Ținutul Buzăului, declarat Geoparc internațional UNESCO, al doilea din România, după Țara Hațegului

1.447 de vizualizări
Tinutul Buzaului
Membrii UNESCO, reuniți la Paris, au votat favorabil includerea ”Ținutului Buzăului”/”Buzău Land” în clubul geoparcurilor internaționale, fiind astfel recunoscut drept teritoriu cu valori naturale și culturale de importanță globală. Din cele 16 geoparcuri candidate doar 8 au fost validate, printre care și ”Ținutul Buzăului”, potrivit unui comunicat de presă al UNESCO.
  • Statutul de Geoparc Internațional UNESCO atestă teritoriul respectiv ca fiind o zonă în care se depun eforturi considerabile pentru dezvoltarea educațională, economică și socio-culturală a comunităților, în consens cu protejarea și dezvoltarea mediului înconjurător.
  • Ceremonia oficială de acordare a titlului de Geoparc Internaţional UNESCO pentru ”Ţinutul Buzăului” va avea loc online, în 21 aprilie.

Vulcanii noroioși, domurile de sare, focurile vii, trovanții de la Ulmet, așezările rupestre și chihlimbarul roșu de la Colți sunt printre cele mai renumite atracții ale acestei regiuni pitorești din zona de curbură a Carpaților, în ”Ținutul Buzăului”.

„Ţinutul Buzăului” este un teritoriu rural din zona submontană a judeţului Buzău, cu elemente de interes geologic deosebit, care se întinde pe o suprafaţă de peste 1.000 de kilometri pătraţi şi are o populaţie de peste 40.000 de locuitori.

Dosarul a fost întocmit și depus în noiembrie 2020, la UNESCO, de către Asociația ”Ținutul Buzăului”, o entitate non-profit creată cu scopul de a asigura toți pașii necesari pentru îndeplinirea criteriilor și pentru obținerea statutului de Geoparc, dar și managementul și dezvoltarea acestei zone. Organizația a semnat un parteneriat cu Consiliul Județean Buzău, care sprijină financiar și logistic demersul, și cu Universitatea București.

În luna septembrie a anului trecut, Ținutul Buzăului a fost vizitat de doi experți UNESCO, care timp de trei zile au evaluat teritoriul, descoperind locurile, oamenii și valorile locale, verificând 101 de criterii, dintre care 99 erau obligatorii.

Succesul de azi este rodul unei munci de echipă ce reunește oameni din administrația județului, mediul academic, asociații și reprezentanți ai comunităților locale. Este recunoașterea unicității zonei și a muncii tenace, entuziaste și coerente a celor ce au adaptat un program UNESCO la realitățile din Ținutul Buzăului. Acum putem spune că România are bazele unei Rețele Naționale de Geoparcuri UNESCO ce contribuie la întărirea identității locale, la dezvoltarea de noi geoparcuri și la promovarea valorilor naționale în întreaga lume”, a declarat Lect. Univ. Dr. Alexandru Andrășanu, Universitatea București și Director Geoparc ”Țara Hațegului”.

Beneficii: promovare internațională, impulsionarea turismului și atragerea de investiții

Ținutul Buzăului va beneficia de promovarea UNESCO și prin Rețeaua Europeană și Globală a Geoparcurilor, iar noul statut va atrage turiști și va avea potențial pentru a convinge antreprenori să investească în turismul alternativ, în agroturism, turism cultural ori de aventură.

Obținerea acestui statut de Geoparc UNESCO trebuie menținut. La fiecare patru ani, teritoriul va fi reevaluat și revalidat de către doi specialiști internaționali, pentru a se verifica progresul în dezvoltarea comunităților. ”Prin această promovare, nu vrem sub nicio formă să creăm premisele unui turism de masă, pentru că trebuie să protejăm cu grijă ce avem. Dimpotrivă, facem deja management de destinație, astfel încât turiștii și resursele de dezvoltare să fie direcționate către atracții multiple, nu doar către câteva, iar aceste obiective să fie protejate în mod real cu ajutorul primăriilor locale”, subliniază Răzvan-Gabriel Popa,  directorul Asociației Ținutul Buzăului și managerul noului Geoparc UNESCO.

“Validarea “Ținutului Buzăului” ca Geoparc Internațional UNESCO se constituie în sine ca fundament al unor acțiuni de dezvoltare concrete: investiții coerente în infrastructura locală, dezvoltarea geoturismului, inițierea de activități educaționale și de cercetare, precum şi conservarea și punerea în valoare a patrimoniului geologic, natural și cultural”, a precizat Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu.

Videoclip de prezentare al Ținutului Buzăului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Finanțelor recomandă Ministerului Educației ca școlile să deschidă conturi colectoare la bănci comerciale, pentru plata burselor elevilor și salariilor angajaților din Învățământ / În 2023, comisionul pentru plățile sub 500 de lei, prin trezorerie, a fost de peste 2.3 milioane de lei

Ministerul Finanțelor recomandă Ministerului Educației ca școlile să deschidă conturi colectoare la bănci comerciale, pentru plata burselor elevilor și pentru plata salariilor angajaților din sistemul de Învățământ, potrivit unui document…
Vezi articolul