Titularizare 2021. Aproape 10% dintre profesorii care vor să se angajeze în învățământ au ieșit din sală când au văzut subiectele

16.604 vizualizări
Foto: © Seventyfourimages | Dreamstime.com
În total, 2.193 de candidați (10%) s-au retras din concurs din motive personale sau medicale în ziua examenului de Titularizare, adică după ce au intrat în sală și au văzut subiectele, potrivit informațiilor transmise astăzi de Ministerul Educației. Dintre aceștia, doar 152 erau din promoția curentă, restul erau candidați care au mai participat în trecut la Titularizare, dar cum rezultatele sunt valabile doar 6 ani pentru a-și asigura în baza notei un post titular la o școală, cei care nu își găsesc un loc revin din nou la examen.

Mai exact, profesorii se pot angaja pe posturi și cu rezultatele de anul trecut, dar doar ca suplinitori, note care ar putea fi mai bune decât cele pe care le puteau obține anul acesta, în funcție de cât de bine s-au pregătit pentru examen. O notă mai mare are șanse mai mari să asigure un post titular, fiindcă vorbim de doar 4.000 de posturi scoase la concurs pe care se bat peste 11.000 de candidați care au obținut anul acesta peste 7 (nota de promovare de la proba scrisă).

Cea mai mare parte a profesorilor care au promovat anul acesta la Titularizare sunt cei din promoția curentă. Spre exemplu, la Cluj, dintr-un procent total de promovare de 54,6%, aproximativ 87% sunt din promoția curentă, restul de 13% fiind din promoțiile anterioare. Mai jos puteți vedea datele pe județe, prima hartă are trecut procentul total al promovării la Titularizare, iar a doua hartă are procentul candidaților curenți.

Din promoția curentă, 40,63% dintre candidați au obținut note peste 7 (șapte) – (58,38% în 2020, 46,79% în 2019, 46,83% în 2018, respectiv 43,07% în 2017).

Rata notelor peste 7 (șapte) obținute de toți candidații care au susținut proba scrisă la Titularizare 2021 este de 44,47% (în scădere față de rezultatele consemnate în ultimii patru ani: 58,66% în 2020, 46,86% în 2019, 47,40% în 2018, respectiv 45,73% în 2017).

Foto: © Seventyfourimages | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
Rezultate Titularizare 2021. Ministerul Educației a publicat rezultatele candidaților de la examenul de Titularizare

18 comments
  1. Va rog sa va uitati pe subiecte ,matematica de la examenul de titularizare pentru invatatori ,este pentru un elev bun(de 8-9 la clasa) absolvent de clasa a 8 a.,iar la literatura pentru 3 puncte ,este un text de 4-5 rânduri,sa alegi un sinonim,hiat,analizat parti de propozitie,tot subiect de clasa a 8a,nu înteleg de ce se plâng viitori invatatori,educatori si apoi cu reconversie poti sa fii profesor pentru orice disciplina.Precizarea de a nu i incadra pe cei care au iesit de la examen ,nu s a aplicat niciodata,toti se duc si dau examene organizate de Inspectoratele scolare,iar daca nu obtin 5 ,merg si dau ,,examen ” in scoala apoi toti iau nota 10,,contract munca pe un an cu toate drepturile ,grade didactice ca sunt profesori exceptionali.Cu asa exemple vrem calitate in invatatamânt.

    1. Din pacate, aveti dreptate. Subiectele sunt la nivel de liceu si nu ar trebui sa puna probleme unei persoane care doreste sa fie profesor. Iar cei care nu reusesc la titularizare dau acel ciudat examen “la nivelul unitatilor de invatamant”. As vrea sa vad o statistica a notelor obtinute la aceste examene. Nu cred ca am auzit de cineva sa pice la acest examen, probabil pentru ca aceste examene au loc in septembrie si creierele aspirantilor sunt electrizate de vreo emotie de toamna…

  2. Se tot comenteaza peste tot ca profesorii sunt slab pregatiti…bla, bla, bla…
    Oare de ce nu se mentioneaza ca:
    1/ subiectele de ” metodica” sunt pur teoretice, fară ”aplicabilitate” la clasa.
    2/ iar cei cu note de 7 nu pot obtine post…
    3/ sa dea acest examen si cei din guvern, si cei din presa care comenteaza si sa vedem ce note pot obtine dumnealor.

  3. Comentarii foarte buna și la subiect, nu se testează la acest concurs, si nu examen, ceea ce sa face efectiv la catedra. Ar trebui desființate acest concurs, in anumite situații, cred eu, pentru cei care ani la rând au luat peste 7, asta însemnând că au promovat, că nu sunt posturi, este alta discuție, dar cei care au promovat, da nu mai de-a acest concurs, să meargă an de an cu nota respectivă și dacă apar posturi titularizabil, să aibă acces la ele. Da, acum poți merge cu nota de pe an pe an, dar unul care a luat sub 7, nu a promovat concursul, ia post înaintea unui cu nota peste 7 din anii trecuți. Asta este o mare nedreptate și cunoaștem cu toții consecințele . Alt lucru care ar trebui schimbat ar fi titularizarea in mai multe școli, și chiar sa poți opta pentru o jumătate de normă din a doua specializare, daca este liber, titular pe ambele specializări de pe diploma, și atunci s-ar rezolva multe, nu ai mai sta la mila directorului, daca vrea sau nu să îți aprobe continuitate sau sa de-a postul pe 4ani. Alt aspect, posturi blocate de ani de zile, de pensionari revizuibili, care nu vor mai profesa niciodată, dar postul sta blocat pana iese la pensie de drept( cunosc situație cu astfel de post blocat de 25 de ani) dau sunt transferați pe alte posturi bugetare, nu învățământ, primar, inspector, parlamentar,etc. Aceste posturi sunt blocate, unde să meargă profesori cu note mari in aceste situații, își fac normă de suplinitor in 3-4 școli, 1an, după care iar la concurs, apropopo, de care toată lumea îi ia în râs , a suplinitor, că și cum ai fi ultimul om, dar acel suplinitor poate are note de 8,9,10 la concurs. Acestea sunt unele aspecte care ar trebui modificate. Cum sa evoluezi și să plătești un profesor după munca lui de un an, an de an elevii au alt profesor, și tu evaluezi munca altora și plătești pe altul, care chiar s-a străduit. Sunt foarteeeee multe inechități și aberații in acest sistem , la angajare. Cei care se retrag, nu sunt de condamnat, poate nu au căzut pe subiect, și au note din anii trecuți, chiar continuitate, și să nu le piardă, au preferat să iasă. Cei care nu sunt in sistem nu înțeleg multe lucruri, că este mai ușor să atunci cu piatra. Ar trebui sa nu unim si sa cerem niste modificări.

  4. Serios?
    Alea sunt subiecte formulate băi frate?
    Alea sunt teme care nici pe elevi nu-i interesezi, de ce nu se bagă subiecte exact din ce predai la clasă?
    După structura manualului, a planului calendaristic???
    De ce?
    Pentru că e usor sa-ți bați joc de un om care îți educă tot copilul tău, un om care stă cu nasul în hârtii și proiecte, ore on line..nu că e prost și nu a luat titularizarea, dar că așa sistemul o cere, să ne vadă pe toți in genunchi!

  5. “Aproape 10% dintre profesorii care vor să se angajeze în învățământ au ieșit din sală când au văzut subiectele”. Va rog sa corectati, cei care au iesit din sala nu vor lua ore anul asta, deci nu vor fi profesori, cel mult candidati la examenul de ocupare a posturilor/….etc., dar nu profesori. Nu stiu daca mai este valabila prevederea conform careia candidatii care au abandonat examenul nu mai pot fi repartizati, deci nu mai pot lua ore, dar este destul de clar ca nu prea au cum sa mai prinda ore, fiindca si-au pierdut prioritatea la repartizare. Va reamitesc ca 5 sau 6 de anul asta bate 9 sau 10 de anul trecut, iar cei de 5 sau 6 anul asta au sanse foarte mici sa prinda ore, nefiind destule nici pentru cei care au note peste 7 sau 8.

  6. Cu ani în urmă dacă luai peste șapte La titularizare puteai să alegi un post în alt județ.Eu am luat peste șapte și din anul respectiv nu s-a mai aplicat legea.Locuiesc la limita de județ și era mai convenabil să iau post în județul de lângă mine decât la 70Km de mine post titularizabil.

  7. Profesorii care au 16-20 ore pe saptamâna sunt asa nemultumiti,elevii care au 30-35 ore pe saptamână si au terminat clasa aVIIIa si clasa aXIIa in 2021,mai au ,,dreptul” de a fii nemultumiti.

    1. Iar incepem cu 20 de ore pe saptamana, in primul rand este un consum mare de energie sa stai 4 ore sa predai. Tu crezi ca totul se limiteaza la predat?
      In alte tari au manual care este special facut sa nu mai muncesti acasa in plus de la lectii pana la teste grile usor de corectat, la noi trebuie sa faci tu fise suplimentare.
      Crezi ca lucrarile se corecteaza singure?
      Crezi ca orele de consultatie cu parintii le fac elevii?
      Crezi ca toate hartiile care trebuie sa le facem vin completate?
      Crezi ca notele si inchiderea mediilor le fac elevii?
      Crezi ca nu avem sedinte de 3-4 ori pe luna
      ?
      Crezi ca dupa ce am terminat cu titularizarea noi stam degeaba sau trebuie sa dam in continuare alte examene?
      etc. lista este mult mai lunga, daca mai esti si digirinte sunt alte probleme.

    2. Daca este simplu, usor si fara stres te invit sa te faci profesor pana atunci vorbe in vant. Si eu pot sa spun ca e usor sa fi astronaut zbori la cativa ani in spatiu. Iar dupa logica ta muncesc cateva zile sau luni la 10 ani! Daca vrei educatie performanta concurenta trebuie sa creasca!

    3. @mary poppins
      Nu, nu mai au. In schimb tu ai dreptul sa te apuci/reapuci de scoala, poate inveti sa scrii corect. Fii (sau fi, cum e Mario??) curajoasa si pune mana pe carte. Lasa comentariile pentru ca, dupa cum vezi, ti-o cam iei.

    4. Mda, ești din generația ălora cu multe drepturi , dar fără obligații ? De exemplu , obligația de a învăța ? Nu-i nimic , acum ai dreptul să iei școala de la capăt !

  8. Este o palma data celor care spun ca se ocupa usor un post in invatamant. Profesorii ar trebui sa fie mai mult respectati pentru ca stau pe cele mai mici salarii din sistemul bugetar, iar dupa ce termini cu titularizarea nu te opresti aici, urmeaza alte examene, inspectii si cursuri pe care trebuie sa le urmezi.

  9. Ce sa zic?De când sunt oamenii ăștia la putere totul e pe dos.Subiectele la o prima vedere par a fi acceptabile dar nu sunt echilibrate,făcute cu cap,baremele de anul trecut au fost mult mai ingaduitoare. Și asta pentru ca oamenii ăștia vor probabil ca profesorii sa fie revoltați și ei sa ne “ofere” o soluție.Cei care au predat anul asta ,sunt epuizați, mai ales ca și vacanta s-a luat mai târziu.A trebuit sa facem fata tuturor măgariilor, din toate părțile. Ministrul doar a dictat si noi a trebuit sa acoperim tot:lipsa de materiale,manuale,internet,cursuri,curent,sa fim permanent conectați cu toată lumea(ca de! se înțelege mai greu online) totul noi a trebuit sa asiguram.
    Saptamana și gogomănia.
    Unii colegi au fost băgați în concediu deși aveau ore la clase terminale.Ei au predat dar au fost trecuți în concediu.Nu știu cum au făcut.Fluturasii nu au fost accesibili deși ar fi trebuit sa fie.Asa ca nimeni nu a putut semnala erorile atunci când au fost făcute și acum responsabilii se fac ca plouă. Astia sunt oamenii cu care lucrăm. Vânduți politic.Sclavi politici.
    A fost un an epuizant.Cine preda ,știe ce spun.

  10. Pentru ca posturile nu sunt la nivel de tara ,ca și examenul,au fost situații în care au fost 60 pe un loc.Pentru un post de suplinire poți merge și cu nota din anii anteriori.

  11. Este ireal ce se întâmplă!
    Un profesor, cu cât are mai multă experiență, in mod indubitabil ar lua o nota mai mare atât la titularizare cât și la definitivat. Însă “rezultatele” ne arată că e tocmai invers realitatea față de cum ar fi necesar sa fie. Practic se promovează teoretizarea, cei care au memorie mai buna, mai proaspătă, fără vreo conexiune reala legata de experiență, creativitate, adaptabilitate. Și ghiciți ce fel de elevi vor iesi de pe mainile unor astfel de profesori încartiruiți intr-un sistem obtuz, orb la nevoile reale ale elevilor !
    Se folosește o bibliografie veche, unele lucrări sunt publicate si acum peste 40 de ani, neadaptate realităților curente.
    Ba încă, in ultima perioada se vorbește tot mai mult si chiar subiectele de anul acesta au mers fix pe subiecte generalizate si mai ales structurate pe REZULTATE ! Orice manager din lumea asta știe ca rezultatele sunt cel mai slab parametru de evaluare, întrucât ne oferă o viziune de moment, nici intr-un caz pe termen lung, de impact. Chiar am senzatia ca impactul, prin neglijarea sistemului bazat pe competente, este înlăturat efectiv. O astfel de direcție, socialista, precum “reforma” legii învățământului din 1948, este dovedita deja ca nu funcționează ! Deteriorează efectiv orice impact pozitiv al învățământului asupra individului, viitorului cetățean plătitori de taxe si impozite si implicit asupra viitorului României.
    Nu stiu cine si cum a luat hotărârea socialista de a scoate de sub tutela universitară a acestor examene extrem de importante, practic de la un sistem obiectiv dar axat pe fiecare domeniu in parte, la cel actual în care atât subiectele sunt propuse de profesorii Pre-universitari cât si evaluările lucrărilor scrise fiind făcute tot de aceeași profesori, introducând astfel aceste procese esențiale sistemului de învățământ românesc in sfera subiectivității si rigidității din sistemul actual Pre-universitar, rezilient prin definiție la orice evoluție care sa ii scoată din starea de confort.

    1. Eu unul sunt total nemulțumit de schimbarile făcute la programele de examen la învățători prin introducerea matematicii pe care nu am facut o la conversie !
      Au facut lucrul acesta politicica tot să lovească în profesori !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Transport gratuit pentru elevi

Sancționarea elevilor prin retragerea burselor școlare, mutarea disciplinară la altă clasă, suspendarea elevilor, exmatricularea sau trimiterea lor în sală de detenție – Noile reguli care se aplică în noul an școlar 2024-2025 care începe mâine. Școlile pot interzice total intrarea cu telefoane în incintă

Aproape 3 milioane de elevi încep luni, 9 septembrie 2024, școala în România. Noul an școlar care debutează mâine vine cu o serie de reguli noi pentru elevi, după ce…
Vezi articolul

Ministrul Educației, despre salariile profesorilor de la 1 ianuarie 2024: În discuțiile tehnice “se va merge pe trei scenarii de grile. S-a discutat, în linii mari, despre o echivalență cu anumite poziții din grila de la sănătate”

Ministerul Educației, Ligia Deca, a declarat că „se va merge pe trei scenarii de grile, una dintre aceste grile fiind cea lucrată deja la Ministerul Educației, împreună cu federațiile sindicale,…
Vezi articolul

Schimbare de poziție a ministrului Educației în privința vaccinării și testării anti-COVID: Nu am susținut niciodată vaccinarea obligatorie. Vaccinarea trebuie să fie un gest voluntar / În decembrie 2021: Sunt de acord cu orice fel de măsuri care fac în așa fel încât școala să se poată derula cu prezență fizică

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat la PrimaTV că nu a susţinut niciodată vaccinarea obligatorie, dar că a pledat pentru necesitatea acesteia, mai ales în contextul dat de primele variante…
Vezi articolul