UPDATE Tichetele sociale pentru sprijin educațional, de 500 de lei, acordate pe baza unei proceduri de secol 19 prin care fiecare învățător sau diriginte întreabă părinții ce salariu au primit luna aceasta. Ministrul Educației dă vina pe lipsa interconectării sistemelor publice

48.811 vizualizări
Foto: Pixabay.com
Prevederea din ordonanța de urgență 133 din 2020, conform căreia tichetele educaționale de 500 de lei sunt acordate „familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară” declanșează un întreg lanț birocratic anevoios, rudimentar, potrivit explicațiilor date de ministrul Sorin Cîmpeanu la o dezbatere organizată de PNL Brașov pe tema proiectelor legilor învățământului. Ministrul a spus că în lipsa conectării sistemelor publice, pentru a afla salariile părinților din luna iulie, salarii care au fost primite de familii în urmă cu câteva zile, fiecare diriginte și fiecare învățător trebuie să ceară adeverințe de venit de la părinți.

Apoi aceste adeverințe sunt centralizate la școală, trimise la inspectorat, care le trimite la Ministerul Educației, care mai departe le trimite la Ministerul fondurilor europene, fiind un proiect cu finanțare din astfel de sume.

  • UPDATE 7 Septembrie 2022:  Venitul membru de familie pentru acordarea tichetelor educaționale pentru preșcolari, este de 556,50 de lei / Informarea transmisă de Federația Părinților “Edupart” transmitea un prag greșit, 298 de lei. Detalii despre condiții

Voucherele educaționale numite în OUG „tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional” sunt carduri cu câte 500 de lei care sunt acordate pentru a acoperi cheltuielile pentru materiale școlare, potrivit OUG. Practic, banii ajung la părinți la mult timp după începutul anului școlar, când sunt necesare aceste cheltuieli.

Ministrul a dezvăluit astfel motivul întârzierilor de care se plâng familiile an de an: colectarea datelor de la părinți se face prin învățători și diriginți care iau legătura cu ei, iar părinții trebuie să le dea acestora adeverințe de venit pentru salariile abia încasate.

„Abandonul școlar este un lucru foarte greu de definit, în condițiile în care știți foarte bine că nu avem o interoperabilitate, o conectare între sistemele din educație, sistemul de evidență al populației, sistemul fiscal. Deci nu există partea de digitalizare și ne creează probleme direct, nouă, celor din educație. Vă dau un exemplu: avem acele vouchere de 500 de lei, pentru peste 300.000 de elevi. Trebuie să știm acei 300.000 de elevi. Sunt niște condiții care prin ordonanța de urgență 133 se raportează la salariul părinților din luna iulie. Salariul pe luna iulie a fost cunoscut pe 15 august, 15 august a fost acum câteva zile.

Deci e nevoie ca la nivelul fiecărui inspectorat să luați legătura cu fiecare școală, fiecare școală cu fiecare diriginte, fiecare diriginte cu fiecare părinte, care este sau nu este în țară, care este sau nu este în activitate, este sau nu este în vacanță, ca să aveți acele adeverințe de venit, care apoi să se centralizeze la nivel de inspectorat, apoi la Ministerul Educației, apoi la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și apoi să știm pe cine trebuie să susținem cu aceste vouchere, care sunt importante. Aparent simplu, practic, mulți cei din sală știți că este foarte complicat în absența unui sistem coerent, nu numai digital, ci coerent. Coerența a lipsit foarte mult sistemului de educație. Lipsa coerenței este unul din factorii care ne-au adus în situația în care constatăm și ne plângem de toate aceste neajunsuri”, a declarat Sorin Cîmpeanu în întâlnirea PNL Brașov.

Articolul 2, litera K) din OUG 133/2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de elevi cei mai defavorizați care beneficiază de sprijin educațional pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional acordate din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri de distribuire a acestora, prevede următoarea regulă:

„Copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat primar/gimnazial – copiii înscriși în învățământul de stat, primar și gimnazial, care îndeplinesc criteriile de venit stabilite în Programul național de rechizite școlare, conform Ordonanței Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite școlare în anul școlar 2001-2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 126/2002, respectiv care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară”.

Salariul minim brut în 2022 este 2.550 lei, 50% reprezintă 1.275 lei, potrivit unui comunicat al Federației asociațiilor de părinți.

Mecanismul prevăzut de ordonanță este unul foarte laborios:

Ministerul Educației cere Inspectoratelor datele – Inspectoratele cer școlilor datele despre veniturile părinților – școlile cer diriginților și învățătorilor datele de la părinți – diriginții și învățătorii cer părinților adeverințe de venit pentru luna iulie, lucru care nu se poate oferi decât după 15 august, potrivit ministrului – Profesorii dau adeverințele școlii, care le centralizează – școala trimite la inspectorat datele, inspectoratul trimite la Ministerul Educației – Ministerul Educației trimite datele la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene care avizează – Ministerul Educației și MIPE trimit la Ministerul Finanțelor datele – Ministerul de Finanțe trimite listele cu sumele de plată unităților emitente (bănci sau emitenți de carduri) – banii ajung într-un final la părinți.

Edupedu.ro a scris că Inspectoratele nici măcar nu au primit încă procedurile pentru aplicarea programului în acest an, potrivit unui comunicat recent dat de Federația asociațiilor de părinți, iar părinții trebuie să facă cereri de tichete abia în prima zi de școală.


11 comments
  1. E vb de tichete sociale,nu vad rostul la a comenta negativ la adresa cadrelor didactice ,ce vina au ele in toata aceasta ecuatie.Toata vina este a celor din minister,intotdeauna directivele vin de acolo de sus nu de jos.Rusine sa le fie lor celor care nu incurajeaza sub nici o firma educatia.Ajungem ca doar cei cu bani multi sa poata studia iar cei saraci,chiar daca au potential,la coada vacii cu ei.Pe sloganul ,,tara ne vrea prosti”Tăiati tot ce puteti taia,mariti-va voua salariile cat de mult,intr-o zi va ve-ti satura,de constiinta patata ca puteati face mult mai mult si n-ati vrut.Rusine.

  2. Dragi Cadre Didactice, nu va e rusine, sunteti platiti pentru 8 ore , dar stati la scoala cat va e norma didactica , adica 18, 20 sau 25 ore/saptamana. Castigati mai mult stind 4 , 5 ore la scoala, decat un functionar public sau un muncitor necalificat care sta in frig si munceste in contructii, si in plus pe linga faptul ca nu invatati nimic copiii, uneori chiar dormiti cu capul pe catedra. Vreti bani multi, si de ce nu , pentru ca legea invatamintului nu va trage la raspundere pentru incompetenta dvs. Mult succes drag invatamint romanesc.

  3. Nu de vouchere ducem lipsa…
    Cred ca trebuie sa cada meteoritul sa se mai schimbe ceva, in creierele noastre nu in alta parte.
    A doua zi de scoala si sunt un car de nervi! O libidinoasa de invatatoare pt care s-a infiintat post, pt care elevii au fost divizati in 2 clase.. In cea in care e copilul meu sunt 10 (la simultan, clase 0-3a), din care un baiat cu autism.
    Noi o sa facem tot posibilul sa fie bine, o sa ne mutam, o sa ne dam peste cap, dar cate aripi frante si cate minti si suflete nevinovate calcate in picioare???

  4. Rusine, domnule ministru.
    Elevii , elevii și iar elevii…..
    Profesorii nu au bani pentru medicamente nu au nici măcar un set de analize gratuit pe an și pentru a supraviețui fac împrumuturi la bănci.
    Tot ce spuneți este imposibil de pus în practica.
    Banii din fondurile europene vor fi folosiți tot de angajații dumneavoastră.
    Salariile profesorilor adevărații cand vor creste.
    Sunt aproape de pensie și nu am casa nici masina , nimic .
    Am doar satisfacția muncii cu elevii mei care au rezultate remarcabile.
    Nu m am înscris niciodata la salariu de merit.
    Am considerat ca este prea multa corupție în inspectorate și la minister.
    Domnule ministru eu zic sa va dati demisia.
    Lasati oamenii de la catedra sa si facă munca asa cum.au făcut o pana acum..
    Lucrurile mergeau f bine în învățământul romanesc pana sa preluați dvs.ministerul.
    Rusine.
    Demisia.

  5. Eu n am sa fac asa ceva… Imi pare rău! Eu pe salariul asta mizerabil sunt angajat sa predau copiilor, nu sa strang adeverințe si sa fac alte lucruri in afara postului … S o faca d nul ministru! Il invit cu drag! Si sa faca munca benevola in folosul comunității… Ajutoare pentru profesori de 500 de ron nu se pot da pentru ca nu avem materiale didactice, hartie, markere, etc pentru a invata copiii… Trebuie sa le cumparam din propriul buzunar! Niciodată! Vom munci, exact cu ce avem atata timp cat nici părinții nu mai au voie sa strângă bani pentru asta… Ne pare rau d nule ministru vom face carte, exact cat suntem remunerati.

    1. In calitate de părinte va voi spune ca eu plătesc pentru materialele didactice enumerate de dumneavoastră. Deși teoretic fondul clasei nu mai exista, încă se practică.

    2. Domnule nu știu la cine vă referiți dar in calitate de cadru didactic nu ma regăsesc in ce scrieți! Muncesc din greu cu elevii mei și salariul cu greu pot spune că este decent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

SURSE Sabin Sărmaş, favorit pentru postul de ministru al Cercetării și Digitalizării / Marcel Boloş rămâne la ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, unde în prezent e interimar

Deputatul PNL Sabin Sărmaş este favorit pentru a prelua Ministerul Digitalizării, au precizat surse liberale pentru News.ro, Marcel Boloş urmând să rămână la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, transmite News.ro,…
Vezi articolul

Până astăzi, inspectoratele școlare trimit Ministerului Educației numărul real al elevilor care au primit rechizite în anul școlar 2023-2024, precum și estimarea pentru anul școlar viitor

Până luni, 15 ianuarie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației numărul real al elevilor din programul „Rechizite școlare”, din anul 2023-2024, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Potrivit sursei…
Vezi articolul

OFICIAL Termenele limită până la care trebuie aprobate actele normative pe noile legi ale educației, publicate în Monitorul Oficial – listă / Sunt aproape 400 de ordine de ministru și hotărâri de guvern

Lista cu cele aproape 400 de acte normative care să pună în aplicare prevederile din legea educației în învățământul preuniversitar și legea educației în învățământul universitar a fost publicată în…
Vezi articolul

Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al BOR: O țară în care Educația a fost și este tratată cu dispreț și obrăznicie devine o țară copleșită, sufocată de impostură generalizată, ceea ce transformă lent, dar sigur, un popor într-o debusolată populație

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a scris un mesaj într-o postare pe Facebook, în contexul grevei generale din Educație: “O țară în care Educația a fost…
Vezi articolul

Exmatricularea elevilor, introdusă prin amendamente de PNL, PSD și Ministerul Educației în proiectul legii învățământului. Apar și sancțiuni noi, ca suspendarea temporară / Telefoanele să fie interzise în perioada cursurilor, cu excepția folosirii lor în scop didactic

Un capitol întreg de sancțiuni la adresa elevilor apare în documentul cu cele peste 1.000 de amendamente depuse la proiectele de legi ale Educației, aflat în dezbatere la Camera Deputaților,…
Vezi articolul