Titularizare 2024. Mai puțini profesori decât anul trecut au luat peste nota 7 / În schimb a crescut numărul celor care au luat peste 5 la concursul de angajare în școli și care pot fi suplinitori

2.659 de vizualizări
Foto: Edupedu.ro
Anul acesta mai puțini profesori decât anul trecut au reușit să obțină peste nota 7 la concursul de angajare în școli: 45,08% dintre candidați față de peste 50% anul trecut, reiese din datele publicate de Ministerul Educației. A crescut însă numărul profesorilor care au obținut peste 5 (n. red între 5 și 6,99) și pot fi suplinitori: de la 33,39% anul trecut, la 37,92% în 2024. Amintim, anul acesta au fost peste 6.800 de candidați la examenul de angajare în școli sunt din promoția curentă, cei mai mulți din ultimii 14 ani.
  • Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală. Pentru a se titulariza, profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului. Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.

La concursul de titularizare 2024, 45,08% dintre candidați.au obținut peste nota 7 și au dreptul la un contract nedeterminat dacă există posturi pentru disciplinele lor. Procentul este cu 5 puncte procentuale mai mic față de rezultatele de anul trecut dar comparabil cu cel din 2021.

Anul trecut, în 2023, 46,85% din promoția curentă au luat peste 7.

Procentul notelor peste sau egale cu 7 (șapte) – după contestații  pe ultimii 4 ani

În 2024 – 45,08% 

În 2023 – 50,36%

În 2022 – 50,73%

În 2021 – 46,71%

Anul acesta doar 40,64% dintre candidați care acum au dat examen pentru prima oră, adică cei din promoția curentă, au luat peste nota 7, asta deși au fost cei mai mulți candidați înscriși din promoția actuală, din ultimii 14 ani.

Candidați au obținut note peste sau egale cu 7 (șapte) din promoția curentă

În 2024  -40,64%

În 2023 – 46,85%

În 2022 – 46,98%

În 2021 – 44, 02% 

În schimb, a crescut numărul celor care au luat peste 5 și pot fi suplinitori. Astfel, anul acesta 37,92% dintre candidați au luat între 5 și 6,99, față de 33,39%, în 2023.

Procentul notelor între 5 și 6.99 pe ultimii 4 ani

În 2024 – 37,92%

În 2023  -33,39%

În 2022 – 32,96%

În 2021 – 35.02%

Dintre cei 10.796 de candidați cu note peste 5 și până la 6,99, ce pot fi profesori suplinitori, cei mai mulți au luat medii în acest interval, candidați din București, Iași, Cluj.

Cele 74 de note de 10 au fost obținute în 23 de județe. Cele mai multe medii de 10 sunt din județele București (13 medii), Prahova (6 medii), Cluj și Constanța (câte 5 medii).

Locuri titularizabile – peste 600 de posturi de consilier școlar

La nivel naţional sunt disponibile 9.933 de posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, dintre care 8.691 complete (6.606 urban +1.885 rural) și 1.242 incomplete (673 urban + 569 rural).

Cele mai multe posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată vizează următoarele discipline/specializări:

  • Învăţători/profesori pentru învăţământ primar în limba română: 1.384;
  • Educatoare/profesor pentru educaţie timpurie (învățământ preșcolar): 1.295;
  • Educator/profesor pentru educaţie timpurie (învățământ antepreșcolar): 1.089;
  • Profesor – consilier şcolar: 628.

Cei mai mulți candidați s-au înscris la disciplinele corespunzătoare ocupării posturilor din învățământul preșcolar cu predare în limba română (peste 8.000 de candidați), respectiv posturilor din învățământul primar cu predare în limba română (peste 5.300 de candidați).

De asemenea, un număr substanțial de candidați se înregistrează la disciplinele educație fizică și sport – profesori (peste 3.100 de candidați), limba și literatura română (peste 2.200 de candidați) și limba engleză (peste 1.800 de candidați).

O analiză Edupedu.ro arată că aproape 32% dintre posturile de cadre didactice și cadre didactice auxiliare existente au fost scoase la concurs anul acesta. Dintre acestea, doar 3,8% sunt titularizabile pe norma întreagă.

Informații de context

Anul acesta sunt 12.833 de candidați cu note între 7 și 10, dintre care 74 cu note de 10, în urma contestațiilor. Notele finale au fost publicate miercuri, 31 iulie, la ora 12, pe titularizare.edu.ro și pot fi văzute aici pe fiecare județ în parte.

Titularizarea este angajarea într-o școală, pe o perioadă nedeterminată. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului. Anul trecut, inspecțiile la clasă au fost eliminate din cauza grevei din Învățământ.

Anul acesta peste 6.800 din promoția curentă s-au înscris la concurs, anunță Ministerul Educației. Este cel mai mare număr de candidați din promoția curentă din ultimii 14 ani, potrivit analizei Edupedu.ro.

Numărul crescut al candidaților vine în contextul în care salariul debutantului la 1 iunie 2024 este 3.700 de lei.

Grilele cu salariile de bază ale profesorilor de la 1 iulie 2024, detaliate pe fiecare funcție, gradație și treaptă de vechime, publicate de Ministerul Educației pot fi consultate aici.

În mod surprinzător, Colegiul Național Elena Cuza, liceu pedagogic prin excelență, este în acest an școlar primul în preferințele elevilor de clasa a VIII-a din București, care aleg filiera vocațională, potrivit studiului CMBRAE privind opțiunile școlare și profesionale ale acestora. Este primul an din ultimii 10, pentru care am găsit date comparabile, când acest profil vocațional pedagogic întrece ca număr de opțiuni Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” în rapoartele Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională.

Anul trecut, peste 11.400 de candidați la concursul de angajare în Învățământ au putut să se titularizeze dacă găseau post disponibil, alți aproape 8 mii puteau fi doar profesori suplinitori și peste 4.400 nu au reușit să ia nici măcar nota 5 și nu pot preda. Asta arătau rezultatele inițiale de pe 18 iulie.

Amintim că doar candidații cu medii peste 7 se pot angaja pe posturile cu viabilitate de peste 4 ani, adică pe perioadă nedeterminată – acest lucru fiind similar cu „titularizarea“.

Creșterea numărul de posturi titularizabile a fost provocată de titularizare pe jumătate de normă, susține ministra Educației, Ligia Deca. Aceasta arată că sunt cu 45% mai multe posturi pe durata nedeterminată scoase la concurs în 2024 față de 2023.

Citește și:
Peste 800 de candidați la Titularizare pot deveni profesori dacă au posturi, după ce au primit note peste 7 la proba scrisă, în urma contestațiilor. Alți încă 167 pot deveni suplinitori – rezultatele finale
Titularizare 2024. Peste 6.800 de candidați la examenul de angajare în școli sunt din promoția curentă, cei mai mulți din ultimii 14 ani / Lucrările vor fi corectate digitalizat
Notele fantomă de la Titularizare: Ministerul educației anunță 7.076 de note modificate la contestații, dintre care 5.076 majorate sau micșorate. Nu se știe ce s-a întâmplat cu restul de 2.000 de note prezentate ca „modificate”

2 comments
  1. Mă așteptam ca macar dvs. sa faceti diferența intre CANDIDAT la functia de profesor si PROFESOR. Așa ajung profesorii sa fie denigrati, de cei care nu sunt în sistem și nu stiu ca unii candidați sunt doar absolvenți 2024 care “au venit sa vada despre ce este vorba”. Rolul concursului de titularizare este de a FILTRA dintre CANDIDAȚI, doar pe cei care se vor numi, ulterior, PROFESORI. Sper sa modificați titlul
    un mod corespunzător.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de Fundația Orange

Copiii pasionați de tehnologie sunt invitați să creeze animații în competiția națională SuperCoders #10 – povestea creată în Scratch poate lua viață pe ecran până pe 19 noiembrie

O nouă ediție a programului SuperCoders de programare vizuală pentru copiii cu vârste între 10 și 14 ani a început și așteaptă înscrieri până pe 19 noiembrie. Elevii pasionați de…
Vezi articolul

USLIP Iași, despre viziunea Andronescu: De unde aceastǎ apetențǎ de a obliga o masǎ de aproximativ 160 mii de profesori sǎ participe la cursuri de perfecționare în universități

„Aceastǎ viziune a Ministerului poate fi interpretatǎ ca o teorie a formelor fǎrǎ fond”, se arată într-un comunicat primit la redacție, semnat de Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ, Iași. Sindicaliștii…
Vezi articolul