Tinerii din Ucraina se pot înscrie ca studenți la programe de licență, master sau doctorat, la facultățile din România chiar și fără acte de studii, pe locuri bugetate de Ministerul Educației, potrivit unui ordin de ministru semnat miercuri, 2 martie, consultat de Edupedu.ro. Decizia vine în contextul în care agresiunea militară a Rusiei la adresa Ucrainei provoacă un val de refugiați în România. Agenția ONU pentru refugiați estimează că peste 4 milioane de oameni ar putea părăsi Ucraina pentru a solicita protecție și ajutor în țările din regiune, din care 250.000 până în iulie acest an în România.
Este vorba despre ordinul 3.325/2022 pentru completarea anexei PME 5.140/2019 pentru aprobarea metodologiei privind mobilitatea academică a studenților.
Actul normativ introduce două noi alineate în articolul 3 al ordinului inițial. În primul este prevăzut că tinerii care nu au acte de studii pe care să le poată prezenta la înscriere, vor fi evaluați de universități și se vor stabili competențele și abilitățile, astfel încât să poată fi înscris într-un an de studiu echivalent cu cel în care erau în Ucraina, acordându-se și credite de studiu.
„În cazul în care studentul sau studentul doctorand nu poate dovedi studiile parcurse prin documente emise de către instituția de învățământ superior pe care a frecventat anterior în Ucraina, instituția de învățământ superior din România evaluează, pe baza unor criterii proprii și cu respectarea bunelor practici internaționale, rezultatele învățării, competențele și abilitățile și decide cu privire la recunoașterea și acordarea creditelor de studii transferabile.
Studentul sau studentul doctorand aflat în situația menționată mai sus „va prezenta instituției de învățământ superior din România, înainte de finalizarea studiilor, diplomele care i-au permis accesul în ciclul de studii la care a fost înmatriculat”, potrivit ordinului aprobat miercuri.
Înscrierea în acest an univesritar și în următorul se poate face prin demersul studentului, cu acordul universității românești.
„Prin derogare de la prevederile articolului patru în anul universitar 2021 – 2022 și 2022 – 2023, mobilitate academică pentru cetățenii din țările terțe ale Uniunii Europene, care provin din instituțiile de învățământ superior recunoscute în Ucraina se realizează ca urmare a demersului studentului, cu acordul instituției primitoare”, se arată în ordin.
Înscrierea și școlarizarea studenților se va face pe locuri bugetate de minister sau de universități. „În anul universitar 2021 – 2022 și 2022 – 2023, prin excepție de la prevederile alineatului 3, studenții, cetățeni ai Ucrainei, pot beneficia de finanțare de la bugetul de stat sau din alte surse, prin Ministerul Educației și respectiv instituțiile de învățământ superior, conform articolului 224 al Legii 1/2011 a educației naționale, cu modificările și completările ulterioare”.
UNHCR estimează că vor ajunge în România 250.000 de ucraineni și persoane sosite din Ucraina, ca urmare a invaziei rusești, în următoarele 5 luni.
Articol în curs de actualizare