Clasamentul celor mai bune școli gimnaziale din Capitală, după criteriile de performanță, s-a modificat față de anul trecut, potrivit raportului ISMB din 2019, consultat de Edupedu.ro. Pe locul I a rămas Colegiul Vianu, dar pe locul al doilea a urcat Colegiul Grigore Moisil, iar Școala Ioanid, care era pe 3 anul trecut, în 2019 nu a mai prins top 10. Analiza arată și căderea Colegiului Gheorghe Lazăr de pe locul al doilea în 2018, până pe locul al IV-lea în 2019, precum și intrarea Colegiului Caragiale pe locul al V-lea în acest clasament realizat de Inspectoratul Școlar al Municipiului București și CMBRAE. În top 10 se află două școli particulare – Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu” și Liceul Teoretic Școala Europeană București.
În TOP 10 școli gimnaziale din Capitală nu se regăsește nicio unitate de învățământ din Sectorul 3 al Capitalei, potrivit raportului citat. Sectorul 1 are 4 școli în clasament, Sectorul 2 are 3 școli, Sectoarele 4, 5 și 6 câte o școală.
- TOP 10 Școli gimnaziale în București, după analiza EN 2019
- Colegiul Național de Informatică “Tudor Vianu” 4,94 (Sectorul 1)
- Colegiul Național “Grigore Moisil” 4,93 (Sectorul 6)
- Liceul Pedagogic “Anastasia Popescu” 4,92 (Sectorul 2)
- Colegiul Național “Gheorghe Lazăr” 4,83 (Sectorul 5)
- Colegiul Național “Ion Luca Caragiale” 4,73 (Sectorul 1)
- Liceul Teoretic Școala Europeană București 4,66 (Sectorul 1)
- Colegiul Național Bilingv “George Coșbuc” 4,61 (Sectorul 2)
- Școala Gimnazială nr. 79 4,60 (Sectorul 4)
- Colegiul Național “Spiru Haret” 4,56 (Sectorul 2)
- Școala Gimnazială “Ioan Heliade Rădulescu” 4,56 (Sectorul 1)
Clasamentul este bazat pe analiza unor criterii de performanță, după cum le numește raportul ISMB. Aceste criterii sunt detaliate la finalul articolului.
Anul trecut nicio școală din Sectoarele 3 și 4 nu se afla între primele zece din Capitală. Iată care erau școlile din acest clasament în 2018:
- TOP 10 Școli gimnaziale în București după analiza EN 2018
- Colegiul Național de Informatică “Tudor Vianu” 4,94
- Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” 4,89
- Şcoala Gimnazială ”Ioanid” 4,88
- Colegiul Național ”Grigore Moisil” 4,75
- Liceul Teoretic ”Școala mea” 4,72
- Liceul Teoretic ”Șfinții Trei Ierarhi” 4,72
- Liceul Pedagogic ”Anastasia Popescu” 4,71
- Colegiul Național Bilingv ”George Coșbuc” 4,65
- Colegiul Național ”Spiru Haret” 4,65
- Colegiul Național ”Cantemir Vodă” 4,63
Punctajele sunt obțiunute din corelarea a șapte criterii numite ”criterii de performanță și succes” la fiecare școală în parte.
Criteriul 1 – Rata de promovare la Evaluarea Națională – adică numărul candidaților cu media la Evaluarea Națională mai mare sau egală cu 5 raportat la numărul de candidați prezenți.
Criteriul 2 – Rata de success a absolvirii. Asta înseamnă numărul candidaților cu media la Evaluarea Națională mai mare sau egală cu 5, raportat la numărul de candidați înscriși în clasa a VIII-a.
Criteriul 3 – Rata de absolvire – Nr. absolvenților clasei a VIII-a raportat la numărul de candidați înscriși în clasa a VIII-a.
Criteriul 4 – Rata de prezență la Evaluarea Națională de clasa a VIII-a – Numărul absolvenților prezenți la Evaluarea Națională raportat la numărul de candidați înscriși.
Criteriul 5 – Rata mediilor între 9 și 9,50 – Ponderea mediilor mai mari sau egale cu 9 și mai mici decât 9,50 din numărul candidaților prezenți
Criteriul 6 – Rata mediilor între 9,50 și10 – Ponderea mediilor mai mari sau egale cu 9,50 și mai mici decât 10 din numărul candidaților prezenți
Criteriul 7 – Rata mediilor de 10 – Ponderea mediilor de 10 din numărul candidaților înscriși prezenți
FOTO: Google Maps