Titularizare 2024. Patru centre de examen din județul Timiș, schimbate de Inspectoratul școlar în contextul codului roșu de caniculă – lista completă a școlilor pentru fiecare disciplină

4.009 vizualizări
Foto: © Jesse Kunerth | Dreamstime.com
Patru centre de examen pentru proba scrisă de miercuri, 17 iulie, la Titularizare 2024, au fost schimbate de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Timiș, potrivit unui comunicat al instituției.

Modificarea centrelor are loc „având în vedere codul roșu de caniculă prognozat pentru perioada 15-17 iulie 2024 (…), pentru a reduce cât mai mult disconfortul termic al candidaților, pe parcursul desfășurării probei scrise”, scrie în comunicatul ISJ Timiș.

„Dat fiind faptul că intrarea în săli se face în intervalul 7-8, iar proba are o durată de 4 ore (9-13) și, în consecință, timpul aferent desfășurării probei este destul de mare, s-a procedat la identificarea unor soluții care să permită desfășurarea în bune condiții a concursului, în spații ce pot asigura climatul corespunzător derulării activității. Pe această cale, rugăm candidații să verifice canalele de comunicare ale I.Ș.J. Timiș, pentru a afla, în timp util, orice eventuale modificări privind desfășurarea concursului”, potrivit sursei citate.

Iată centrele de examen schimbate:

Centrul de concursCentrul de Concurs care a fost modificat (relocat)Unitatea de Învățământ (în care se va desfășura concursul/în care se relochează centrul)Adresa
C1Colegiul Tehnic „Henri Coanda” TimișoaraCentrul școlar pentru educație incluzivă „Constantin Pufan” TimișoaraStr. Bucegi, nr. 2, Timișoara
C4Școala Gimnazială Nr. 24 TimișoaraŞcoala Gimnazială DumbrăvițaStrada Codrului, nr. 5, Dumbrăvița
C5Colegiul Național Bănățean TimișoaraȘcoala gimnazială nr. 30 Timișoara BISStr. Astrilor nr. 13, Timișoara
C6Școala Gimnazială Nr. 19 „Avram Iancu” TimișoaraLiceul Teoretic „David Voniga” GirocStr. Trandafirilor, nr. 59, Giroc
  • Lista completă a centrelor pentru fiecare disciplină în județul Timiș – mai jos în articol.

Context. Unele școli în care se va susține concursul național de titularizare miercuri, 17 iulie, ar putea să fie schimbate cu altele în care să existe sistem de climatizare, a anunțat ministra educației, Ligia Deca, duminică după-amiază, 14 iulie.

Anunțul Ligiei Deca vine în contextul în care codul roșu de caniculă s-a prelungit până miercuri, 17 iulie, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), care a anunțat extinderea avertizării luni dimineață. Valul de căldură extremă cuprinde aproape toată țara.

Mai mulți profesori și candidați la concursul de angajare în învățământ – proba scrisă de miercuri, 17 iulie, transmit, într-un mesaj adresat ministrei Ligia Deca, primit pe adresa redacției, faptul că solicită schimbarea zilei alocate probei. Solicitarea – în contextul în care este cod roșu de caniculă până miercuri inclusiv.

LISTĂ Centrele de examen – Titularizare 2024 Timiș, în funcție de disciplină (sursa):
Codul Județului De ÎnscriereDisciplina De ExamenCentrul De Concurs 2024
TmAgricultura – HorticulturaC1_Centrul Şcolar Pentru Educatie Incluziva “Constantin Pufan” Timişoara
TmAgricultura, Horticultura (Maistri Instructori)C1_Centrul Şcolar Pentru Educatie Incluziva “Constantin Pufan” Timişoara
TmAlimentatie PublicaC1_Centrul Şcolar Pentru Educatie Incluziva “Constantin Pufan” Timişoara
TmAlimentatie Publica (Maistri Instructori)C1_Centrul Şcolar Pentru Educatie Incluziva “Constantin Pufan” Timişoara
TmArhitecturaC1_Centrul Şcolar Pentru Educatie Incluziva “Constantin Pufan” Timişoara
TmArte Vizuale (Educatie Plastica / Educatie Vizuala / Educatie Artistica)C1_Centrul Şcolar Pentru Educatie Incluziva “Constantin Pufan” Timişoara
TmComertC1_Centrul Şcolar Pentru Educatie Incluziva “Constantin Pufan” Timişoara
TmComert (Maistri Instructori)C1_Centrul Şcolar Pentru Educatie Incluziva “Constantin Pufan” Timişoara
TmConstructiiC1_Centrul Şcolar Pentru Educatie Incluziva “Constantin Pufan” Timişoara
TmCoregrafieC1_Centrul Şcolar Pentru Educatie Incluziva “Constantin Pufan” Timişoara
TmEconomic, Administrativ, PostaC1_Centrul Şcolar Pentru Educatie Incluziva “Constantin Pufan” Timişoara
TmEducatie MuzicalaC1_Centrul Şcolar Pentru Educatie Incluziva “Constantin Pufan” Timişoara
TmEducatie Muzicala SpecializataC1_Centrul Şcolar Pentru Educatie Incluziva “Constantin Pufan” Timişoara
TmEducatie Tehnologica Si Aplicatii PracticeC1_Centrul Şcolar Pentru Educatie Incluziva “Constantin Pufan” Timişoara
TmElectronica, Automatizari, TelecomunicatiiC1_Centrul Şcolar Pentru Educatie Incluziva “Constantin Pufan” Timişoara
TmElectrotehnica, ElectromecanicaC1_Centrul Şcolar Pentru Educatie Incluziva “Constantin Pufan” Timişoara
TmEstetica Si Ingrijirea Corpului Omenesc (Maistri Instructori)C1_Centrul Şcolar Pentru Educatie Incluziva “Constantin Pufan” Timişoara
TmIndustrie AlimentaraC1_Centrul Şcolar Pentru Educatie Incluziva “Constantin Pufan” Timişoara
TmLimba Si Literatura EnglezaC1_Centrul Şcolar Pentru Educatie Incluziva “Constantin Pufan” Timişoara
TmMecanicaC1_Centrul Şcolar Pentru Educatie Incluziva “Constantin Pufan” Timişoara
TmMecanica (Maistri Instructori)C1_Centrul Şcolar Pentru Educatie Incluziva “Constantin Pufan” Timişoara
TmPosta (Maistri Instructori)C1_Centrul Şcolar Pentru Educatie Incluziva “Constantin Pufan” Timişoara
TmProtectia MediuluiC1_Centrul Şcolar Pentru Educatie Incluziva “Constantin Pufan” Timişoara
TmTehnici Poligrafice (Maistri Instructori)C1_Centrul Şcolar Pentru Educatie Incluziva “Constantin Pufan” Timişoara
TmTurism Si ServiciiC1_Centrul Şcolar Pentru Educatie Incluziva “Constantin Pufan” Timişoara
TmVeterinarC1_Centrul Şcolar Pentru Educatie Incluziva “Constantin Pufan” Timişoara
TmGeografieC2_Școala Gimnazială Nr. 30 Timișoara
TmLimba Si Literatura Germana MaternaC2_Școala Gimnazială Nr. 30 Timișoara
TmLimba Si Literatura Maghiara Materna, Limba Si Literatura Romana Si Universala Pentru Copii, Matematica, Elemente De Pedagogie Scolara, Metodica Predarii Limbii Si Literaturii Maghiare Materne / Comunicarii In Limba Maghiara Materna, Metodica Predarii Limbii Si Literaturii Romane / Comunicarii In Limba Romana Si Metodica Predarii Matematicii / Matematicii Si Explorarii Mediului In Invațamantul PrimarC2_Școala Gimnazială Nr. 30 Timișoara
TmLimba Si Literatura Romana Si Matematica, Elemente De Pedagogie Scolara, Metodica Predarii Limbii Si Literaturii Romane / Comunicarii In Limba Romana Si Metodica Predarii Matematicii / Matematicii Si Explorarii Mediului In Invațamantul Primar (Invațamant Primar In Limba Romana)C2_Școala Gimnazială Nr. 30 Timișoara
TmLimba Si Literatura Sarba Materna, Limba Si Literatura Romana Si Universala Pentru Copii, Matematica, Elemente De Pedagogie Scolara, Metodica Predarii Limbii Si Literaturii Sarbe Materne / Comunicarii In Limba Sarba Materna, Metodica Predarii Limbii Si Literaturii Romane / Comunicarii In Limba Romana Si Metodica Predarii Matematicii / Matematicii Si Explorarii Mediului In Invațamantul PrimarC2_Școala Gimnazială Nr. 30 Timișoara
TmLimba Si Literatura Ucraineana MaternaC2_Școala Gimnazială Nr. 30 Timișoara
TmLimba Germana ModernaC2_Școala Gimnazială Nr. 30 Timișoara
TmLimba Si Literatura Germana Materna, Limba Si Literatura Romana Si Universala Pentru Copii, Pedagogie Prescolara, Metodica Predarii Activitaților In Limba Germana Materna Si Metodica Predarii Activitaților In Limba Romana In Invațamantul PrescolarC3_Liceul Teoretic ”Grigore Moisil” Timișoara
TmLimba Si Literatura Maghiara Materna, Limba Si Literatura Romana Si Universala Pentru Copii, Pedagogie Prescolara, Metodica Predarii Activitaților In Limba Maghiara Materna Si Metodica Predarii Activitaților In Limba Romana In Invațamantul PrescolarC3_Liceul Teoretic ”Grigore Moisil” Timișoara
TmLimba Si Literatura Romana, Introducere In Pedagogie – Educatie Timpurie Si Curriculumul Pentru Educatia Timpurie A Copiilor Sub 3 Ani, Metodica Desfasurarii Activitatilor Instructiv – Educative In CresaC3_Liceul Teoretic ”Grigore Moisil” Timișoara
TmLimba Si Literatura Romana, Pedagogia Prescolara Si Metodica Desfasurarii Activitaților Instructiv-Educative In Gradinița De CopiiC3_Liceul Teoretic ”Grigore Moisil” Timișoara
TmLimba Si Literatura Sarba Materna, Limba Si Literatura Romana Si Universala Pentru Copii, Pedagogie Prescolara, Metodica Predarii Activitaților In Limba Sarba Materna Si Metodica Predarii Activitaților In Limba Romana In Invațamantul PrescolarC3_Liceul Teoretic ”Grigore Moisil” Timișoara
TmBiologieC4_Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
TmChimieC4_Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
TmEducatie Fizica Si Sport – ProfesoriC4_Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
TmFizicaC4_Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
TmKinetoterapieC4_Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa
TmConsiliere PsihopedagogicaC5_Scoala Gimnaziala Nr. 30 Timișoara Bis
TmMatematicaC5_Scoala Gimnaziala Nr. 30 Timișoara Bis
TmPedagogieC5_Scoala Gimnaziala Nr. 30 Timișoara Bis
TmPsihopedagogie SpecialaC5_Scoala Gimnaziala Nr. 30 Timișoara Bis
TmTerapia Educationala Complexa Si Integrata (Educatoare, Invatatori, Invatatori – Educatori)C5_Scoala Gimnaziala Nr. 30 Timișoara Bis
TmEconomie, Educatie Antreprenoriala, Economie Aplicata Si Educatie Sociala – Educatie Economico – FinanciaraC6_Liceul Teoretic “David Voniga” Giroc
TmEducatie Sociala (Gandire Critica Si Drepturile Copilului, Educatie Interculturala, Educatie Pentru Cetatenie DemocraticaC6_Liceul Teoretic “David Voniga” Giroc
TmFilosofie Si Logica, Argumentare Si ComunicareC6_Liceul Teoretic “David Voniga” Giroc
TmInformatica Si Tehnologia InformatieiC6_Liceul Teoretic “David Voniga” Giroc
TmIstorieC6_Liceul Teoretic “David Voniga” Giroc
TmLimba LatinaC6_Liceul Teoretic “David Voniga” Giroc
TmLimba Si Literatura FrancezaC6_Liceul Teoretic “David Voniga” Giroc
TmLimba Si Literatura ItalianaC6_Liceul Teoretic “David Voniga” Giroc
TmLimba Si Literatura RomanaC6_Liceul Teoretic “David Voniga” Giroc
TmLimba Si Literatura Spaniola ModernaC6_Liceul Teoretic “David Voniga” Giroc
TmPsihologieC6_Liceul Teoretic “David Voniga” Giroc
TmReligie OrtodoxaC6_Liceul Teoretic “David Voniga” Giroc
TmReligie PenticostalaC6_Liceul Teoretic “David Voniga” Giroc
TmReligie ReformataC6_Liceul Teoretic “David Voniga” Giroc
TmReligie Romano – CatolicaC6_Liceul Teoretic “David Voniga” Giroc

Foto: © Jesse Kunerth | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Campusul pentru învăţământul dual din Oradea, primul din ţară, îşi începe activitatea în septembrie. În cadrul liceului ar urma să înveţe 140 de elevi care vor beneficia de o bursă lunară între 400 şi 1.000 lei, cazare gratuită, trei mese pe zi şi decontarea transportului

Campusul dual din Oradea, primul proiect pentru susţinerea învăţământului dual finalizat în ţară, îşi va începe activitatea în septembrie, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Bihor, Ilie Bolojan, potrivit Agerpres.…
Vezi articolul

Cursuri gratuite de latină și greacă veche pentru elevi și studenți, organizate din 13 ianuarie de Cercul de Filologie Clasică al Facultății de Limbi Străine a UB. Participanții se pot conecta online dacă nu sunt din București

O nouă serie de cursuri gratuite de latină și greacă veche, pentru începători și avansați, dedicate elevilor și studenților, începe din 13 ianuarie 2024 la Facultatea de Limbi și literaturi…
Vezi articolul