La nivel naţional sunt disponibile 6.837 de posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată: 5.945 în mediul urban şi 1.342 în mediul rural, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației. Proba scrisă a concursului național de Titularizare 2023 se desfășoară pe data de 12 iulie, potrivit calendarului oficial.
- Regulile pentru proba scrisă de la Titularizare 2023
- Pentru a obţine statutul de titular (angajarea pe perioadă nedeterminată), candidații trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) la proba scrisă. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) la proba scrisă.
„S-au înscris peste 31.900 de candidați, dintre care peste 5.700 de absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență, universitare de masterat sau ai departamentelor pentru pregătirea personalului didactic din promoția curentă”, conform comunicatului.
În anunțul Ministerului Educației se arată că cele mai multe posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată vizează următoarele discipline/specializări:
- „Educatori/profesori pentru învăţământ preşcolar în limba română (1.154);
- Învăţători/profesori pentru învăţământ primar în limba română (962);
- Profesori în centre și cabinete de asistență psihopedagogică (953);
- Educator puericultor (695).
Cei mai mulți candidați s-au înscris la disciplinele corespunzătoare ocupării posturilor de educatoare/profesor pentru învățământul preșcolar cu predare în limba română (peste 7.100 de candidați), respectiv posturilor de învățători/profesor pentru învățământul primar cu predare în limba română (peste 4.400 de candidați). De asemenea, un număr substanțial de candidați se înregistrează la disciplinele educație fizică și sport (peste 2.800 de candidați), limba și literatura română (peste 1.900 de candidați) și limba engleză (peste 1.500 de candidați).”
Anul trecut au fost puțin peste 5 mii de posturi titularizabile, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației. Ministrul Educației de la acea vreme, Sorin Cîmpeanu, califica „extrem de îngrijorător” numărul redus de posturi titularizabile la disciplinele la care se susțin probe scrise la examenele naționale.
Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate în data de 18 iulie, la sediile inspectoratelor şcolare şi pe site-ul dedicat. Contestaţiile se depun la sediile inspectoratelor şcolare judeţene sau prin mijloace electronice (la adresele comunicate public de fiecare inspectorat școlar) în data de 18 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv în data de 19 iulie, până la ora 12:00.
Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul anterior menționat în data de 26 iulie.
Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în ședințele publice de repartizare organizate de inspectoratele şcolare în zilele de 27 și 28 iulie, conform sursei citate.
Informații de context
Cu o lună înainte de proba scrisă a concursului de Titularizare 2023, Ministerul Educației a modificat, prin ordin de ministru, metodologia pentru mobilitatea profesorilor.
Ordinul de ministru care modifică metodologia pentru mobilitatea profesorilor a fost emis după ce Guvernul a adoptat ordonanța de urgență care prevede, printre altele, doar proba scrisă la concursul național de Titularizare 2023, fără susținerea inspecției la clasă. Au rămas doar probele practice și orale. Rezultatele de la probele practice și orale au fost publicate marți, 4 iulie, de Ministerul Educației.
La mijlocul lunii iunie, Marcel Ciolacu, premierul României, spunea, în Parlamentul României, că România cu trebuie să mai aibă oameni cu doi și trei la titularizare: „România nu trebuie să aibă licee în care niciun elev nu ia bacul. România nu trebuie să mai aibă în sistemul de educație oameni cu doi și trei la titularizare, care s-au făcut profesori doar pentru că n-au găsit altceva mai bun de făcut”.
Luna trecută, ministrul Educației declara la începutul unei ședinței de Guvern că inspecțiile la clasă nu o să fie luate în considerare la concursul de Titularizare 2023, „motivul fiind numărul mare de inspecții care nu au putut fi efectuate în această perioadă afectată de protest”.
„Problema este că, din informațiile de la inspectoratele școlare, vineri, 9 iunie, erau neefectuate peste 18.000 de inspecții din totalul de aproximativ 31.000. Asta înseamnă că aproximativ 60% dintre inspecțiile anunțate nu se pot efectua. Nu mai este timp fizic în cele 5 zile de școală rămase, începând de luni, pentru ca ele să fie efectuate. Acestora li se adaugă cele peste 1.500 de probe practice neefectuate, care reprezintă aproape 70% din totalul probelor practice. Înțelegem nemulțumirea celor care au susținut inspecția la clasă și celor care au făcut eforturi ca aceste inspecții să se poată desfășura”, a spus Deca după ședința de Guvern.
Conform unui comunicat al Ministerului Educației, anul trecut au fost înregistrate 33.088 de fişe de înscriere, dintre care 5.655 de fişe de înscriere ale absolvenţilor promoţiei curente. La proba scrisă, 31.531 de candidaţi au avut drept de participare, potrivit Ministerului Educației