Toate funcțiile de conducere din inspectoratele școlare și casele corpului didactic sunt ocupate politic, prin detașare, conform unui raport al Ministerului Educației, instituție care refuză de doi ani să organizeze concursuri, așa cum îi cere legea / Peste 1.700 de directori de școli sunt puși tot politic

7.336 de vizualizări
Sorin Cîmpeanu, Ligia Deca și Klaus Iohannis / Foto: USAMV
Politizarea funcțiilor în Educație a atins, în anul școlar anterior, cele mai înalte cote din ultimii cel puțin 10 ani. Conform Raportului privind starea învățământului preuniversitar 2022, publicat luni de Ministerul Educației – în ziua în care anunță proiectele de legi consolidate în varianta Deca – toate funcțiile de conducere din inspectoratele școlare și casele corpului didactic sunt ocupate prin detașare, fără concurs.

„Sub aspectul modalităţii de ocupare a funcţiilor de conducere din inspectoratele şcolare şi casele corpului didactic, în anul şcolar 2021-2022, toate funcţiile de inspector şcolar general, inspector şcolar general adjunct din inspectoratele şcolare şi de director al casei corpului didactic au fost ocupate prin detaşare în interesul învăţământului, în condiţiile legii”, scrie în raportul citat.

Este vorba despre 172 de persoane, majoritatea politicieni, numiți pe aceste funcții, împărțiți astfel:

  • 42 funcţii de inspector şcolar general,
  • 88 funcţii de inspector şcolar general adjunct
  • 42 funcţii de director la casa corpului didactic.

„Detașările” respective sunt făcute de ministrul Educației, prin ordin de ministru, deci sunt detașări politice. Reamintim că aproape toți inspectorii școlari generali sunt membri de partid, de la PSD, PNL sau UDMR, potrivit unei analize Edupedu.ro. Politizarea inspectoratelor este și mai în profunzime decât nivelul inspectorilor șefi – reamintim cazul inspectoarei Onorica, de la ISJ Maramureș care a mulțumit, ca într-un discurs de Oscar, organizației „PSD Maramureș, doamnei secretar de stat Antoaneta Bolchis, doamnei subprefect Crina Fiorela Chilat și domnului inspector școlar general Pop Mihai”. Toți aceștia sunt oameni politici, numirea fiind eminamente una politică.

Tot anul trecut inspectorul școlar general din Botoșani spunea că l-a susținut să ajungă inspector șef pe județ „Partidul Național Liberal în frunte cu domnul președinte Șoptică”

Politizarea continuă și pentru 1.761 de directori și directori adjuncți de școli, care au fost numiți prin detașare, de către inspectorii-politicieni, după ce în trei sesiuni de concurs pentru directori aceste posturi nu s-au ocupat. Ministerul Educației nu a publicat nici până în prezent lista școlilor la care niciun director nu a luat concursul.

„La data de 31.08.2022, la nivelul sistemului de învățământ preuniversitar au fost ocupate prin detașare în interesul învățământului 1.761 de funcții de conducere, restul funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar fiind ocupate prin concurs pentru o perioadă de 4 ani”, scrie în raportul citat.

Potrivit legii, la expirarea mandatelor actualilor inspectori școlar generali/adjuncți și a șefilor caselor corpului didactic Ministerul Educației ar fi trebuit să organizeze concurs. Aceste mandate au expirat încă din 2020. Ministrul Cîmpeanu a declarat, la începutul mandatului, drept prioritară organizarea concursului pentru inspectorii școlari înaintea celui pentru directori, pentru ca mai apoi să susțină că nu mai e cazul să fie organizat concurs până la aprobarea proiectelor de legi ale educației, pentru că noile proiecte pe care le pregătea ar fi avut alte atribuții pentru viitorii inspectori.

După Sorin Cîmpeanu, de 4 luni este ministră Ligia Deca. Aceasta nu a anunțat public nici intenție de a organiza concursuri pentru inspectori.

Ambii demnitari, atât Sorin Cîmpeanu, cât și Ligia Deca, sunt oameni de bază ai președintelui Klaus Iohannis. Pe 5 decembrie 2018, la lansarea raportului „România educată”, președintele Klaus Iohannis critica politizarea sistemului, pe care o punea pe seama PSD.

Klaus Iohannis: ”Da, actualele inspectorate școlare trebuie desființate și înlocuite cu structuri de profesioniști.

Iar politizarea – când am fost eu inspector, pot să vă spun că nu a existat politizare, pur și simplu.

Iar, dacă acum intri într-un inspectorat și nu scot toți carnetul de partid, înseamnă că este o minune. Aceste politizări, și sper că nu mi-o luați altfel decât o spun, aceste politizări se petrec în special în perioade guvernamentale pesediste.

Deci, PSD este eminamente politizatorul sistemului educațional – o eroare fundamentală, fiindcă părți esențiale ale sistemului educațional trebuie depolitizate. Nu totul trebuie și nu totul se poate depolitiza, cum foarte bine ați observat.

Decizia asupra sistemului, legea, regulamentele se fac de politicieni, dar gestionarea sau managementul, cum se spune în ziua de astăzi, a entităților sistemului trebuie făcută de profesioniști. Nu trebuie directorul să fie Pesedist, ca să fie bun director, cum nu trebuie să fie liberal, ca să fie bun director.

Eu cred că trebuie să fie un om care are capacitatea și abilitatea să gestioneze bine o școală. Atât! Și atunci, trebuie elaborate criterii pentru asta. Cum? La orice formă de evaluare a unităților școlare sau a profesorilor, nu trebuie să avem inspectorate școlare neapărat. Putem să avem orice formă, poate să fie o entitate în subordinea ministrului sau o entitate în subordinea Parlamentului.

Oricum o definim, ea trebuie să facă exact lucrul pentru care este construită: să evalueze performanța sau să evalueze sistemul, sau să propună remedii pentru erori sistematice, și așa mai departe.

Deci, toată zona aceea trebuie depolitizată, de bun-simț. Nu vreau să fiu înțeles greșit, dacă un director bun este pesedist, în niciun caz nu trebuie scos din sistem pentru că e pesedist. Dar nu trebuie nimeni să ajungă director numai pentru că este pesedist sau numai că este liberal sau, în fine, cine guvernează în momentul respectiv. Deci, toate trebuie făcute în realitate cu bun-simț, și cam toți își dau seama care este bunul simț în depolitizare. Cel puțin oamenii din sistem, vă garantez că au înțeles foarte bine despre ce vorbim aici”.


10 comments
  1. la ISJ cea mai politizata functie este a inspectorului pentru rromi . de cind a fost infiintata si pina in prezent aceasta fuctie este ocupata de persoane care primesc RECOMANDARE SCRISA de la Partida romilor. Activitatile pot fi preluate de insp.teritoriali /de sector. dar…. .. Trebuie sa se analizeze si eficienta mediatorilor scolari in scoli. si activitatile acestora pot fi preluate fara bani de diriginti,invatatori,asistent social.

  2. Sa fie promovați pupătorii și lingatorii de c….Nu vor concursuri că au nevoie de oameni slugi,care n au curaj să le spună că nu funcționează SIIIR,Edusal,că sunt salariile mici ,că școlile sunt dezastru,că programa este complicata.,că nu sunt sali de sport,etc…….

  3. Ce constatare năucitoare!
    Și noi care credeam că în funcțiile respective (precum și în multe altele) sunt doar persoane alese pe criterii de competențe academice, profesionale și morale. Câtă naivitate…

  4. E și cazul inspectoarei de la Bacau, Egarmin, care slăvește partidul zilnic pe pagina FB in timpul programului de lucru, taie panglici si se pozează cu primari si prefecți PSD.

    1. Inspectori numiti demit directorii cu concurs care nu s-au incolonat in spatele generalei, motive puerile, La Bacau e razboi declarat directorilor non-psd

    1. Credeți că cei de calitate sunt „lingăi „,…???Cei de calitate nu intră în mocirla asta politica,ca apoi să se murdărească.

      1. Tocmai! Asta am spus si eu! Oamenii de calitate nu indeplinesc conditiile impuse de partidul care ii numeste! Nu ajung nici macar in situatia de a fi numiti!

  5. Toti inspectorii au obtinut functiile, respectand doar criteriile politice, iar atitudinea lor a fost si este lipsita de profesionalism si sfidātoare. Majoritate directorilor care au luat concursurile se regasesc pe listele acelorasi partide: PNL si USR, iar profesorii si fostii directori, intrati în dizgratie, au fost pusi la zid si umiti de camarila puterii actuale.

  6. Ar trebui organizat concurs pentru directori. În fiecare an, pentru funcțiile vacante de director, ar trebui organizat concurs. Nu știu de ce nu se face. Nu e normal deloc. Dacă o școală poate fi condus de un director fără concurs, de ce nu pot fi conduse toate la fel ?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rezultatele de la Admiterea la liceu 2024 se publică miercuri, după repartizarea computerizată a elevilor / Explicații și exemple concrete despre cum funcționează ordonarea descrescătoare după media de admitere

Repartizarea computerizată generală a candidaților are loc miercuri, 24 iulie, conform calendarului anunțat de Ministerul Educației. Rezultatele admiterii vor fi publicate de instituție pe site-ul dedicat. Depunerea dosarelor de înscriere, cu alte…
Vezi articolul

OFICIAL Noul calendar pentru titularizare 2020 şi etapele de mobilitate au fost anunțate de Ministerul Educației: examenul pentru angajarea în școli va avea loc pe 15 iulie 2020. Proba de interviu a fost eliminată pentru candidații care vor un post în regim „plata cu ora”

Examenul de titularizare va avea loc în data de 15 iulie 2020, a decis Ministerul Educației, care anunță printr-un comunicat de presă că repartizarea candidaților se va face în ordinea…
Vezi articolul

FSE „Spiru Haret” va demara proteste dacă nu se revine asupra cifrelor de școlarizare, care „vor duce la creșterea abandonului școlar”

„Cifrele de școlarizare trimise către inspectorate vor conduce la creșterea abandonului școlar”, iar dacă ministerul Educației „nu va reveni asupra actului normativ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” va demara…
Vezi articolul

Rebusuri matematice, probleme practice și activități de literație, printre recomandările ISMB pe care profesorii de matematică să le aplice la clasele a VIII-a până la Evaluarea Națională 2024 / Rezultatele simulării, pe sectoare

Elevii de clasa a VIII-a ar trebui să-și dezvolte capacitatea de a înțelege o cerințele prin activități de literație sau să rezolve rebusuri matematice „pentru a facilita fixarea definițiilor”, recomandă…
Vezi articolul

Criza virusului și decuplarea comerțului global. Acolo unde politicienii au eșuat în a decupla China de Occident, mama natură reușește. Deocamdată, economia globală e relativ robustă. Dar situația nu se va menține dacă virusul va continua să prolifereze

În ce privește limitarea globalizării, coronavirusul izbutește acolo unde politicienii au dat greș. Vechiul experiment mental despre cum bătaia aripilor unui fluture în China poate provoca o tornadă la antipozi…
Vezi articolul