Titularizarea profesorilor care au dat în trecut examenul, au obținut note peste 7 și voiau să încerce anul acesta să se angajeze pe baza acelor rezultate este blocată în toată țara. Curtea Constituțională a decis că aceasta era “o modalitate ‘paralelă’ de accedere la calitatea de titular în învățământul preuniversitar”. Astăzi, ministrul Ecaterina Andronescu a anunțat că în ședința de guvern de săptămâna aceasta guvernul va adopta o ordonanță de urgență. “Încercăm să găsim o formulă care să schimbe durata contractului pe durată determinată într-un contract pe durata viabilităţii postului”, a susținut Andronescu.
-
UPDATE: Titularizarea pe notele din trecut a fost anulată. OUG-ul de astăzi va face posibilă angajarea profesorilor pe perioada de viabilitate a postului – Marius Nistor, lider sindical
-
UPDATE 3 aprilie Titularizare 2019: Site-ul oficial al Ministerului cu posturile pentru titularizare “este offline”, în plin blocaj al titularizării pe 253
“În Legea învăţământului avem un articol, 253, care dădea dreptul profesorilor care au trecut prin concursul de titularizare şi care au luat note mai mari de 7 să beneficieze de această notă şi în următorii 6 ani. Acest articol a funcţionat în Legea învăţământului până anul acesta când, în urma unei iniţiative legislative care încerca să mărească durata de la 6 la 10 ani, preşedintele a trimis Curţii Constituţionale această iniţiativă pentru o evaluare de constituţionalitate. Curtea a decis anularea acestui articol şi din iniţiativă, şi din lege, ca urmare nu mai suntem în situaţia acum să folosim beneficiile, pentru că până la urmă era un drept pe care şi-l câştigaseră profesorii care luaseră note mai mari decât 7“, a declarat Andronescu, citată de Agerpres.
Andronescu a anunțat că “încercăm acum, printr-o ordonanţă de urgenţă, sperăm să o aducem chiar mâine (miercuri – n.r.) în Guvern, să găsim o soluţie care să repare această situaţie şi mesajul meu pentru profesori este să aibă puţintică răbdare. Mă refer la profesorii care au trecut printr-un concurs de titularizare, au luat în această competiţie note mai mari de 7 şi, potrivit articolului din lege, timp de 6 ani puteau beneficia de aceste rezultate, dacă era un post liber, puteau să se înscrie folosind rezultatele din anii precendenţi“, transmite agenția de presă citată.
Ministrul a precizat că în fiecare an aproximativ 2.000 de profesori se titularizau pe acest articol de lege şi că, anul acesta, în jur de 2.000 de profesori nu ar mai putea beneficia de această prevedere.
Andronescu a susținut că CCR a decis să declare acest articol neconstituţional pentru că “nu a fost cineva” care să-l explice suficient.
Citește și:
-
Titularizare 2019: Modele de subiecte pentru titularizare, publicate de Ministerul Educației
-
Profesoarele pot rămâne la catedră până la 68 de ani – decizie publicată în Monitor. Numărul profesorilor pensionari din gimnaziu și liceu s-a dublat în ultimii 5 ani