Adeverința medicală, pentru înscrierea la concursul național de Titularizare 2023, trebuie să fie eliberată de către un cabinet de medicina muncii, anunță Inspectoratul Școlar al Municipiului București Sector 3. Vezi mai jos, în articol, lista documentelor necesare pentru înscrierea candidaților.
- Reamintim că pe 5 mai va fi publicată lista finală a posturilor, iar luni, 8 mai, încep înscrierile pentru concurs.
Referitor la adeverința medicală, trebuie să fie specificat „apt pentru a preda în învățământ” și la dosar se va depune adeverința în original, conform ISMB Sector 3.
„Adeverința medicală trebuie obligatoriu eliberată de către un cabinet de medicina muncii și să specifice clar apt pentru a preda în învățământ. La dosar se va depune adeverința în original. Pentru cei care sunt deja angajați în sistem și au efectuat în septembrie – octombrie anul trecut medicina muncii la nivel de unitate este valabilă adeverința, cu condiția să fie în original și să fie specificat clar apt pentru a preda în învățământ!”.
Spre deosebire de anul trecut, a fost introdusă declarația privind postul didactic de predare ocupat în etapele anterioare ale mobilității.
În afară de cererea de înscriere, candidații la Titularizare 2023 trebuie să depună în ordine următoarele 18 documente la dosar, în original sau copie, după caz:
- „solicitarea scrisă privind repartizarea și într-un alt județ sau în municipiul București în care nu susțin proba scrisă, conform prevederilor art. 80 alin. (3) și (4) din Metodologie (opțiunea nu poate fi modificată după comunicarea rezultatelor la proba scrisă).
- fișa de înscriere la concurs, asumată prin semnătură (dacă este cazul);
- copie de pe fila din buletinul de identitate sau cartea de identitate cu numele, prenumele și domiciliul;
- copii de pe certificatele de naștere și căsătorie (pentru solicitanții care și-au schimbat numele) sau de pe alte acte doveditoare privind schimbarea numelui (dacă este cazul);
- copii de pe actele de studii, foile matricole și certificatele de calificare (ultimele pentru absolvenții liceului pedagogic/învățământului postliceal), certificatele/adeverințele de absolvire a modulului psihopedagogic (dacă absolvirea acestuia nu reiese din foaia matricolă);
- 5′) absolvenții promoției 2023 vor prezenta copia adeverinței de la instituția de învățământ superior/postliceal/mediu din care să rezulte că au susținut examenul de licență/absolvire/bacalaureat, media de absolvire a facultății/școlii postliceale/liceului pedagogic, specializarea dobândită, media anilor de studii și faptul că pe parcursul efectuării studiilor s-a frecventat și promovat modulul psihopedagogic;
- copii de pe certificatele de obținere a gradelor didactice;
- copie de pe actul de titularizare/repartizare pe perioada viabilității postului în învățământul preuniversitar (dacă este cazul);
- copie a acordului ME, deciziei inspectoratului școlar sau a întreprinderii de întrerupere a activității (dacă este cazul);
- adeverința din care să rezulte vechimea efectivă la catedră (inclusiv perioada rezervării catedrei) (dacă este cazul);
- copia filei corespunzătoare din registrul general de evidență a salariaților sau copie de pe carnetul de muncă dacă a mai fost angajat(ă) anterior anului 2012 și ulterior nu a mai avut calitatea de angajat(ă) (dacă este cazul);
- copii ale avizelor și a atestatelor necesare ocupării postului didactic/catedrei, inclusiv avizul unității de învățământ particular (dacă este cazul);
- avizul/adeverința medical(ă), emis(ă) de un medic sau cabinet de medicină a muncii, din care să rezulte că sunt apt(ă) pentru a preda în învățământ;
- declarație pe proprie răspundere că nu desfășor activități incompatibile cu demnitatea funcției didactice, că nu am fost îndepărtat din învățământ pentru motive disciplinare sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală pentru infracțiuni contra persoanei săvârșite cu intenție în împrejurări legate de exercitarea profesiei;
- adeverință eliberată de unitatea de învățământ la care sunt angajat(ă) privind sancțiunile disciplinare din ultimii 2 ani școlari încheiați și de pe parcursul anului școlar în curs;
- cazier judiciar, în original, din care reiese faptul că nu am antecedente penale pentru infracțiuni contra persoanei săvârșite cu intenție în împrejurări legate de exercitarea profesiei;
- certificatul/adeverința de integritate comportamentală, în original (în cazuri excepționale, dacă un candidat/cadru didactic nu prezintă certificatul de integritate comportamentală la dosar în perioada de înscriere/validare, acesta se depune obligatoriu la unitatea de învățământ, la data prezentării pentru încheierea noului contract individual de muncă.
- numai pentru titulari/angajați pe perioada viabilității postului/încadrată adeverință eliberată de unitatea de învățământ din care să rezulte situația postului (structura pe ore și discipline a catedrei, viabilitatea postului/catedrei, nivelul de învățământ și regimul de mediu) și copii ale deciziilor de detașare din perioada 01.09.2013 – 31.08.2023 (dacă este cazul);
- Declarație privind postul didactic de predare/catedra ocupat(ă) în etapele anterioare ale mobilității personalului didactic.”
Candidații care au depus dosare de înscriere la concursul național în ultimii 3 ani, depun/transmit pentru înscrierea la concursul național, sesiunea 2023, la centrul de înscriere, cererea-tip însoțită obligatoriu de documentele solicitate de inspectoratul școlar la care se solicită înscrierea.
Descarcă fișa de înscriere și cererea de înscriere.
Ce este Titularizarea
Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.
Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.
Foto: © Didecs | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.