Copiii tind să exprime tot mai puțin furie și frustrare pe măsură ce cresc, mulțumită îmbunătățirii abilităților de comunicare și emoționale. Această tendință nu s-a regăsit, însă, în rezultatele unui studiu realizat de cercetători canadieni, care au analizat comportamentul copiilor care au petrecut timp în fața ecranelor, în condițiile pandemiei. Cercetarea a constatat o intensificare, în timp, a stărilor de furie și frustrare în rândul acelor copii, potrivit unui articol publicat în revista Nature.
- Cercetătorii au realizat analiza pe un grup de 315 copii canadieni, în privința cărora au fost culese date la vârsta de 3 ani și jumătate și după un an, la vârsta de 4 ani și jumătate.
Potrivit datelor culese astfel, raportul afirmă că timpul petrecut de copii în fața ecranelor la vârsta de 3 ani și jumătate poate prezice o înclinație mai puternică de exprimare a furiei și frustrării la vârsta de 4,5 ani. Autorii studiului deduc, astfel, că “timpul petrecut de preșcolari în fața ecranelor, în pandemie, se poate să fi subminat abilitatea de reglare a emoțiilor negative, o componentă-cheie a competențelor sociale și academice”.
Ei concluzionează că sprijinul acordat părinților în implementarea unor obiceiuri sănătoase de consum media, după pandemie, poate ajuta la dezvoltarea celor mici. Și îi îndeamnă pe specialiștii din domeniul medical să aibă aceste obiceiuri în vedere atunci când oferă consultații pentru copii preșcolari.
Autorii notează că exprimarea furiei și frustrării tinde să scadă pe parcursul copilăriei, pe măsură ce copiii cresc și își îmbunătățesc abilitățile de comunicare și de reglare emoțională, iar administrarea eficientă a emoțiilor negative contribuie la pregătirea lor pentru intrarea în mediul școlar și pentru interacțiunea cu profesorii și colegii lor. În același timp, semnalează ei, copiii care întâmpină dificultăți în reglarea stărilor de furie și frustrare tind să dezvolte probleme în acest sens, precum și probleme de sănătate fizică.