Titularizare 2023. Cel mai mare număr de absolvenți din promoția curentă, înscriși, din ultimii 13 ani / De la 1 ianuarie 2024, salariul profesorului debutant ar trebui să fie majorat la 4.600 de lei net pe lună

5.545 de vizualizări
Formatori pentru profesori de gimnaziu
Foto: Pixabay.com
Numărul absolvenților din promoția curentă înscriși la examenul de titularizare în acest an este cel mai mare din ultimii 13 ani, peste 5700 de candidați, la aproape același nivel cu cel din 2010, an în care au fost tăiate salariile bugetarilor, și implicit și ale profesorilor. O posibilă explicație pentru numărul mare ar putea fi promisiunea majorării salariului profesorului debutant, obținută prin greva generală din acest an, care a durat aproape 3 săptămâni. Guvernul a aprobat ordonanța de urgență nr. 57/2023, care prevede că de la 1 ianuarie 2024 salariul debutantului va fi cât cel mediu pe economie, adică 4600 de lei net, potrivit ministrului muncii, Marius Budăi.
  • Titularizarea este angajarea într-o școală, pe o perioadă nedeterminată. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului. Anul acesta, inspecțiile la clasă au fost eliminate din cauza grevei din Învățământ.

Proba scrisă a examenului de titularizare are loc miercuri, 12 iulie. În total s-au înscris peste 31.900 de candidați, mai puțini față de anii trecuți. Sunt peste 6.800 de posturi titularizabile, anunță Ministerul Educației. Cele mai multe sunt pentru educatoare.

Anul acesta s-au înscris la examenul de titularizare cei mai mulți candidați din actuala promoție, adică tineri care acum au terminat facultatea, din ultimii 13 ani, potrivit unei analize Edupedu.ro, pe baza datelor ministerului Educației.

Anul trecut s-au înscris 5433 de candidați la Titularizare din promoția de atunci, cu un an înainte, în 2021, au fost puțin peste 5100 de candidați înscriși din acea promoție.

Astfel, anul acesta s-au înscris cei mai mulți candidați dintr-o promoție curentă, anunță Ministerul Educației, peste 5700, un număr aproape similar cu cel din 2010, când erau înscriși 5725 de astfel de candidați la Titularizare.

2010 este și anul în care au fost tăiate salariile bugetarilor, implicit și ale profesorilor, pe fondul crizei economice, iar din acel an, numărul candidaților care s-au înscris la Titularizare anual din promoția curentă a tot scăzut, situându-se în jurul pragului de peste 4000 de candidați, până în 2020, când a fost un an atipic, din cauza pandemiei, fiind cei mai puțini înscriși, sub 3000 de candidați.

Pentru concursul național de Titularizare 2023 aproape 32.000 de candidați s-au înscris, conform datelor Ministerului Educației. Spre deosebire de anii trecuți, numărul lor a scăzut din 2021 și până în prezent. Proba scrisă de la Titularizare are loc miercuri, 12 iulie, conform calendarului oficial. Sunt sub 1.000 de posturi pentru profesorii din centrele și cabinetele psihopedagogice, deși Ligia Deca anunța că a repartizat în județe mai multe posturi.

Informații de context

Salariile profesorilor aflați la început de carieră ar trebui să crească de la 1 ianuarie 2024, și să fie echivalent cu salariul mediu pe economie, adică 4600 de lei, după cum spunea ministrul muncii, Marius Budăi. Este una dintre promisiunile obține prin Ordonanța de urgență nr. 57/2023, publicată după greva generală din educație de 3 săptămâni. De altfel, majorarea salariului profesorilor care intră în sistemul de învățământ a fost printre principalele revendicări ale angajaților din educației care au fost în grevă.

După 3 săptămâni, Guvernul a fost de acord să emită o ordonanță de urgență prin care la articolul III, se prevede:

„Art. III – (2) Grila de salarizare aplicabilă sistemului național de învățământ începând cu 1 ianuarie 2024 se stabilește pornind de la salariul mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023 pentru profesori debutanți/asistenți universitari“.

Ce posturi sunt scoase la concurs

La nivel naţional sunt disponibile 6.837 de posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată: 5.945 în mediul urban şi 1.342 în mediul rural, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației.

În anunțul Ministerului Educației se arată că cele mai multe posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată vizează următoarele discipline/specializări:

  • Educatori/profesori pentru învăţământ preşcolar în limba română (1.154);
  • Învăţători/profesori pentru învăţământ primar în limba română (962);
  • Profesori în centre și cabinete de asistență psihopedagogică (953);
  • Educator puericultor (695).

Cei mai mulți candidați s-au înscris la disciplinele corespunzătoare ocupării posturilor de educatoare/profesor pentru învățământul preșcolar cu predare în limba română (peste 7.100 de candidați), respectiv posturilor de învățători/profesor pentru învățământul primar cu predare în limba română (peste 4.400 de candidați).

De asemenea, un număr substanțial de candidați se înregistrează la disciplinele educație fizică și sport (peste 2.800 de candidați), limba și literatura română (peste 1.900 de candidați) și limba engleză (peste 1.500 de candidați).”

Despre concursul de titularizare

Proba scrisa se desfășoară miercuri, 12 iulie, începând cu ora 9:00, în 105 centre de concurs și are o durată de 4 ore, cu posibilitatea prelungirii cu 1-2 ore în anumite situaţii speciale (pentru candidații nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficiențe de vedere ori în situația în care susținerea acesteia implică dictarea conținutului de către un candidat cu anumite deficiențe, către un profesor asistent, de altă specialitate decât cea la care se desfășoară proba respectivă).

Pentru a obţine statutul de titular (angajarea pe perioadă nedeterminată), candidații trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) la proba scrisă. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) la proba scrisă. Reguli pentru proba scrisă de la Titularizare 2023

Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate în data de 18 iulie, la sediile inspectoratelor şcolare şi pe site-ul dedicat. Contestaţiile se depun la sediile inspectoratelor şcolare judeţene sau prin mijloace electronice (la adresele comunicate public de fiecare inspectorat școlar) în data de 18 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv în data de 19 iulie, până la ora 12:00.

Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul anterior menționat în data de 26 iulie.

Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în ședințele publice de repartizare organizate de inspectoratele şcolare în zilele de 27 și 28 iulie, conform sursei citate.

Citește și:
Titularizare 2023. Peste 6.800 de posturi titularizabile, anunță Ministerul Educației. Cele mai multe sunt pentru educatoare
Regulile care stabilesc că în acest an titularizarea/angajarea în învățământ se face doar printr-o probă scrisă, fără inspecție la clasă, publicate în Monitorul Oficial
Titularizare 2023. Proba scrisă are loc miercuri, 12 iulie. Desenele greșite se taie cu o linie oblică, potrivit Ministerului Educației / Regulile de examen

În ziua concursului de Titularizare 2023 vor fi până la 37 de grade și vreme local caniculară – prognoză de la Administrația Națională de Meteorologie
Regulile pentru proba scrisă de la Titularizare 2023. Candidații intră în săli până la ora 8. Sunt interzise instrumentele de scris a căror cerneală se poate șterge. Când poate fi anulată lucrarea – document
Titularizare 2023. Rezultatele candidaților la probele orale/practice au fost publicate pe fiecare județ / Proba scrisă este programată pe 12 iulie

3 comments
  1. Elitele nu vin fie din lipsa de vocatie fie ca nu au chef de cearta cu copiii si jigniri din partea lor si a parintilor si colegilor. Si examene anuale evaluari si tot felul de critici. Ptr ca invatamantul romanesc actual asta inseamna.

    Un olimpic normal la cap ar merge sa predea doar pe 3000 euro eventual si lipsa impozitare cat ia la multinationala, nu pe 4600 lei cat propun astia si ar accepta atunci toate mizeriile din sistem sau poate nici atunci.

    E clar ca cu asa salar si conditii vor merge in sistem temporar doar vanzatoarele capsunarii si ubersitii

  2. Nu va bucurați. Sunt foarte mulți absolvenți de Spiru care sunt la 30-40 de ani și vor o slujbă, nu la taraba în piață. Nu vine elita. Aceia pleacă unde vad cu ochii. Pe mine patriotismul m-a ținut aici dar prețul e tare amar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Șerban Iosifescu, expert în educație și fost președinte al agenției care acreditează școlile, critică sistemul de formare a profesorilor și de intrare în învățământ: Persoane cu puțină experiență în școli sau fără pot deveni profesori de profesori. La medici, profesorii lor sunt cei mai buni medici și continuă să practice

Fostul președinte al Agenției române de Asigurare a calității în școli – ARACIP, Șerban Iosifescu, trage un semnal de alarmă despre calitatea slabă a candidaților care vor să devină profesori…
Vezi articolul