Top QS Executive MBA 2024, cele mai bune masterate în afaceri din Europa sunt la universități din Marea Britanie, Spania și Franța / Un master al ASE București apare în clasamentul Joint Programmes

Foto: Pixabay.com

Școlile superioare din Oxford, Madrid, Paris, Londra și Fontainebleu au primele cinci cele mai bune programe de masterat în administrarea afacerilor, dedicate persoanelor aflate deja în poziții de conducere, așa numitele „Executive MBA”, după cum arată cel mai recent top al QS pentru anul 2024.

Mai exact, cu un scor de 100 de puncte în rankingul Quacquarelli Symonds (QS) Executive MBA Rankings by Region 2024: Europe se află masteratul în administrarea afacerilor de la Oxford – Said.

Acesta este urmat de programul de Executive MBA de la IESE Business School din Madrid, cotat cu 98,3 puncte, apoi de HEC Paris – 96 de puncte, London Business School – 92 de puncte și de INSEAD (Institut Européen d’Administration des Affaires) Fontainebleu, cotat cu 89,8 puncte.

Ce urmează în top sunt IE Business School din Madrid, Spania (89,1 puncte), ESADE Business School din Barcelona, Spania (88,9 puncte), Warwick Business School din Coventry, Regatul Unit (88 de puncte), Universitatea Cambridge – Judge Business School (86,9 puncte) și Imperial College Business School din Londra.

Master din România, la QS Joint Programmes

România nu are nicio universitate cu un astfel de masterat în topul care cuprinde 66 de astfel de școli superioare sau facultăți cu Executive MBA.

Un masterat al Academiei de Studii Economice (ASE) București apare în topul QS Executive MBA Rankings 2024 – Joint Programmes, adică masterate dezvoltate prin parteneriat cu alte universități, la poziția 27 din 27.

Exit mobile version