Prevederea din ordonanța de urgență 133 din 2020, conform căreia tichetele educaționale de 500 de lei sunt acordate „familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară” declanșează un întreg lanț birocratic anevoios, rudimentar, potrivit explicațiilor date de ministrul Sorin Cîmpeanu la o dezbatere organizată de PNL Brașov pe tema proiectelor legilor învățământului. Ministrul a spus că în lipsa conectării sistemelor publice, pentru a afla salariile părinților din luna iulie, salarii care au fost primite de familii în urmă cu câteva zile, fiecare diriginte și fiecare învățător trebuie să ceară adeverințe de venit de la părinți.
Apoi aceste adeverințe sunt centralizate la școală, trimise la inspectorat, care le trimite la Ministerul Educației, care mai departe le trimite la Ministerul fondurilor europene, fiind un proiect cu finanțare din astfel de sume.
- UPDATE 7 Septembrie 2022: Venitul membru de familie pentru acordarea tichetelor educaționale pentru preșcolari, este de 556,50 de lei / Informarea transmisă de Federația Părinților “Edupart” transmitea un prag greșit, 298 de lei. Detalii despre condiții
Voucherele educaționale numite în OUG „tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional” sunt carduri cu câte 500 de lei care sunt acordate pentru a acoperi cheltuielile pentru materiale școlare, potrivit OUG. Practic, banii ajung la părinți la mult timp după începutul anului școlar, când sunt necesare aceste cheltuieli.
Ministrul a dezvăluit astfel motivul întârzierilor de care se plâng familiile an de an: colectarea datelor de la părinți se face prin învățători și diriginți care iau legătura cu ei, iar părinții trebuie să le dea acestora adeverințe de venit pentru salariile abia încasate.
„Abandonul școlar este un lucru foarte greu de definit, în condițiile în care știți foarte bine că nu avem o interoperabilitate, o conectare între sistemele din educație, sistemul de evidență al populației, sistemul fiscal. Deci nu există partea de digitalizare și ne creează probleme direct, nouă, celor din educație. Vă dau un exemplu: avem acele vouchere de 500 de lei, pentru peste 300.000 de elevi. Trebuie să știm acei 300.000 de elevi. Sunt niște condiții care prin ordonanța de urgență 133 se raportează la salariul părinților din luna iulie. Salariul pe luna iulie a fost cunoscut pe 15 august, 15 august a fost acum câteva zile.
Deci e nevoie ca la nivelul fiecărui inspectorat să luați legătura cu fiecare școală, fiecare școală cu fiecare diriginte, fiecare diriginte cu fiecare părinte, care este sau nu este în țară, care este sau nu este în activitate, este sau nu este în vacanță, ca să aveți acele adeverințe de venit, care apoi să se centralizeze la nivel de inspectorat, apoi la Ministerul Educației, apoi la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și apoi să știm pe cine trebuie să susținem cu aceste vouchere, care sunt importante. Aparent simplu, practic, mulți cei din sală știți că este foarte complicat în absența unui sistem coerent, nu numai digital, ci coerent. Coerența a lipsit foarte mult sistemului de educație. Lipsa coerenței este unul din factorii care ne-au adus în situația în care constatăm și ne plângem de toate aceste neajunsuri”, a declarat Sorin Cîmpeanu în întâlnirea PNL Brașov.
Articolul 2, litera K) din OUG 133/2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de elevi cei mai defavorizați care beneficiază de sprijin educațional pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional acordate din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri de distribuire a acestora, prevede următoarea regulă:
„Copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat primar/gimnazial – copiii înscriși în învățământul de stat, primar și gimnazial, care îndeplinesc criteriile de venit stabilite în Programul național de rechizite școlare, conform Ordonanței Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite școlare în anul școlar 2001-2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 126/2002, respectiv care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară”.
Salariul minim brut în 2022 este 2.550 lei, 50% reprezintă 1.275 lei, potrivit unui comunicat al Federației asociațiilor de părinți.
Mecanismul prevăzut de ordonanță este unul foarte laborios:
Ministerul Educației cere Inspectoratelor datele – Inspectoratele cer școlilor datele despre veniturile părinților – școlile cer diriginților și învățătorilor datele de la părinți – diriginții și învățătorii cer părinților adeverințe de venit pentru luna iulie, lucru care nu se poate oferi decât după 15 august, potrivit ministrului – Profesorii dau adeverințele școlii, care le centralizează – școala trimite la inspectorat datele, inspectoratul trimite la Ministerul Educației – Ministerul Educației trimite datele la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene care avizează – Ministerul Educației și MIPE trimit la Ministerul Finanțelor datele – Ministerul de Finanțe trimite listele cu sumele de plată unităților emitente (bănci sau emitenți de carduri) – banii ajung într-un final la părinți.
Edupedu.ro a scris că Inspectoratele nici măcar nu au primit încă procedurile pentru aplicarea programului în acest an, potrivit unui comunicat recent dat de Federația asociațiilor de părinți, iar părinții trebuie să facă cereri de tichete abia în prima zi de școală.