Tot mai bogați și mai prost educați. Până când? – cercetătorul Virgil Iordache

3.079 de vizualizări
relansarea universităților publice
Virgil Iordache / Foto: Arhiva personală
Acum câțiva ani, o profesoară universitară excelentă câștigase un proiect pentru organizarea unei întâlniri științifice în România cu specialiști de renume din multe țări. Scopul era ca România să poată conduce un proiect internațional de cercetare. După ce a vorbit cu toată lumea și lucrurile erau pregătite, invitațiile făcute, s-au tăiat banii și ne-am făcut de râs. Acum profesoara predă la o universitate din afara României.

Nu este vorba de lipsa resurselor financiare, ci de ceea ce decidem să facem cu ele. O simplă privire la țările din apropierea noastră, Moldova, Ucraina, Rusia și Polonia, arată că România a avut o dezvoltare economică spectaculoasă în regiune (figura 1). Apartenența la organizațiile NATO și EU oferă condiții de creștere economică și atenuare a șocurilor economice globale. Zona gri a statelor dintre Rusia și blocul atlantic este cea mai vitregită, dar nici situația Rusiei nu e roză în condițiile dependenței economiei sale de vânzarea resurselor naturale. Suntem de peste 9 ori mai bogați ca în 1993 și am depășit economic situația fostei metropole sovietice. De ce suntem atunci într-un dezastru social din punctul de vedere al educației?


Figura 1 Produsul brut al României pe locuitor din 1993 până în 2019, comparație cu câteva țări din apropiere (sus). Raportul dintre produsul brut pe locuitor al României și cel din țări din apropiere (jos). Se poate constata că în 2019 România a depășit fosta metropolă sovietică. Cercul roșu indică anul intrării în NATO, iar cel galben anul intrării în UE. Sursa datelor este aici [1]

Două sunt cauzele principale: felul simplist în care gândim educația și prioritățile financiare greșite. Un model complet al educației are trei dimensiuni (figura 2 [1]). Ne dezvoltăm fiecare și împreună numai într-un astfel de spațiu, fie că o conștientizăm, fie că nu. Sistemul public de educație are tendința să pună accentul preponderent pe instruire, servind economia. Organizațiile religioase mai ales pe viața spirituală, fiind în tradiția raționalistă în care ne înscriem gonite din spațiul public, iar dimensiunea educației în sensul cel mai propriu, a civilității, politeții, bunului simț, urbanității, se pare că e de-a dreptul în curs de extincție. Supraviețuiește ascunsă în enclave familiale și grupale sub asediul general al nesimțirii și proastei creșteri.

Figura 2 Model al unei educații complete, dezvoltate organic într-o țară, cu echilibru între tradiție și ce este mereu nou. Un stat complet secular tinde să se ocupe numai de axa verde, sau cel mult de planul orizontal.

Ca rezultat, societatea și comunitatea se dizolvă, iar orice efort de construcție instituțională e fără finalitate, se rezumă la forme fără fond. Instituțiile nu se umplu cu indivizi, ci cu oameni care au o cultură și sunt capabil să țină în viață o cultură organizațională reală capabilă de evoluție. Ne aplatizăm 2D fie în putinism, rigizi, fie în secularism, atomizați.

Miza este să fim tridimensional, modelul României plate ne blochează în proiect.

Dimensiunea verticală, spirituală, este o condiție necesară pentru co-evoluția pe termen lung în planul lumesc al instruirii și bunei creșteri. Le pune în perspectivă, le evidențiază organicitatea, așa cum de pe un vârf de deal vezi mai clar locurile din vale, nu mai rămâi captiv în mica ta așezare din lumea orizontală.

A doua cauză majoră este lipsa investițiilor în instruire (figura 3). Tradiția în România este a învățământului public, zona privată nu poate compensa pe termen scurt absența resurselor. Cu cât am fost mai bogați, cu atât am investit mai puțini bani pentru educație. Ce am făcut cu ei nu e subiectul acestui articol, se va ocupa justiția. Ducând-o mai bine am vrut să cumpărăm totul: titluri, teze, profesori, pentru că erau relativ ieftine.

E momentul să scumpim masiv educația, să avem costuri mari de intrare și de urmare a sistemului, nu atât financiare, cât de efort. Cu cât țara e mai bogată, cu atât mai mare trebuie să fie efortul ca cineva să se instruiască, cu examene tot mai serioase pe parcurs, cu standarde tot mai înalte de lucru în fiecare etapă.


Figura 3 Comparație între procentul din PIB alocat educației în perioada 2002-2013 de câteva țări și media UE (sursa). Pentru România procentul a rămas cam la același nivel până în 2020

Există azi un conflict major între cei care vrem bunăstare și bună educație, o țară rotundă, împlinită. Vrem o țară care crește firesc într-un spațiu european al libertății, nu una care numai se dezvoltă economic. Zilele acestea are loc o luptă în care vor învinge cei care țin mintea sus și le pasă de toți ceilalți. O victorie fără dușmani, una cu adversari care vor fi transformați cândva în prieteni.

Note
[1] Ideea de a face astfel de comparații o datorez domnului Mihai Rădulesc, în cadrul unei întâlniri din programul „Bursele Europene: Jurnaliști în dialog” – ediția 2020.

[2] Reconstrucție a abordării din cartea Boconschi T., 2019, Averea bunei educații, Ed. Univers

Despre autor:

Virgil Iordache predă și cercetează la Universitatea din București – Facultatea de Biologie, din 1993; este licențiat în biologie specializarea biochimie, doctor în ecologie pe probleme de ecotoxicologie și licențiat și în filosofie pe probleme de evoluția instituțiilor. Este autorul a numeroase cărți și articole, este directorul Centrului de Cercetare pentru Servicii Ecologice din Universitatea București.


3 comments
  1. Daca pana acum ne comparam mereu cu Finlanda, tara in care invatamantul este gratuit. astazi observam o discutie legata de privatizarea educatiei si de adaugarea unor eventuale costuri suplimentare. Propunem respectarea legilor in vigoare si directionarea a 6% din PIB spre sectorul educatiei, investind in special in infrastructura din scoli si universitati, precum si in centre/institute de profil. Viitorul este doar al celor care vor investi in cercetare si educatie. Daca nu realizam toate aceste propuneri in acest moment riscam sa ajungem o suburbie in sud-estul Europei, fara o economie solida si un segment de piata dedicat. Daca se poate in Germania si Franta, de ce nu se poate si in Romania? Nu avem cu totii acelasi ADN si o cultura oarecum similara? Pentru cei care inca mai cred in cultura superioara din vestul Europei, ii invit sa iasa din zona centrala la o scurta plimbare in suburbiile din Paris, Marsilia sau Berlin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Programa școlară

Cât de mare e riscul redeschiderii școlilor în context Covid-19? Rolul copiilor și tinerilor în răspândirea bolii, așa cum rezultă din ultimele experiențe și studii internaționale

Autoritățile române discută, în prezent, cele trei opțiuni pentru începerea școlii: toți copiii vin la școală, învățământul hibrid (la școală și online, varianta preferată pe moment), respectiv continuarea școlii online.…
Vezi articolul

Cîmpeanu în fața valului 5, despre estimările independente privind pandemia: În România sunt specialiști pe orice, se pricep la domeniul sanitar, la educație, la cursul euro, la problemele Patriarhiei / Acum două luni, despre prognozele lui Octavian Jurma: Epidemiologic este absolut perfect

“Am văzut foarte multe puncte de vedere ale unor persoane care stau să mă întreb de unde își arogă această autoritate de a face previziuni, altele decât cele ale INSP…
Vezi articolul

Școala vinde iluzii între clasele V-VIII. Dacă tot am sistemul digitalizat de corectare de către alți profesori, de ce nu avem evaluări naționale în clasele a V-a, a VI-a, a VII-a, a VIII-a? Să nu țin copilul cu 10 pe linie și când dă Evaluarea Națională să ia 6 – apelul președintelui Consiliului pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos

„Eu consider că elementul de transdisciplinaritate ar fi mult mai potrivit ca sistem de evaluare la finalizarea gimnaziului, fie că asta înseamnă la terminarea clasei a VIII-a sau a clasei…
Vezi articolul

Conferință organizată de Fundația Vodafone și Edupedu.ro

Mircea Miclea: Să știi să întrebi devine o abilitate esențială pentru elevi, într-un viitor suprasaturat în tehnologii. Dar ca să știu cum să pun întrebarea, trebuie să am o grămadă de cunoștințe

Competențele necesar a fi dobândite de elevi în școală, pentru ca ei să poată să facă față unui viitor „suprasaturat în tehnologii digitale”, precum și ajutorul pe care li-l pot…
Vezi articolul