Ministerul Fondurilor Europene a transmis Edupedu.ro că toate cardurile educaționale în valoare de 500 de lei “raportate ca fiind distribuite până în prezent” au fost încărcate, pe 14 februarie. Anunțul vine după ce luni, surse au declarat pentru Edupedu.ro că în această săptămână toate cardurile ar urma să fie alimentate. Amintim, peste 80 de mii de carduri educaționale nu fuseseră încărcate cu bani până luni, 12 februarie, din cauză că unele școli nu au bifat în aplicația SIIIR că au fost ridicate tichetele de beneficiari. În total sunt peste 485 de mii de carduri distribuite și care ar trebui să fie încărcate.
“Toate cardurile educaționale, raportate ca fiind distribuite în toată țara, au fost încărcate cu sume de 500 de lei”, a transmis MIPE pentru Edupedu.ro. Din cele peste 485 de mii de carduri care au fost distribuite la începutul lunii ianuarie, 81.654 nu fuseseră raportate în aplicația SIIIR ca fiind distribuite, așa că nu au fost alimentate cu bani în termen de 2 zile de la ridicarea lor, așa cum era prevăzut.
Acum însă toate aceste carduri au fost încărcate, spune MIPE.
Amintim, cardurile au fost distribuite din 8 ianuarie, dar abia în data de 26 ianuarie a început și alimentarea tichetelor, așa cum a declarat atunci ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu, pentru Edupedu.ro.
Când vor fi distribuite carduri pentru cei care încă nu le-au primit deși sunt eligibili
Luni, 12 februarie, alte 13.396 de carduri educaționale au fost distribuite inspectoratelor școlare din țară, au anunțat surse Edupedu.ro. De acolo urmează ca școlile să le ridice și apoi să le distribuie părinților. Nu este precizată o dată la care vor ajunge la părinți sau când vor fi încărcate, potrivit proceduri publicate în Monitorul Oficial în data de 10 ianuarie.
Școlile au termen 5 zile de la data primirii acestora de la inspectoratele școlare să le dea părinților, se arată în ordinul ministerului Educației și ministerului Fondurilor Europene cu regulile de distribuire a acestor carduri. Tichetele educaționale ar urma să ajungă la beneficiari în următoarele zile după ce au fost ridicate de părinți, potrivit procedurii.
Tot în 5 zile de la primirea cardurilor în școli de la inspectoratele școlare, școlile transmit inspectoratelor listele de distribuție a suporturilor electronice către destinatarii finali, conform ordinului comun MIPE – ME din 10 ianuarie 2024.
Numărul de cereri procesate până acum este mult mai mare față de cele 410 mii cât estimau autoritățile în luna octombrie. Potrivit STS, în decembrie, când s-a aprobat prima listă erau 486 de mii de beneficiari. STS anunța atunci că mai are de verificat și validat încă 63.371 de solicitări. Dintre acestea, acum au fost validate 13.396 și transmise inspectoratelor, luni, 12 februarie. Ar mai rămâne, în jur de 50 de mii de cereri de validat.
Dacă și acestea vor fi rezolvate, ar însemna că vor fi, pe datele actuale, 549.688 de beneficiari de tichete sociale. Costul acestora pentru buget ar fi de 274,8 milioane de lei..
Amintim, cardurile au început să fie distribuite părinților începând cu data de 8 ianuarie, iar potrivit Ministerului Fondurilor Europene, acestea ar fi trebuit să fie încărcate în cel mult 2 zile lucrătoare. Acest lucru nu s-a întâmplat, după cum ne-au semnalat zeci de părinți din toată țara la vremea respectivă.
Ce se poate cumpăra cu tichetele educaționale
Cardurile educaționale trebuie utilizate exclusiv pentru cumpărarea de rechizite și articole de vestimentaţie necesare frecventării şcolii şi grădiniţei, potrivit OUG nr. 83/2023. Pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene apar mai multe informații despre tichete și utilizarea lor.
- Nu sunt permise operațiuni de retragere de numerar sau preschimbare în numerar a celor 500 de lei și utilizarea lor în alte scopuri;
- Pot fi folosite doar pe teritoriul României, doar în unitățile afiliate;
- Nu se poate emite restul banilor în cash, la unitățile de unde se achiziționează rechizitele /articolele de vestimentație necesare frecventării școlii și grădiniței;
- Cât timp poate fi utilizată suma virată: în anul şcolar în care se acordă, pe perioada de valabilitate a tichetului social.
- Cât timp este valabil tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educaţional: Tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional are perioada de valabilitate de un an de la data emiterii, fără a se înțelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic.
- Însă, sprijinul financiar de 500 lei se acordă o singură dată pentru un întreg an școlar, într-o tranșă unică. În funcție de evoluția veniturilor familiei, cei care au dreptul la această măsură de sprijin vor încasa sumele cuvenite pe tichetele pe suport electronic emise în acest an.
Cine primește tichetele educaționale / Lista se poate actualiza pe tot parcursul anului
Din acest an, beneficiarii vor primi carduri noi, indiferent dacă au mai avut în trecut tichete educaționale, și vor fi valabile pentru următorii 5 ani. Cei 500 de lei vor fi livrați într-o singură tranșă.
Conform prevederilor Ordonanței de urgență, în anul școlar 2023-2024, pentru tichetele sociale pe suport electronic sunt eligibili:
a) preșcolarii înscriși în învățământul de stat, care îndeplinesc cumulativ, următoarele criterii:
- au vârsta minimă de 3 ani, împlinită oricând pe parcursul anului școlar curent (copiii pot fi înscriși la grădiniță și înainte să împlinească vârsta de 3 ani, dacă spațiul o permite, dar devin eligibili în luna în care împlinesc vârsta de 3 ani).
- au vârsta maximă de 6 ani, împliniți după data de 1 septembrie a anului școlar curent;
- venitul lunar pe membru de familie este maximum 633 lei;
b) elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, înscriși la cursuri de zi și care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 1.500 lei.
Lista destinatarilor finali se actualizează, în cursul anului școlar în care se acordă sprijinul, ori de câte ori situația o impune.
STS continuă să verifice datele pentru alte peste 100 de mii de persoane care au depus dosare.
Inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București distribuie tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional către unitățile de învățământ din care provin destinatarii finali împreună cu informațiile necesare privind lista unităților afiliate.
Unitățile de învățământ din care provin destinatarii finali transmit reprezentantului legal/tutorelui destinatarului final tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional împreună cu informațiile necesare privind lista unităților afiliate de pe raza teritorială unde aceștia își au domiciliul sau reședința.
Pentru destinatarii finali nedeplasabili, unitățile școlare au obligația de a asigura serviciul de livrare a tichetului electronic la domiciliul sau reședința acestora.
Unitățile de învățământ actualizează săptămânal stadiul repartizării tichetelor sociale pentru sprijin educațional către destinatarii finali în interfața web din aplicația informatică dezvoltată în acest sens de către Serviciul de Telecomunicații Speciale.
Foto: © Michael Flippo | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.