De la vindecarea de COVID cu usturoi, până la vaccinul cu cip 5G și, mai departe, la „de-nazificarea” Ucrainei sunt numai câțiva pași în direcția dezinformării, pe care oricare dintre noi îi poate face fără să-și dea seama.
Tinerii sunt o categorie aparte, între cele mai expuse la „fake news”, de aceea jurnaliștii vin în sprijinul combaterii acestui fenomen: G4Media derulează în perioada iulie-noiembrie 2022, cu sprijinul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos, un proiect dedicat informării tinerilor despre pericolul reprezentat de știrile false și despre pașii pentru identificarea corectă a acestora.
Obiectivul proiectului este implicarea tinerilor elevi sau studenți în depistarea și combaterea știrilor false.
“Dezinformarea și știrile false reprezintă un pericol major pentru tinerii de azi, din cauza efectelor pe care le pot cauza atât în viața personală cât și în viața întregii societăți. Am simțit că este de datoria noastră că jurnaliști să-i ghidăm pe tineri astfel încât să nu cadă în capcanele dezinformării, tot mai prezente în sfera publică”, spune Cristian Pantazi, redactor șef G4Media.ro.