Tichete educaționale 2024. Într-adevăr, există o contradicție între două legi privind stabilirea pragului pentru venitul minim, confirmă Inspectoratul Școlar Timiș / Formula de calcul folosită de acest Inspectorat școlar

5.024 de vizualizări
Tichete educaționale 2024
Foto: © Stevanovicigor | Dreamstime.com
Există o contradicție între legea nr. 196/2016 și OUG nr. 33, în privința alocației de stat pentru copii – dacă se ia sau nu în calcul la stabilirea venitului net lunar ajustat pentru părinții care vor să depună cerere pentru tichetele educaționale de 500 de lei, spune ISJ Timiș. Precizarea vine în contextul în care Edupedu.ro a scris că de la Ministerul Proiectelor și Investițiilor Europene au venit informații contradictorii în legătură cu stabilirea pragului de venit pentru beneficiarii tichetelor cu copii de grădiniță.

“Într-adevăr, există o contradicție între Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, care reglementează venitul net lunar ajustat, și Ordonanța Guvernului nr. 33/2001, aprobată prin Legea nr. 126/2002, respectiv Legea nr. 196/2016 exclude alocația de stat din calculul venitului net lunar ajustat, iar Ordonanța Guvernului nr. 33/2001 o include în calcul”, confirmă Inspectoratul școlar Timiș după ce Edupedu.ro a semnalat situația.

Tichete educaționale 2024

  • De precizat, părinții copiilor de grădiniță care au venituri reduse și se încadrează în condițiile prevăzute de ordonanța nr. 83/2023 pot primi tichetele educaționale din fonduri europene și în acest an școlar 2024-2025, însă pentru stabilirea pragului de venit pentru acordarea tichetelor trebuie corelate cel puțin 4 legi și ordonanțe de urgență, fiecare cu mai multe articole și alineate, ceea ce face aplicarea legii foarte dificilă.

Inspectoratul școlar Timiș precizează că în cazul copiilor de grădiniță a ales să se raporteze la legea nr 196/2016 care exclude alocația de stat la calcularea pragului de venit, “pentru a asigura un regim unitar și corect pentru toți beneficiarii de tichete sociale pentru sprijin educațional”.

În cazul elevilor din ciclul primar și gimnazial, să nu se mai facă trimitere la venitul ajustat, ci să se aplice venitul mediu net lunar clasic care include alocația de stat“, mai spune ISJ Timiș.

Iată răspunsul integral al ISJ Timiș

“Într-adevăr, există o contradicție între Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, care reglementează venitul net lunar ajustat, și Ordonanța Guvernului nr. 33/2001, aprobată prin Legea nr. 126/2002, respectiv Legea nr. 196/2016 exclude alocația de stat din calculul venitului net lunar ajustat, iar Ordonanța Guvernului nr. 33/2001 o include în calcul.

În acest sens, pentru a asigura un regim unitar și corect pentru toți beneficiarii de tichete sociale pentru sprijin educațional, am optat pentru a conferit prevalență prevederilor Legii nr. 196/2016, care exclude alocația de stat din calculul venitului, abordare care deține aptitudinea de a uniformiza criteriile de eligibilitate pentru toți beneficiarii, indiferent de categoria de vârstă sau nivelul educațional.

Cu toate acestea, dacă interpretarea legii ar fi aplicată strict și diferențiat, în funcție de categoria beneficiarilor (preșcolari versus elevi din ciclul primar și gimnazial), s-ar impune includerea alocației de stat în calcului venitului pentru elevii din învățământul primar și gimnazial.

Prin urmare, dacă se optează pentru aplicarea legii în mod restrictiv și ad litteram, implicând și efectuarea unei diferențe între preșcolari versus elevii din ciclul primar și gimnazial, atunci, recomandăm ca în cazul preșcolarilor să se aplice venitul net lunar ajustat, care exclude alocația de stat, iar în cazul elevilor din ciclul primar și gimnazial, să nu se mai facă trimitere la venitul ajustat, ci să se aplice venitul mediu net lunar clasic care include alocația de stat, justificându-se astfel și regimul diferit între categoriile de beneficiari, respectiv întreaga formulă de calcul e diferită”.

Modul de calcul folosit de ISJ Timiș pentru stabilirea pragului de venit net lunar ajustat

Pentru calculul venitului net lunar ajustat se iau în considerare toate veniturile nete definite conform art. 6 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, pe care membrii familiei sau persoana singură lea realizat în luna anterioară solicitării venitului minim de incluziune.

Venit net lunar ajustat reprezintă suma care revine fiecărui membru de familie din venitul net lunar total al acesteia, după aplicarea coeficienților de echivalență corespunzători dimensiunii familiei.

Coeficienții de echivalență, care reprezintă unitatea de măsură utilizată la calculul venitului net lunar ajustat corespunzători dimensiunii familiei, sunt:

a) 1 – pentru persoana singură sau pentru un singur membru de familie;

b) 0,5 – pentru fiecare persoană în plus, adult sau copil.

Formula de calcul a venitului net ajustat este următoarea: VAJ = VT : DFAM

VAJ –  reprezintă venitul net ajustat/membru de familie;

VT reprezintă venitul total al familiei/persoanei singure, la care, după caz, se aplică reducerea prevăzută la art. 11 lit. a) din Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune (în situaţia în care unul sau mai mulţi membri ai familiei realizează venituri în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau a altei forme legale de angajare sau membrii familiei desfăşoară activităţi independente ori agricole, 50% din totalitatea acestora, dar nu mai mult de 500 de lei/familie, nu se iau în calcul la stabilirea veniturilor nete lunare ale familiei);

DFAM reprezintă dimensiunea familiei, stabilită conform prevederilor art. 9 alin.(2) din Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, respectiv prin însumarea coeficienţilor de echivalență:

1 – pentru persoana singură sau pentru un singur membru de familie

0,5 – pentru fiecare persoană în plus, adult sau copil.

Exemplu: pentru o familie compusă din 3 persoane, dimensiunea familiei (DFAM) se stabileşte astfel:

– număr de persoane = 3, din care 2 adulți şi un copil;

– DFAM = suma coeficienţilor de echivalență = 1+0,5+0,5 = 2;

Până când se pot depune cererile pentru a primi carduri anul școlar 2024-2025

Părinții care vor să primească cardurile educaționale în valoare de 500 de lei pentru anul școlar în curs 2024-2025 mai pot depune cererile la secretariatele școlilor până în data de 23 octombrie, potrivit unei modificări făcută de Guvernul printr-o ordonanță de urgență (OUG) „trenuleț”.

Acte necesare: Documente justificative privind componența familiei (carte de identitate titular, carte de identitate soț sau soție, certificatele de naștere ale copiilor sub 14 ani; actele de identitate ale copiilor care au peste 14 ani dar nu mai mult de 18 ani). Vezi aici model de cerere

Toți cei care doresc să primească ajutorul și se încadrează în criteriile prevăzute de OUG nr. 83 / 2023 trebuie să depună cerere, chiar și cei care au deja cardul de anul trecut pentru că situația financiară sau familială se poate schimba.

Cei care nu au carduri și vor fi declarați eligibili vor aștepta să se emită cardurile pe numele lor, iar cei care le au deja și sunt declarați eligibili vor primi cei 500 de lei pe cardurile de anul trecut.

Nu există o dată precizată în lege la care beneficiarii vor primii banii pentru rechizite sua cardurile. După depunerea cererilor până la data de 23 octombrie, procedura este una anevoioasă. Secretariatele școlilor trebuie să introducă în sistemul special SIIIR cererile.

Până în data de 1 noiembrie, Ministerul Educației transmite MIPE lista cu beneficiarii înscriși.

Apoi trebuie verificate veniturile familiilor care au depus cereri să se încadreze în anumite criterii pentru a putea primi banii. STS face verificările. Anul trecut abia de Crăciun a trimis lista către Ministerul Fondurilor Europene, cel care se ocupă de implementarea programului. Unul dintre motivele întârzierii a fost faptul că Ministerul Educației nu a trimis la timp listele cu numele beneficiarilor pentru ca STS să le poată verifica.

Ce prevede art. 6 din OUG nr. 83/2023: 

Alin 12 – Lista destinatarilor finali va fi transmisă de către Serviciul de Telecomunicații Speciale la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și poate fi accesată de către beneficiar, prin intermediul aplicației informatice, în termen de 10 zile lucrătoare de la data prelucrării și structurării bazei de date, prevăzute la alin. (10).

Alin 13 – Lista copiilor care nu îndeplinesc condițiile de eligibilitate în ceea ce privește venitul mediu net lunar pe membru de familie poate fi accesată de către beneficiar și de unitățile de învățământ, prin intermediul aplicației informatice prevăzute la alin. (4), în termen de 10 zile lucrătoare de la data procesării interogărilor prevăzute la alin. (8).

Alin 14 – Lista destinatarilor finali se actualizează, în cursul anului școlar în care se acordă sprijinul, ori de câte ori situația o impune, iar rezultatul interogărilor prevăzute la alin. (8) este disponibil în termen de 10 zile lucrătoare de la data operării în aplicația informatică a fiecărei actualizări.

Explicații de la ISJ Timiș privind modul în care se aplică legile la care se raportează OUG. nr 83/2023 privind acordarea tichetelor educaționale

Potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 83/2023 privind unele măsuri pentru susţinerea preşcolarilor şi elevilor dezavantajaţi care beneficiază de sprijin educaţional pe bază de tichete sociale pe suport electronic acordate din fonduri externe nerambursabile şi luarea unor măsuri în domeniul educaţiei, se acordă tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional pentru preşcolarii şi elevii dezavantajaţi din învăţământul de stat preșcolar, primar şi gimnazial, care fac parte din următoarele categorii prevăzute de lege.

a) copiii dezavantajaţi din învăţământul de stat preșcolar înscriși în învăţământul de stat care îndeplinesc condiţiile, în luna iulie a fiecărui an, pentru obținerea sprijinului educaţional acordat copiilor din familii defavorizate conform Legii nr. 248/2015, republicată;

În acest cadru, este important de observat că, potrivit art. 2 din Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, republicată, beneficiază de „sprijinului educaţional acordat copiilor din familii defavorizate conform Legii nr. 248/2015”, copiii înscriși într-o unitate de învăţământ preşcolar care se află în una dintre următoarele situații:

1) provin din familiile care au stabilit dreptul la alocație pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent dacă familia se află în plata acestui drept sau acesta este suspendat;

Precizare esențială: Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fot abrogată prin art. 94 alin. (1) lit. b) și art. 96 lit. b) din Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, prin urmare, se vor aplica prevederile privind ajutorul pentru familia cu copii – stabilit prin Legea nr. 196/2016. 

2) se află în îngrijirea persoanei care a fost desemnată de părinte sau tutore pentru întreţinerea copilului pe perioada absenţei acestuia/acestora, conform art. 104 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare persoana desemnată, dacă veniturile pe persoană, inclusiv copilul aflat în îngrijire nu depăşesc nivelul maxim de venituri pentru acordarea alocaţiei pentru susţinerea familiei.

Aidoma, prin Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, s-a dispus încetarea de drept a drepturile de alocație pentru susţinerea familiei stabilite în baza Legii nr. 277/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar corolar, expresia «alocaţia pentru susţinerea familiei» s-a înlocuit cu expresia «ajutor pentru familia cu copii», împrejurarea care antamează și în acest caz, aplicabilitatea prevederilor privind ajutorul pentru familia cu copii stabilit prin Legea nr. 196/2016.

CONCLUZIE! Se acordă tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional copiilor dezavantajaţi din învăţământul de stat preșcolar înscriși în învăţământul de stat care îndeplinesc, în luna iulie a fiecărui an, condiţiile pentru obținerea „ajutorului pentru familia cu copii” stabilit conform Legii nr. 196/2016.

b) copiii dezavantajaţi din învăţământul de stat primarînscrişi în învăţământul de stat primar care întrunesc criteriile de venit stabilite în Programul naţional de rechizite şcolare, conform Ordonanţei Guvernului nr. 33/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 126/2002, respectiv care sunt în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară;

În conformitate cu art. 94 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, la data intrării în vigoare a acesteia, încetează de drept: „drepturile de ajutor social stabilite în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;”

Totodată, în conformitate cu art. 951 din Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, la data intrării în vigoare a acesteia, în cuprinsul actelor normative aflate în vigoare, următoarele expresii se înlocuiesc:

c) expresia «veniturile prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare» cu expresia «veniturile prevăzute la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare»;

d) expresia «veniturile prevăzute la art. 8 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat» cu expresia «veniturile prevăzute la art. 10 din Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare»

CONCLUZIE! „Venitul mediu net lunar pe membru de familie” se va calcula potrivit prevederilor aplicabile „venitului net lunar ajustat”, în conformitate cu Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune. 

c) copiii dezavantajaţi din învăţământul de stat gimnazial înscrişi în învăţământul de stat gimnazial, care întrunesc criteriile de venit stabilite în Programul naţional de rechizite şcolare, conform Ordonanţei Guvernului nr. 33/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 126/2002, respectiv care sunt în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară.

CONCLUZIE! Aidoma celor menționate supra, „venitul mediu net lunar pe membru de familie” se va calcula potrivit prevederilor aplicabile „venitului net lunar ajustat”, în conformitate cu Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune. 

Informații de context

Pentru stabilirea pragului de venit pentru acordarea tichetelor trebuie corelate cel puțin 4 legi și ordonanțe de urgență, fiecare cu mai multe articole și alineate, ceea ce face aplicarea legii foarte dificilă.

De aceea, Edupedu.ro a solicitat Ministerului Proiectelor și Investițiilor Europene modul cum se calculează pragul în cazul venitului obținut de familiile cu copii la grădiniță care vor să primească cardurile educaționale acordate prin fonduri europene, conform OUG nr. 83/2023.

Pentru a se încadra în criterii, părinții sau reprezentanții legali ai preșcolarilor trebuie să aibă venitul net ajustat de până în 700 de lei, reiese din răspunsul transmis de MIPE într-un răspuns la solicitarea Edupedu.ro.

Ce se poate cumpăra cu tichetele educaționale

Cardurile educaționale trebuie utilizate exclusiv pentru cumpărarea de rechizite și articole de vestimentaţie necesare frecventării şcolii şi grădiniţei, potrivit OUG nr. 83/2023. Pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene apar mai multe informații despre tichete și utilizarea lor.

  • Nu sunt permise operațiuni de retragere de numerar sau preschimbare în numerar a celor 500 de lei și utilizarea lor în alte scopuri;
  • Pot fi folosite doar pe teritoriul României, doar în unitățile afiliate;
  • Nu se poate emite restul banilor în cash, la unitățile de unde se achiziționează rechizitele /articolele de vestimentație necesare frecventării școlii și grădiniței;

Foto: © Stevanovicigor | Dreamstime.com /
Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Cererile pentru cardurile educaționale de 500 de lei, pentru anul școlar 2024-2025, se depun la secretariatul școlii până în data de 3 octombrie / Model de cerere și acte necesare

Tichete educaționale 2024. Precizări confuze de la Ministerul Proiectelor și Investițiilor Europene în legătură cu stabilirea pragului de venit pentru beneficiarii tichetelor cu copii de grădiniță

2 comments
  1. Săracă țară bogată în care , în loc să fie preocupat de creşterea nivelului de trai al populației, politicul , din mărinimia lui fără margini, oferă ajutoare peste ajutoare, întreține sărăcia, umileşte poporul ținut în întuneric, în cerşetorie şi mediocritate, prin bani mărunți şi birocrație stufoasă.
    De deturnarea rolului, menirii şi misiunii educatoarelor, învățătorilor, profesorilor diriginți şi transformarea lor în lingători de dosare şi de tot felul de
    adeverințe…ce să mai…???
    Scârbă şi lehamite!
    Merităm ce avem!
    Toți…

    1. Bună dimineața atâta gândire cu acest ajutor de vorbiți că este imposibil nu va mai stresați așa cu săraci copii opriți pentru voi că poate nu va ajunge după ce are o amarata de alocație acum spuneți că trebui calculate veniturile credeți că au prea mult păi nu vedeți ce scumpiri ați băgat apoi faceți calculu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Nivelul de analfabetism funcțional al elevilor români nu are legătură cu nivelul de trai. Peste tot în România sunt elevi târâți de la șase ani, din clasa pregătitoare mai departe cu acest nivel precar, sub pragul analfabetismului funcțional, spune co-autorul Raportului național de literație, Dragoș Iliescu

Problemele legate de analfabetism funcțional pot fi rezolvate mai ușor dacă sunt depistate în timp, remarcă expertul în testare, profesorul universitar Dragoș Iliescu, care a prezentat joi Raportul național le…
Vezi articolul

Plângere la DNA după neregulile de la admiterea 2024 la Facultatea de Arhitectură / Conducerea Universității „Ion Mincu” din București anunță că va face publice concluziile raportului de la controlul Ministerului Educației

Candidații nemulțumiți de cum s-a organizat admiterea la Facultatea de Arhitectură a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM) din București în acest an au depus plângere la DNA,…
Vezi articolul