Prin proiectul„Sprijin educațional, pe baza de tichete sociale pe suport electronic, pentru elevii cei mai dezavantajați”, lansat anul trecut, cei mai dezavantajați elevi vor primi câte 500 de lei pe an pentru a cumpăra rechizite, potrivit unui comunicat de presă al ministerului investițiilor și proiectelor europene.
Până la finalul lunii martie 2022 cardurile vor fi transmise către Inspectoratele Școlare Județene, urmând ca în luna aprilie să înceapă distribuirea lor către beneficiari, inclusiv să fie virate pe carduri sumele alocate pentru anul școlar în curs.
Titularul tichetului social va fi reprezentantul familiei, respectiv reprezentantul legal al copilului.
În total, 235.000 de elevi din învățământul preșcolar, primar și gimnazial, care riscă să abandoneze școala din cauza condițiilor sociale vor primi anul aceste câte 500 de lei. Banii vor fi virați pe un card în luna aprilie, anunță ministerul investițiilor și proiectelor europene.
Vor putea cumpăra cu acești bani caiete, stilouri, articole pentru pictură, ghiozdane și alte instrumente necesare pentru activitatea școlară, precum și articole de vestimentație, potrivit condițiilor precizate anul trecut de ministerul Educației.
Tot atunci se preciza că tichetele se pot folosi timp de un an de zile de la data emiterii, numai pe baza actului de identitate al titularului și pot fi utilizate numai în anumite magazine din localitatea de domiciliu. Lista cu aceste magazine va fi transmisă fiecărui beneficiar, odată cu distribuirea tichetului.
În urma unei întâlniri recente între reprezentanți ai ministerului investițiilor și proiectelor europene, ai inspectoratelor școlare și ai ministerului Educației s-au discutat pașii de parcurs pentru emiterea cardurilor prin intermediul cărora vor fi acordate tichetele sociale pentru sprijin educațional, stabilirea categoriilor de produse care pot fi achiziționate, modalitatea de distribuire a cardurilor către destinatarii finali și documentele necesare pentru distribuirea acestora.
Acordarea tichetelor se face de către Ministerul Fondurilor Europene, prin structură de specialitate – Schema Naţională de Sprijin pentru Elevii cei mai Defavorizaţi (SNSED).
Condițiile de eligibilitate precizate la înscrierea din anul școlar 2020-2021
- venitul lunar net pe membru de familie pentru copiii din învățământul de stat primar și gimnazial realizat în luna anterioară depunerii cererii să fie de până la 1.115 lei;
- venitul lunar net pe membru de familie pentru copiii din învățământul de stat preșcolar este de până la 284 lei;
- să facă dovada înscrierii copilului la grădiniță sau școală.
Documente necesare, la înscrierea din anul școlar 2020-2021
- actele de identitate ale părinților/reprezentantului legal ( în original și copie);
- documentele din care rezultă calitatea de reprezentant legal, în original și copie, după caz (hotărâre judecătorească de încredințare, încuviințare a adopției; dispoziția conducătorului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului/ hotărârea instanței de judecată pentru măsura plasamentului, hotărârea judecătorească de instituire a tutelei/dispoziția autorității tutelare, potrivit legii);
- certificatele de naștere ale copiilor (original și copie);
- dovada înscrierii la grădiniță/ școală;
- certificatul de căsătorie părinți în original și copie (după caz);
- certificatul de deces părinte (unde este cazul) în original și copie;
- actele doveditoare privind veniturile realizate de membrii familiei, eliberate de angajator, de organele fiscale sau de alte autorități competente, mandate poștale de plată, extrase de cont, decizii ori dispoziții de stabilire a drepturilor (după caz: indemnizație șomaj, alocații de stat pentru copii, alocații de întreținere pentru copii, burse pentru elevi și studenți, arenda, chiriile, rentă viageră, etc.);
- hotărârea judecătorească prin care soțul/soția este arestat/arestată preventiv pentru o perioada mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate și nu participă la întreținerea copiilor și, după caz, alte acte doveditoare privind componența familiei (după caz).
- cererea tip – modelul din anul școlar 2020-2021 (o regăsiti la finalul articolului)
Informații de context
Legea tichetelor sociale electronice a fost aprobată în iunie 2021.
Proiectul „Sprijin educațional, pe baza de tichete sociale pe suport electronic, pentru elevii cei mai dezavantajați”, finanțat în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2014-2020 are ca scop prevenirea abandonului școlar și îmbunătățirea condițiilor de frecventare a școlii sau grădiniței de către copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat primar și gimnazial.
POAD, cu o alocare de peste 518 milioane euro, finanțează acordarea de produse de bază (alimente, produse de igienă, mese calde, rechizite, ghiozdane) pentru adulții, seniorii și copiii din categoriile cele mai vulnerabilei. Programul este finanțat din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (FEAD).
Până în prezent, prin intermediul POAD au fost sprijinite peste 1,2 milioane persoane. Concret, au fost distribuite 18.645.869 pachete cu alimente de bază, 4.684.288 pachete cu produse de igienă, iar 277.815 persoane cu vârsta de peste 75 ani au beneficiat de tichete pentru mese calde.
Direcțiile de asistență socială județene vor oferi modele actualizate de cereri, dacă ministerul Educației va trimite în teritoriu tipizate noi.