Theodor Georgescu, filolog: Limba latină ar trebui reintrodusă ca probă opțională de Bacalaureat pentru elevii de la uman / Cum poate fi, de exemplu, economia mai relevantă decât limba latină pentru specializarea de filologie?

Reintroducerea limbii latine ca probă opțională la examenul de Bacalaureat ar trebui să fie prevăzută în actualele proiecte ale legilor educației, susține Theodor Georgescu, filolog clasicist, conferențiar al Facultății de limbi și literaturi străine a Universității din București. Într-un interviu la Radio România Cultural, profesorul a explicat care sunt beneficiile studierii limbii latine și de ce aceasta ar trebui să redevină probă de examen, după ce în 2009 a fost eliminată „pe furiș“.

Theodor Georgescu amintește că elevilor de la profilul umanist, „care fac filologie, le-a fost amputată această opțiune, și anume posibilitatea de a susține la proba de la alegere, printre alte discipline, și proba la limba latină“.

„Limba latină, prin tradiție, este una dintre cele două limbi care au format Europa civilizată, partea ei culturală“, a spus profesorul, care a adăugat că „acum elevii de la filologie (…) pot alege între istorie, geografie, logică, psihologie, sociologie, economie și filozofie. Acestea sunt considerate, de către autorii proiectului, discipline relevante pentru profilul umanist, specializarea filologie. În mod evident, se poate întreba cineva, cum poate fi, de exemplu, economia mai relevantă decât limba latină pentru specializarea de filologie de la profilul umanist?“.

Redăm intervenția pe subiectul limbilor clasice în școală și la examene:

„Realizator: Primul cuvânt pe lista noastră este cel de politică și pentru că tot vine vorba de politică, aș dori să vorbim puțin despre noile legi ale învățământului, care zilele acestea se vor vota și despre locul limbilor clasice în acestea.

Theodor Georgescu: Da, e o temă foarte importantă și chiar dacă cumva întrerupe șirul „cuvintele noastre“, de fapt nu-l întrerupe deloc, pentru că suntem exact în ceea ce anticii numeau politică și o să plecăm de la sensul general al acestui cuvânt. Prin politică înțelegem, practic, acțiunea de a conduce o cetate, pentru că acest cuvânt pleacă de la polites, care înseamnă cetățean, care la rândul lui vine de la polis, care înseamnă cetate. Iar politiche, în greacă veche, tehne politiche. Exista un cuvânt cu care se acorda acest adjectiv este arta de a conduce o cetate, arta de a face fericită o cetate. Pentru că acesta e sensul profund al acestui cuvânt pe care noi astăzi îl folosim, uneori strâmbând cumva din diverse părți ale feței, când auzim cuvântul politică. În antichitate, în mod ideal, politica își propunea să facă fericită cetatea și fiecare cetățean din interiorul ei.

E legată discuția despre învățământ de politică, în sensul că cei care fac politică, în mod evident, trebuie să aibă grijă de acest aspect, care nu e deloc de neglijat, aș spune că ar fi cel mai important dintr-o cetate și anume sistemul de învățământ. Știm cu toții, nici nu trebuie să mai subliniem, că de felul cum ne îngrijim de sistemul de învățământ avem parte apoi de cetățeni mai bun sau mai răi.

Realizator: Vă mai amintesc că chiar Platon spunea că printre cei care se ocupă de politică ar trebui în primul rând să fie cei mai buni la învățat, cum am spune noi, deși în Grecia antică nu exista un sistem de învățământ în sensul instituțional al cuvântului, ca astăzi.

Theodor Georgescu: Platon identifica, practic, omul politic cu filozoful, cu omul înțelept, pentru că politica are în vedere a-l face pe om fericit, ori fericirea lui, în mod evident, nu constă în îndestularea stomacului, ci pentru Platon stă în împlinirea sufletească. De aceea, singurul care se poate ocupa de împlinirea sufletului unui cetățean este filosoful. De aceea, pentru el, între politician și filosof pune semnul egal, Platon, între omul înțelept și politician.

Sigur că nouă ni se pare foarte ciudată astăzi o asemenea comparație, dar să mergem totuși pe mâna anticilor și, în mod ideal, cei care conduc trebuie să fie și cei mai înțelepți dintre noi, oricât de comic ar părea lucrul acesta astăzi.

Și de ce spun că este legat de învățământ? Pentru că, spuneam mai înainte, o componentă extrem de importantă a societății, cea mai importantă este felul în care arată sistemul de educație și, în mod concret, ascultătorii noștri știu că zilele acestea, România are în față noi legi ale educației. Se propun noi legi ale educației, după un interval de mai mult de 10 ani – ultimele legi datează din 2011, așa-numită „lege Funeriu”, după numele ministrului din vremea respectivă – și acum, după anii aceștia, în 2023 ar trebui să avem o nouă lege a învățământului. De ce spun că dezbaterea este importantă și este legată de ceea ce facem noi aici, la emisiune, lună de lună, și anume de analiza cuvintelor care provin din greacă sau din latină, în primul rând din greacă, dar uneori și din latină, pentru că trebuie să discutăm și despre statutul acestor discipline în învățământul din România. Mai învață elevii din România latină și greacă?

Legile acestea ale educației, care sunt acum propuse României, dau vreo șansă elevilor români de a studia latinește sau grecește? Și răspunsul tranșant pe care trebuie să-l spunem este nu! Pentru că în aceste legi este prevăzută și proba de Bacalaureat, adică acele discipline care vor fi date la Bacalaureat. Cred că ascultătorii noștri deja știu că există o dezbatere națională legată de ce discipline trebuie să se afle printre cele pe care le pot alege și trebuie să spunem că pentru cei de la filologie, pentru elevii care fac filologie, le-a fost amputată această opțiune, și anume posibilitatea de a susține la proba de la alegere, printre alte discipline, și proba la limba latină.

Sunt alte secții sau programe de studiu care permit alegerea latinei pentru Bacalaureat?

Nu în România, nu, în alte țări da. Mă uitam chiar zilele trecute în Franța, de exemplu, zilele trecute elevii susțineau Bacalaureatul, cei care doreau la disciplina corespondentă limbii latine din România, în Franța se numește Langues et cultures de l’Antiquité. Este o disciplină care unește și latina, și greaca în același timp, și elevii din Franța susțineau Bacalaureatul la disciplina de latină și greacă zilele trecute. În România nu se poate acest lucru. S-a putut și în România, e adevărat, până în 2009, atunci când, trebuie să spunem absolut deschis, de pe o zi pe alta, pe furiș, pur și simplu, legislația a fost schimbată, fără să fie consultată în niciun fel nicio parte interesată din România – mediu academic, elevi, părinți, nimic, nimeni nu a fost consultat – și a fost exclusă această disciplină limba latină dintre opțiunile pe care elevii le aveau la filologie.

Și de atunci, Academia Română, universitățile din România, mediul academic au făcut petiții peste petiții, cerând Ministerului Educației ca la viitoarea posibilitate de revizuire a legii să se reintroducă această disciplină printre cele opționale, subliniem opționale, în pachetul oferit elevilor de la filologie. Ei bine, ne trezim acum în fața unui pachet de legi care nu oferă nici de data aceasta această posibilitate, adică nu redă elevilor ceea ce le-a fost luat în 2009. Sigur că ne putem întreba, dar de ce să facă limba latină? De ce să aleagă limba latină, când ar putea să aleagă o altă disciplină?

Realizator: Chiar acest lucru voiam să vă întreb că, probabil în conștiința publică, nu sunt atât de prezente argumentele pentru care o limbă clasică, vorbim despre latină în mod special acum, dar de ce nu și greaca ar trebui să intre, în general, într-o programă de învățământ preuniversitar?

Theodor Georgescu: Să le mai spunem doar înainte, să răspundem la întrebare, ca acum elevii de la filologie, conform proiectului care nu mai este în dezbatere, este aproape votat, elevii de la filologie pot alege între istorie, geografie, logică, psihologie, sociologie, economie și filosofie. Acestea sunt considerate, de către autorii proiectului, sunt considerate disciplinele relevante pentru profilul umanist, specializarea filologie. În mod evident, se poate întreba cineva, cum poate fi, de exemplu, economia mai relevantă decât limba latină pentru specializarea de filologie de la profilul umanist?

Dar haideți să ne întoarcem, totuși, să argumentăm de ce elevii de la filologie ar trebui să poată opta. Pentru că filologia, după cum îi spune și cuvântul, pentru că noi ne ocupăm de analiza cuvintelor, înseamnă „dragostea de cuvânt”. Asta înseamnă filologie – iubirea de cuvânt. Prima parte a cuvântului filologie e un cuvânt grecesc. Fileo – înseamnă a iubi, a doua parte înseamnă logos – acesta este cuvântul. Filologii cu asta se ocupă, cu studierea cuvintelor, cu analizarea limbii sub toate aspectele ei, plecând de la fonetică, morfologie, sintaxă, lexicologie, semantică, interpretare de texte – toate aspectele care privesc limba sunt studiate de către filologi. Limba latină, prin tradiție, este una dintre cele două limbi care au format Europa civilizată, partea ei culturală.

Realizator: Și de fapt, a fost una dintre limbile care, pentru o bună perioadă de timp, a constituit practic unicul liant care permitea comunicarea între diversele părți ale Europei.

Theodor Georgescu: Exact, era limba de cultură a Europei. A fost limba de cultură a Europei. Sigur, va spune cineva acest lucru, „a fost demult, de ce n-am ține pasul cu prezentul și am elimina lucrurile din trecut pentru a ne axa efectiv pe momentul în care trăim – anul 2023, timpurile au trecut, vremurile s-au schimbat, disciplinele se pot schimba? Sunt lucruri mult mai utile pe care le-am putea studia astăzi, mai de folos“. Răspunsul pe care l-am da unei asemenea replici ar trebui, după părerea mea, să vizeze următorul aspect: limba latină le aduce filologilor un câștig pe care nu-l pot avea nicăieri în altă parte. Și anume limba latină te învață etimologie, te învață să știi în spatele fiecărui cuvânt din limba pe care o folosești acum, limba română în cazul elevilor din România, despre ei vorbim, pentru că lor nu li se oferă această posibilitate.

Îi învață să descopere și să-și pună întrebări legate de originea cuvintelor, adică de sensul inițial al fiecărui cuvânt, îi învață să caute în dicționar, pentru că la latină, în general, lucrăm cu dicționarul, îi învață să lucreze cu un lexicon și să-și pună întrebări legate, pe de o parte, de etimologia cuvintelor, folosind după aceea, într-un mod conștient, cuvântul, știind exact ce înseamnă cuvântul respectiv, lucru care nu-i puțin. (…)

Disciplina limba latină este singura pe care elevii o au în școală, în acest moment, la filologie, care pune această problemă a etimologiei, a originii cuvintelor. Nicăieri în altă parte elevii nu se mai întâlnesc cu această perspectivă pe care o au asupra limbii, adică perspectiva diacronică, nu doar sincronică.

Toți copiii, să le spunem ascultătorilor noștri, învață limbile străine moderne în perspectivă sincronică, adică cum se vorbește acum – engleză, franceză, germană ș.a.m.d. Nu se pune la niciuna din aceste limbi problema originii, adică cum a evoluat o limbă. Singura disciplină care pune problema evoluției unei limbi este limba latină. Și elevii au o cu totul altă perspectivă asupra vieții, în general, când își dau seama că lucrurile evoluează, că limba nu trăiește doar astăzi, că limba este un organism viu care se transformă, cuvintele capătă sensuri de la o generație la alta, formele cuvintelor se schimbă, sunt cuvinte care dispar, cuvinte care apar, sunt cuvinte care sunt împrumutate, sunt cuvinte care sunt moștenite.

Toate aceste concepte, toate aceste discuții au loc prin intermediul limbii latine, care este cel mai bun prilej pentru a se discuta toate aceste aspecte, care țin, repet, de partea de profunzime a limbii, nu doar de partea de suprafață, adică de felul în care învățăm acum să echivalăm o limbă cu altă limbă. Să trecem un enunț din română, să spunem în engleză sau invers. Lucrurile astea nu se învață la o limbă modernă, ci se învață la limba latină. De aceea îi oferă limba latină elevului român această perspectivă istorică pe care nu o vede nicăieri în altă parte.

Realizator: De altfel, această perspectivă istorică lipsește, dacă îmi permiteți, nu doar în ceea ce privește limba, ci și în ceea ce privește principalele evenimente culturale ale istoriei noastre, până la urmă.

Theodor Georgescu: Sigur că da, curente culturale, curente artistice, toate trebuie judecate, de fapt, în evoluție. Și aici, din păcate, și la limba română asistăm la o privire din ce în ce mai puțin istorică asupra lucrurilor și toate lucrurile sunt privite ca și cum s-ar întâmpla doar astăzi și, eventual, ieri, dar mai degrabă astăzi. Lipsește, din păcate, perspectiva istorică. Elevii nu mai înțeleg ce curent literar vine, din ce curent literar, care ordinea autorilor, în ce ordine au trăit ei și cum s-au influențat unii pe alții. Există o altă modă acum – mai modern considerat – și anume de a studia literatura pe teme, de exemplu tema prieteniei, și iei diverse texte din diverși autori și vorbești despre prietenie. Tema iubirii, diverse texte și discuții despre tema iubirii. Sigur, e foarte frumos să discuți așa, dar poți face acest lucru după ce ai mai întâi în minte o anumită istorie a literaturii, după ce îți dai seama că Filimon a trăit înainte de Călinescu, să spunem, ș.a.m.d.

Adică trebuie să ai și o perspectivă istorică, să îți dai seama unde să îi situezi pe autorii respectivi, în ce epocă, în ce context istoric, în ce context literar european au scris fiecare, cum au fost influențați și abia după aceea să poate discuta și pe teme literare, după ce ai mai întâi o perspectivă istorică. Dar sigur, nu e treaba noastră să spunem celor de la română cum să-și facă materia, treaba noastră e să le spunem că limba latină oferă ceea ce nu primesc la alte materii, acesta e lucru cel mai important, această perspectivă de profunzime a lucrurilor și nu de suprafață. Și aici e o discuție profundă, pe care trebuie să o avem, pentru că societatea, în general, mă tem că devine una de suprafață și pierde această perspectivă de profunzime. Și o pierde și pentru că sau mai ales pentru că, iată, nu mai studiem acele discipline care îți dau perspectiva istorică asupra evenimentelor, în general“.