabilit sau refuză să îndeplinească această obligație, unitatea de învățământ are obligația de a păstra documentul în condiții de siguranță, urmând a fi predat unității de învățământ la care este înscris copilul, la solicitarea acesteia. 

Raportul descriptiv de evaluare se încarcă pe platforma informatică dedicată, conform unei proceduri elaborate de către CNPEE.

Inspectoratele școlare județene/al municipiului București, monitorizează completarea și valorificarea Rapoartelor descriptive de evaluare ale copiilor din grupa mare și efectele colaborării cadrelor didactice din învățământul preșcolar și primar, ale colaborării părinților/reprezentanților legali cu cadrele didactice pe durata parcurgerii de către copil a grupei mari și a clasei pregătitoare.

Conținutul Raportului descriptiv de evaluare este confidențial, iar unitatea școlară are obligația de a respecta Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE și de a asigura confidențialitatea și protecția datelor cu caracter personal”, conform documentului. 

DOCUMENT PROIECT Ordin pentru aprobarea Metodologiei privind întocmirea raportului descriptiv de evaluare referitor la dezvoltarea fizică și la formarea competențelor cognitive și socio-emoționale ale copilului, la finalul grupei mari a grădiniței
Citește și:
Ministerul Educației: Copiii sub 2 ani nu ar trebui să aibă acces la telefoane și tablete, implicit la jocuri – proiectul de ordin privind aprobarea Reperelor fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului de la naștere la 7 ani.
Elemente de folosire a tehnologiei sunt introduse de la grădiniță în profilul absolventului pus în dezbatere publică

2 comments
  1. De ce semnat de părinți? E ridicol! Nu l-au întocmit ei. Alta e să ia la cunoștință informați cu diplomație de un consilier, așa da, că sa nu mai spun că doar la final de grădiniță nu e ok.
    E primitiv așa, înmânat, plus motiv să fie contestat la orice capriciu al unui părinte. Grădinița trebuie să îl încarce in platforma și gata, școala îl accesează de acolo.. Nu înmânat părinților….. altă tâmpenie harțogārească, pentru mai mult consum de hârtie și spații necesare în plus în arhiva școlii. Vă faceți că investiți în educația timpurie când de fapt adăugați niste bani la consumul de hârtie livrataă grădinițelor/CJRAE-CMBRAE. Reinventarea unei roți pe când?

  2. Sa-i spuneti doamnei ministru //// ca asteptam sa trimita topuri de coli albe ca sa avem pe ce sa le scoatem si tus pentru imprimanta, eventual sa cumpere imprimanta acolo unde nu exista si ca ii multumim tare mult ca ne ocupa timpul cu prostii din astea care au fost odata in sistemul de invatamant ca fisa psihopedagogica, dar s-a scos ca era inutila si irelevanta si s-a introdus fisa de progres despre care sigur n-are habar din moment ce a introdus alt lucru cu aceeasi finalitate, dar copiata din documente vechi. Ii multumim pentru jignirea adusa invatatoarelor care dau evaluari initiale la inceput de clasa pregatitoare ca sa cunoasca copilul, invatatoare care in loc sa se focuseze pe copil, se focuseaza pe citirea unor ineptii vechi de 3 luni, deoarece se stie cat de mult poate evolua copilul la aceasta varsta si pe care practic le considera incapabile de a cunoaste copilul. Doamna Deca, ne-ati demonstrat inca o data ca nu aveti nicio legatura cu sistemul. Abia asteptam sa scapam de dvs. si va invit chiar la mine la grupa sa fiti educatoare pentru o saptamana sa vedem cat timp aveti dvs. la dispozitie in fiecare zi ca sa intocmiti toate hartiile pe care le solicitati dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației a uitat că are o nouă lege. Proiectul hotărârii de guvern pentru premierea elevilor de 10 la examene este fundamentat pe Legea Miclea-Funeriu, abrogată de aproape un an / UPDATE: Proiectul a fost corectat

Funcționarii și juriștii care realizează și aprobă pentru publicarea în dezbatere a proiectelor de acte normative din Ministerul Educației au fundamentat un proiect de HG pe legea 1/2011, vechea lege…
Vezi articolul

Studierea antimateriei reci va duce la o revoluție în domeniul fizicii – cercetătorii de la CERN au reușit să răcească un nor de pozitroniu, cel mai ușor atom, cu ajutorul unui laser

Studierea antimateriei este pregătită să facă un salt revoluţionar către noi aplicaţii viitoare în domenii precum spectroscopia şi imagistica de diagnosticare, informează ANSA, potrivit Agerpres. O descoperire pe care oamenii…
Vezi articolul