The Lancet: Un studiu realizat în grădiniţele din Franţa demonstrează o contagiere scăzută în rândul copiilor

Foto: Pixabay.com

Transmiterea noului coronavirus în rândul copiilor „este scăzută”, potrivit unui studiu publicat de revista britanică The Lancet, care afirmă că „nu există dovezi” potrivit cărora grădiniţele ar reprezenta „un focar de contagiere virală” pentru preşcolari, care riscă să se infecteze mai degrabă „acasă” decât în aceste unităţi de învăţământ, relatează EFE.

Studiul, realizat de medici francezi, intenționează să îi ajute pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă „cum şi în ce măsură” copiii din grădiniţe transmit virusul, iar în acest scop au fost formate şi analizate trei grupuri. La primul au participat 327 de copii cu vârste între cinci luni şi patru ani; un grup de 190 de angajaţi din grădiniţe; şi un grup comparativ de 164 de lucrători din spitale, fără niciun contact cu copii.

Potrivit lui Camille Aupiais, una dintre autoarele studiului, s-a beneficiat şi de „o informaţie suplimentară” din partea părinţilor copiilor evaluaţi.

Această cercetare, prima focalizată asupra copiilor din grădiniţe, s-a desfăşurat în trei oraşe din Franţa: la Paris (regiunea cea mai afectată) şi în alte două localităţi cu o incidenţă mai mică a contagierilor – Rouen, în Normandia, şi Annecy, în munții Alpi.

Camille Aupiais a subliniat că studiul a reprezentat o noutate, deoarece copiii nu obişnuiesc să se îmbolnăvească de COVID-19, iar dacă totuşi se infectează sunt „asimptomatici sau prezintă simptome uşoare”, în condiţiile în care majoritatea grădiniţelor şi a şcolilor au fost închise în Franţa la începutul pandemiei, în 2020.

Unele centre au rămas însă deschise, mai ales grădiniţele pentru copiii „lucrătorilor esenţiali” şi, prin urmare, „mai expuşi” virusului decât ceilalţi copii rămaşi acasă, astfel încât s-a dorit să se afle dacă minorii din prima categorie se „vor contagia sau nu” în comparaţie cu ceilalţi, notează cercetătoarea.

Potrivit datelor luate în calcul de autorii studiului, copiii (de până la 17 ani) au reprezentat între 1 % şi 8 % din totalul cazurilor de COVID-19 confirmate de laborator şi între 2 % şi 4 % dintre pacienţii spitalizaţi.

Citește mai mult pe G4Media.ro

Sursă foto: Pixabay

Exit mobile version