Inspectoratul școlar al Municipiului București confirmă pentru Edupedu.ro că atât directoarea Colegiului German Goethe din București, Rodica Ilinca, cât și cele două directoare adjuncte, Lipan-Weber Maria și Alexandru- Herbert Beatrice și-au dat din nou demisia, miercuri, 28 februarie. “Nu au fost invocate motive pentru demisie”, spune ISMB într-un răspuns pentru Edupedu.ro.
Și cele două directoare adjuncte, Lipan-Weber Maria și Alexandru- Herbert Beatrice și-au dat din nou demisia, miercuri. “Nu au fost invocate motive pentru demisie”, potrivit ISMB.
Amintim, Edupedu.ro a scris miercuri că directoarea Colegiului German Goethe din București, Rodica Ilinca, și-a dat din nou demisia pentru a doua oară într-o lună și jumătate când ia această decizie.
Rodica Ilinca și-a mai dat demisia în data de 17 ianuarie împreună cu cele două directoare adjuncte, ca reacție la atitudinea „umilitoare” la care au fost supuse de Corpul de Control al Ministerului Educației, anunța atunci Colegiul într-un comunicat. Însă, 2 săptămâni mai târziu, cele trei directoare au revenit asupra deciziei și s-au întors în funcții, anunța ISMB. Nu se cunoaște motivul de acum al demisiei directoarei.
Procedura pentru asigurarea interimatului
Potrivit legii nr. 198/2023, art 198. alin (6) “În cazul vacantării funcției de director sau de director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, conducerea interimară este asigurată, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar, de un cadru didactic titular, numit prin detașare în interesul învățământului, prin decizia directorului general, cu avizul consiliului de administrație al DJIP/DMBIP și cu acordul scris al persoanei solicitate”.
În ROFUIP, art. 20, alin. 10 este prevăzut și faptul că asigurarea interimatului se face prin decizia inspectorului şcolar general, în baza avizului consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar şi cu acordul scris al persoanei solicitate.
(11) În cazul în care nu se poate asigura numirea prin detaşare în interesul învăţământului,
conducerea interimară va fi asigurată de un cadru didactic membru al consiliului de
administraţie din unitatea de învăţământ, cu acordul acestuia, căruia i se deleagă atribuţiile
specifice funcţiei de conducere, până la organizarea concursului, dar nu mai mult de 60 de
zile calendaristice şi fără a depăşi sfârşitul anului şcolar. În această ultimă situaţie, în baza
avizului consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar, inspectorul şcolar general emite
decizie de delegare a atribuţiilor specifice funcţiei.
Informații de context
Edupedu.ro a scris miercuri seara că directoarea Colegiului German Goethe din București, Rodica Ilinca, și-a dat din nou demisia pentru a doua oară într-o lună și jumătate când ia această decizie. Nu se cunoaște motivul deciziei de acum.
Prima oară, în data de 17 ianuarie, Rodica Ilinca și-a depus demisia împreună cu cele două directoare adjuncte ale Colegiului, Lipan-Weber Maria și Herbert Alexandru Beatrice, ca reacție la atitudinea „umilitoare” la care au fost supuși de Corpul de Control al Ministerului Educației, anunța Colegiul într-un comunicat.
A doua zi, pe 18 ianuarie, profesorii de la Colegiul Goethe au protestat din același motiv, și în aceeași zi au anunțat apoi că încheie protestul.
Două săptămâni mai târziu, cele trei directoare ale Colegiului German Goethe din Capitală au revenit asupra deciziei de a demisiona, în contextul apropierii perioadei de examene, și rămân în funcție, a declarat pentru Edupedu.ro purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Elena Ștefan.