Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației, a spus că ar trebui ca intrarea în sistemul de Învățământ să fie regândită: „Să punem accent mai mult pe partea practică, să vedem competențele pe care le are acea persoană de a lucra cu copiii, de a preda, practic, de a fi cadru didactic”. Declarațiile secretarului de stat au fost făcute la DC News.
Acesta a precizat că materia pentru concursul de titularizare este „foarte vastă”, de foarte multe ori peste materia care se predă la școală:
„În ceea ce privește accesul la profesie, eu aș pune accentul pe competente, în primul rând, pentru că materia pe baza căreia se susține examenul de titularizare este o materie foarte vastă. De foarte multe ori este peste materia care se predă la școală. Practic, programa pentru concursul de titularizare este o programă de definitivat, care este o programă mult mai largă decât ceea ce profesorul trebuie să facă la clasă.”
Florian Lixandru a vorbit despre faptul că sunt candidați care iau note mici la titularizare, dar „la clasă sunt profesori foarte buni, ei știu să se facă înțeleși și să transmită informația către copil.”
„Din punctul meu de vedere, cred că cea mai bună evaluare la accesul în sistemul o reprezintă competența. Cât de competent este acel cadru didactic să transmită copiilor acele cunoștințe, să formeze acele deprinderi și comportamente pe care le avem enunțate în programele școlare. Sunt foarte multe situații în care colegi de-ai noștri au mers la examenul de titularizare și au luat o notă foarte mică, cu toate că ei la clasă sunt profesori foarte buni, ei știu să se facă înțeleși și să transmită informația către copil.
Și cred că aici ar trebui să regândim cumva examenul de acces în sistem, să punem accent mai mult pe partea practică, să vedem competențele pe care le are acea persoană de a lucra cu copiii, de a preda, practic, de a fi cadru didactic”, a declarat Lixandru.
- Proba scrisă de la Titularizare 2024, concursul de angajare în învățământ, are loc pe 17 iulie 2024, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Înscrierea candidaților va începe din 8 mai și va dura până pe 17 mai 2024.
Ce este Titularizarea
Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.
Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.
Informații de context
Edupedu.ro a scris despre regulile noi în privința angajării profesorilor în școli, anunțate de Ministerul Educației. Instituția a anunțat pe 27 decembrie 2023 că, potrivit ordinului de ministru care prevede condițiile mobilitate a personalului, școlile nu mai pot stabili pe ce perioadă scot posturile la concurs.
- Metodologia a fost aprobată cu cea mai mare întârziere din istoria recentă, de regulă aceasta fiind publicată până acum în luna noiembrie a fiecărui an. Cea mai mare schimbare este faptul că viabilitatea posturilor nu se mai stabilește la școală, așa cum s-a întâmplat în ultimul deceniu, cel puțin – detalii aici.
Profesorii sancționați cu desfacerea contractului de muncă nu mai pot preda pentru 7 ani școlari, conform metodologiei de mobilitate pentru anul școlar 2024-2025, document publicat în Monitorul Oficial.
La Titularizare 2024, profesorii suplinitori pierd postul dacă sunt eliminați din concurs pentru fraudă sau tentativă de fraudă, potrivit metodologiei de mobilitate pentru anul școlar 2024-2025.