Acum un an, sistemul Chinei bazat pe un scor de credit social și programul ei de spionaj în masă erau considerate în Vest „orwelliene”. Acum sunt privite ca asigurând instrumente esențiale în lupta cu virusul.
Supravegherea în masă a permis Chinei să urmărească deplasările celor suspecți de contagiere cu coronavirus și să-i identifice pe cei cu care veniseră în contact. Când carantina s-a relaxat în orașe precum Wuhan, au fost introduse aplicații pentru telefon care clasifică fiecare cetățean printr-un cod colorat – roșu, galben sau verde – care indică riscul de contagiere și determină cine are voie să călătorească sau să aibă acces la spațiul public.
Alte țări au început să adopte tehnici similare. Coreea de Sud a fost lăudată pentru programul ei de testare în masă. Însă acel program se bazează pe un sistem intruziv de monitorizare, care se folosește de o combinație de date de localizare de la telefoanele mobile, filmări de la camerele de supraveghere și istoricul cardurilor bancare pentru a reface traseele oamenilor.
UE are cea mai strictă legislație din lume pentru protejarea intimității. Ceea ce nu a împiedicat Comisia Europeană să le ceară companiilor de telecomunicații să-și predea datele pentru a permite guvernelor să urmărească deplasările populației. În Regatul Unit NHS [sistemul public de sănătate – n.trad.] lucrează acum la o aplicație care va depista contactele apropiate ale contagiaților cu coronavirus și le va recomanda acestora să se autoizoleze. Ar putea fi folosită și la acordarea „pașapoartelor de imunitate” pentru cei care nu mai sunt considerați a fi un risc. Sistemul se baza pe voluntariat, dar ridică multe întrebări legate de etică și de libertățile individuale.